Alertă la Galați: Posibilă infectare în masă. „În ultimele zile avem un aflux mai mare de cetățeni pe străzi”

Data actualizării: Data publicării:
izoleta-smurd-coronavirus

Este alertă la Galaţi, după ce anchetele epidemiologice au stabilit că există transmitere comunitară a coronavirusului în două cartiere din oraş. S-au confirmat mai multe cazuri de infecţie în zone. Prefectura le cere oamenilor să aibă o conduită socială responsabilă.

Gabriel Avrămescu, prefectul municipiului Galați: Solicităm gălățenilor să aibă același comportament responsabil pe care l-au avut până acum, pentru că așa cum știți, noi am fost primul județ care instituit purtarea măștilor în spații publice închise.

Am constatat în urma cartografierii cazurilor - cartografiere pe care au realizat-o specialiștii epidemiologi de la nivelul DSP-ului și spitalului de boli infecțioase – că au fost câteva zone în oraș în care au fost pasageri din autocarele care s-au întors din Turcia. În acele zone am constatat în ultimele două săptămâni că au apărut cazuri răzlețe fără link epidemiologic.

Am luat decizia, împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție și DSP să facem o campanie mai mult de prevenire și de conștientizare a locuitorilor din municipiu, să înțeleagă importanța măsurilor de protecție și importanța acestei distanță sociale despre care vorbim, pentru că am constatat în ultimele zile că avem un aflux mai mare de cetățeni pe străzile din municipiu, mai ales că s-a încălzit, vremea este frumoasă.

Chiar și astăzi, când am avut acțiunea la ora 11:00, au fost destul de mulți în zona respectivă, mai ales că în cele două cartiere avem și două piețe. Și atunci, decizia a fost de a merge în zona piețelor, de a explica tuturor celor pe care i-am întâlnit pe stradă cât de importantă este această măsură a distanțării sociale și a purtării echipamentelor de protecție, pentru a preveni aparițai unor alte cazuri ca să nu aibă un link epidemiologic.

Cele două autocare din Turcia au venit pe 13 martie și pe 20 martie, dar am constatat ulterior că în acele zone au mai apărut cazuri răzlețe. Și atunci, tocmai acesta a fost argumentul. Pentru fiecare cartier în parte am făcut o cartografiere, pentru că la noi, practic, au fost două surse de infecție – autocarele care au venit cu turiști din Turcia și o altă zonă a fost cea din spitalul militar. Și atunci am încercat să identificăm toți posibilii contacți, toate zonele în care aceștia domiciliau, am făcut o hartă și am constatat că în ultimele două săptămâni au apărut aceste cazuri.

Transmitere comunitară a virusului Covid-19 în cartierele Micro 17 şi Micro 39

Cartierele Micro 17 şi Micro 39 din Galaţi sunt monitorizate de autorităţi, după ce Direcţia de Sănătate Publică(DSP) a constatat că există transmitere comunitară a virusului Covid-19, potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de instituţia sanitară.

Gălățenii nu mai respectă ordonanțele militare

În urmă cu două zile, în județul Galați au fost aplicate amenzi record, de peste 70.000 de euro într-o singură zi, celor care nu au respectat regulile stabilite de autorități.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri