DOCUMENT Schimbări pentru cei care se întorc în România din țările aflate pe lista de risc epidemiologic

Data actualizării: Data publicării:
familie cu copii si bagaje la aeroport
A crescut vârsta până la care copiii sunt scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără test PCR. Foto: Profimedia Images

CNSU a făcut noi modificări în ceea ce privește persoanele care se întorc în țară din țările aflate pe lista cu risc epidemiologic. Cea mai importantă este aceea că a crescut la 6 ani vârsta până la care copiii sunt scutiți de carantină la întoarcerea din țări aflate pe lista galbenă sau roșie, fără test PCR.

Până acum, de această scutire beneficiau copiii până la 3 ani.

Pentru copiii cu vârste între 6 și 16 ani, scutirea de carantină se face în baza unui test PCR negativ, vechi de cel mult 72 de ore.

Măsura este valabilă pentru cei care se întorc din țările aflate în zonele galbenă și roșie. 

Sunt de asemenea scutiți de carantină adulții care au schema completă de vaccinare, au test COVID negativ sau pot face dovada că au trecut prin infecția cu COVID-19.

Pentru cei care se întorc din zona verde nu există restricții la întoarcerea în țară.

Descarcă AICI hotărârea CNSU.

Textul hotărârii CNSU:

Art.1 - Hotărârea nr. 43 din 01.07.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat, criteriile pe baza cărora se stabilesc acestea, precum și a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc din acestea în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 2 iulie 2021, se modifică și completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: 

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2; 

e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

2. La articolul 4, literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

3. La articolul 5 literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

e) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

4. La articolul 9 literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:

,,c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

d) copiii cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);”

5. După articolul 9 se introduce un nou articol, art. 91, cu următorul cuprins:

(1) Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

(2) Excepția prevăzută la alin. (1) se aplică și cetățenilor străini sau apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată,cu modificările și completările ulterioare, care fac parte din delegațiile sportive ce sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, indiferent de zona de risc epidemiologic în care este încadrată țara din care sosesc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țarăi participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri