Sari la conținut
News Alert

Femeia acuzată că şi-a supus nepotul de opt ani la pedepse inumane şi agresiuni sexuale, arestată preventiv

Femeia din Şimleu Silvaniei, acuzată de procurorii DIICOT că şi-a supus nepotul, în vârstă de opt ani, vreme de mai multe luni, la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun şi, alături de sora lui, la activităţi cu caracter sexual, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, conform unei decizii dată miercuri de Tribunalul Sălaj.

femeie catuse_shutterstock_341510732

Foto: Shutterstock

„Femeia a fost prezentată la data de 29 august cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la instanţa de judecată, care a şi emis mandatul, şi a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Faţă de aceasta se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiuni de rele tratamente aplicate minorilor, agresiune sexuală şi participaţie improprie la infracţiunea de pornografie infantilă”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, un băiat în vârstă de opt ani şi sora sa, de 14 ani, au fost încredinţaţi în plasament, de către Comisia Pentru Protecţia Copilului, mătuşii materne, pe considerentul că mama acestora are probleme de sănătate şi nu se poate ocupa de minori, întrucât necesită o serie de investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale.

În luna iulie, un tânăr în vârstă de 19 ani a sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj că cei doi fraţi sunt supuşi la rele tratamente de mătuşa lor, prezentând mai multe imagini în acest sens.

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, inculpata l-a supus pe minorul în vârstă de opt ani, în repetate rânduri, la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun, în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia. Punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a minorului se desprinde atât din natura pedepselor aplicate menite să înjosească şi să umilească minorul, cât mai ales din durata acestor pedepse şi modul lor de executare pe perioade foarte lungi de timp - o noapte întreagă. Astfel, inculpata îl obliga pe minor să stea în genunchi, legându-l la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse şi cu o bâtă pe acestea, forţându-l să stea în această poziţie timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă”, se arată în comunicatul menţionat.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpata, împreună cu tânărul de 19 ani, l-au determinat pe minor, prin ameninţarea cu cuţitul, să efectueze activităţi cu caracter sexual, în prezenţa acestora şi a surorii minorului, pe care au determinat-o să filmeze aceste scene. Astfel, ei au înlesnit filmarea acestuia, producând, deţinând şi stocând material pornografic, pe care l-au distribuit ulterior şi altor persoane, a precizat sursa citată.

 

Etichete: diicot , salaj , simleul silvaniei , minori agresati de matusa

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale