O femeie din Târgoviște riscă 3 ani de închisoare pentru că și-a bătut copilul de doi ani

Data publicării:
mana copil

Mama are 22 de ani şi le-ar fi spus medicilor că cel mic a căzut din căruţ. Medicii au observat însă că băiatul, în vârstă de doi ani, era plin de vânătăi şi avea contuzii la cap, mai vechi.

„Cu stare generală alterată, somnolent, areactiv, cu echimoze vechi la nivel facial şi pe tot corpul. Copilul a fost trimis pentru consult neurochirurgical la spitalul Bagdasar Arsenie din Bucureşti. A fost anunţată Poliţia, Protecţia Copilului şi Direcţia de Sănătate Publică, fiind un caz deosebit”, a declarat dr. Elena Firoiu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În apărarea mamei vine bunicul copilului, care susţine că cel mici nu a fost bătut.

„Nu l-a bătut nimeni”, a spus bărbatul.

Poliţiştii şi cei de la Protecţia Copilului trenuie să facă acum lumină în acest caz.

„În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie”, a afirmat insp. Alexandra Niculae, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.

Potrivt codului penal, infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...