Sari la conținut

Cum recunoaștem simptomele unui infarct

Jumătate din cei care fac infarct mor în primele două ore de la declanşarea atacului de cord. Viteza cu care bolnavul recunoaşte simptomele şi ajunge într-o unitate de primiri urgenţe face, de cele mai multe ori, diferenţa între viaţă şi moarte. Problema e că majoritatea pacienţilor nu ştiu cu adevărat care sunt semnele unui atac de cord.

Orice durere în piept care durează mai mult de zece minute trebuie privită ca un potențial infarct.

prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele Societăţii Române de CardiologieDurerea toracică, dar nu durerea precordială, adică în zona inimii, aia nu-i chiar atât de importantă, ar putea fi şi aia infarct, dar nu-i tipică. Durerea în capul pieptului, deci exact în mijlocul pieptului, mai ales dacă merge în gât, eventual în maxilarul inferior, în mandibulă.

Nu este însă singurul simptom care trebuie să ne alarmeze.

prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele Societaţii Române de CardiologieOrice simptom sever instalat, cum ar fi respiraţie grea, importantă, instalată brusc, palpitaţii instalate brusc, o senzaţie de oboseală marcată, instalată brusc şi neexplicabilă, toate trebuie să te ducă cu gândul la infarctul de miocard.

Diagnosticul de infarct este confirmat în urma efectuarii unei electrocardiograme, iar cât mai repede trebuie făcută o angioplastie coronariană.

prof. dr. Dragoş Vinereanu, preşedintele Societaţii Române de Cardiologie: Adică desfundarea arterei respective cu anumite dispoziţii în aşa fel încât să restabilească circuitul sângelui prin artera care a produs infarctul, infarctul fiind, de fapt, obstrucţia unei artere.

În programul naţional de infarct de miocard sunt 17 centre unde se poate face această interventie. Dacă bolnavul nu are noroc să ajungă într-un astfel de spital, va primi medicaţie menită să distrugă cheagul de sânge care înfundă artera. Este înșă esențial să fie trimis apoi într-un centru în care se pot realiza intervenţii pe cord.