Craiova. Leagăne în stația de autobuz

Data publicării:
leagan

Două leagăne au fost montate într-o staţie de autobuz din Craiova. Ideea nu este însă una originală, ci a fost importată din Montreal.

Leagănele au fost făcute de angajaţii regiei de transport, cu costuri minime.

Vom face și pentru adulți nilte leagăne mai mari unde să te poți odihni, să te poți distra, până la urmă, sau să te destinzi și la vârste mai mari”, spune Radu Preda, directorul RAT Craiova.

În ultimele zile, pe străzile Craiovei au apărut şi diverse statui, iar în mai multe cartiere, câţiva artişti au început să facă desene pe pereţii de beton ai blocurilor.

Şi pentru amatorii de fotografii a fost amenajat un loc special.

Aceasta este ultima găselniță a Primăriei Craiova pentru înfrumusețarea orașului, readucerea la viață a instrumentelor muzicale vechi de la instituțiile de cultură din Craiova și transformarea lor în mobilier urban.

Autorităţile au anunţat că vor amenaja un spaţiu de relaxare şi sub pasajul suprateran, iar în zona centrală va fi făcută o piaţetă.

„Ne gândim de fiecare dată la proiectul Craiova – Capitală Culturală. Indiferent ce facem, inclusiv această piață o vom dezvolta tot pentru acest proiect. Va fi un loc de promenadă și blocurile din această zonă vor fi revăruite”, spune primarul din Craiova, Lia Olguța Vasilescu.

Capitala Băniei este în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană - 2021, alături de Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Arad.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...