Video Șefii demiși după tragedia în care au murit 3 mineri la cariera din Gorj au fost "promovați"

Data actualizării: Data publicării:
Camion rasturnat la mina Jilt.
Mașina care transporta muncitorii s-a răsturnat într-o carieră minieră din Gorj. Foto: Amator

Trei morți, doi directori demiși, dar și o anchetă care bate pasul pe loc. Este realitatea amară pe care o trăiesc minerii din Gorj, în urma tragediei de la începutul anului, în care 3 oameni au murit și alți 13 au fost răniți. În timp ce familiile își plâng morții, cei doi șefi demiși au fost "promovați". Marius Negru, fost membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a fost numit secretar de stat în Ministerul Energiei, iar Daniel Burlan, fost Director al Complexului Energetic Oltenia, a fost pus în fruntea unei alte direcții. Complexul Energetic Oltenia a fost amendat cu 48.000 de lei după tragedia din ianuarie, însă ancheta morții celor 3 mineri bate pasul pe loc, iar dosarul nu a fost încă trimis în judecată.

17 oameni se aflau într-o mașină care s-a răsturnat în cariera minieră Jilț Sud - 3 dintre aceștia au murit. Tragedia a avut loc pe 17 ianurie.

Vehiculul care îi ducea pe oameni la muncă era foarte vechi și nu era autorizat pentru transportul de persoane. În acel moment, Sorin Grecu era coordonatorul activității la Complexul Energetic Oltenia.

"N-aveam cum să-l trimit eu, pentru că eu nici nu primisem 38 SCS (numărul de înmatriculare al autoutilitarei - n.red.), deci 38 SCS, după cum bine știți, nu avea nici contract. Eu nu îmi puteam permite să trimit o mașină care n-avea nici contract", susține inginerul-șef coordonator Sorin Grecu, care contestă raportul ITM Gorj, care spune că mașina a ieșit pe teren cu acordul său. Camionul era închiriat de la o firmă privată, iar contractul dintre această firmă și Complexul Energetic Oltenia expirase cu aproape 3 săptămâni înainte de tragedie.

În urma tragediei, Sorin Grecu a fost mutat în funcția de șef de sector. Daniel Burlan, președintele Directoratului, a fost demis, deoarece, conform raportului Consiliului de Supraveghere, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Câteva zile mai târziu a fost instalat în funcția direcției Ofertare-Vânzare a Complexului Energetic. Acum, vrea să revină în Directoratul Companiei.

"Vedem, dacă dosarul pe care o să-l depun pentru selecția în Directorat corespunde scrisorii de așteptare a Consiliului de Supraveghere și dacă eu mă calific pentru un post în Directorat, asta e decizia Consiliului de Supraveghere", a răspuns Daniel Burlan, întrebat de Digi24 ce îl recomandă să mai facă parte din Directorat.

După tragedia de la Jilț Sud a fost demis și Antonie Marius Negru, acum este secratar de stat la Energie și nu vrea să vorbească despre această promovare.

Una dintre cauzele tragediei în care și-au pierdut viața 3 mineri a fost starea drumului către carieră, o cărare de pâmânt transformat în noroi de ploaie.

Șefii Complexului Energetic Oltenia au susținut că drumul ar fi fost, de fapt, pietruit.

Minerii continuă să-și riște zi de zi viața, merg la muncă-n aceleași camioane vechi și pe aceleași drumuri înecate în noroi. 

"În carieră situația este foarte, foarte dificilă, nu s-a schimbat cu absolut nimic. Tot aceleași mașini. 11 oameni e puțin, gândiți-vă la 27-30. Se urcă atât de mulți și acum", a precizat un miner de la Jilț Nord.

 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce s-au ieftinit benzina și motorina. Cât va dura scăderea şi ce urmează. Preţurile de azi la pompă
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber ar fi primit 10 milioane de dolari pentru Coachella. Fanii, la extreme: „Cel mai slab show” vs...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. Pensiile ar putea fi înghețate mulți ani. Există însă un scenariu mult mai dur
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”