Din anul 2016 s-a introdus în Registrul Național al adopțiilor lista copiilor greu adoptabili. Ea cuprinde copii cu probleme de sănătate sau frați care nu pot fi separați. Această listă înseamnă, pentru multe familii care își doresc să adopte, o șansă. În cazul lor, procesul de adopție durează mai puțin. Este și povestea unor tineri din Urlați care sunt, de doi ani, mamă și tată din inimă, nu din ADN!
Lista copiilor greu adoptabili a fost înfiinţată în anul 2016. Pe lista de „greu adoptabili” se află copii mai mari de 7 ani, frați care nu pot fi separaţi sau copii cu diverse forme de handicap. Există un proiect de lege prin care copiii cu handicap, care ajung în familii adoptive, ar putea beneficia gratuit de asistenţă medicală şi recuperare. În jur de 20% dintre copiii adoptaţi în ultimii 2 ani au fost de pe listele de „greu adoptabili”.
În medie, procesul de adopţie durează 15 luni. Procesul de adopţie al unui copil de pe listele de „greu adoptabili" se poate încheia în numai 3 luni.
Există familii care au adoptat trei sau patru fraţi, ca să nu îi despartă.
În urmă cu doi ani, Simona şi Mircea au devenit părinţi din inimă.
- Care e cel mai frumos moment de la voi din familie?
- Când ne îmbrățișăm, mărturisește copilul.
În urmă cu doi ani, Mihaela și fratele ei, Valentin, erau pe lista copiilor greu adoptabili. Astăzi, au o familie în care se simt iubiți și în siguranță. Au o mamă și un tată. Nu sunt părinții care i-au adus pe lume, ci cei care le-au arătat adevărată dragoste și i-au învățat ce înseamnă acasă.
„Un moment foarte frumos a fost primul nostru Crăciun împreună. Am pregătit cadourile, sub brad, și s-au trezit și au zis: A venit Moș Crăciun! A fost o mare bucurie. Ne-am dat seama că de-acum o să fie altfel. E o bucurie de care avem parte și ... suntem recunoscători!” mărturisește Simona Crisbășanu.
„Viața acum este senzațională! Plină de provocări frumoase și ne e greu să ne imaginăm viața noastră fără copii”, spune, la rândul lui, Mircea Crisbășanu.
„Am constatat că cele mai multe dintre familii doreau copii perfect sănătoși și de vârstă mică. Copiii adoptabili până la 2 ani sunt cei mai puțini. Cei mai mulți sunt cei cu vârstă mai mare de 7 ani. (...) Și atunci am zis: pentru acești copii care se adoptă mai greu să facilităm ajungerea într-o familie (...) și am introdus profilul copilului greu adoptabil care înseamnă nu numai o listă, ci și câteva date despre copil, pe care el și le alege. Fie vorbește despre el, se descrie, spune ce-i place”, explică Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi Adopţii.
Povestea Mihaelei și a lui Valentin
„Copiii au fost...e cazul multor copii din România care trăiesc în familii sărace și părinții se despart și nu mai au grijă de copii. Au fost lăsăți în grija unei bunci și de acolo au fost preluați de Protecția copilului, când nu mai era nimeni să aibă grijă de ei”, povestește mama adoptivă.
„Mai vorbește din când în când despre mama ei. Nu încercăm să îi reprimăm gândurile astea, nu vorbi despre astea. NU”, spune Mircea Crisbășanu, tatăl adoptiv.
„Sunt afectuoși, se comportă frumos cu noi, ne fac toate poftele”, spune Mihaela despre părinții adoptivi.
„Când au venit, în primele zile am mers într-o excursie pe deal, au făcut un cort pe hol. Am avut activități inedite”, povestește mama.
Simona și Mircea vor să împărtășească experiența lor și altor părinți care se gândesc să adopte. Cel mai important lucru este să mergi cu inima deschisă și să dai o șansă copiilor pe care-i vezi, cred ei.
„Cei de la DPC ne-au sfătuit să ne mai gândim, că e un pas mare să iei doi copii dintr-odată. Am înțeles că au fost și cazuri în care potențialii părinți s-au răzgândit după ce începuseră să-i viziteze pe copii, dar noi am zis că mergem înainte”, povestește Simona Crisbășanu.
Dificultățile unor părinți de copii greu adoptabili
„Când i-am întâlnit, aveau un limbaj la un nivel de copii de 3- 4 ani. Înțelegeai cu greu ce spun. Ne-au sfătuit să mergem la logoped. Am lucrat noi mai mult cu ei și au recuperat bine copiii. În jumătate de an au făcut progrese mari și astăzi au ajuns la nivelul copiilor de vârsta lor”, spune Simona Crisbășanu.
„Copiii adoptabili din sistem sunt de vârstă mare, sunt frați, alții au grade de handicap. Sunt familii care nu renunță la ideea de a avea copil de vârstă mai mică, până la un an. Firesc că așteptarea va fi mai lungă, că sunt copii puțini. Pentru cei de vârstă mare, procesul merge mai ușor. Pe de-o parte, vizualizarea copilului greu adoptabil și profilul e accesat pe parcursul formării și nu după”, explică Gabriela Coman.
Mihaela și Valentin, doi frați „greu adoptabili”, și-au găsit o familie adoptivă care îi înconjoară cu atenție și dragoste
Doi ani cu doi copii au însemnat multe experiențe din care cu toții au avut de învățat.
Mama: „Când discutăm cu ei despre ce le-a plăcut lor în acești doi ani și, de la Mihaela asta auzim: familia, iubirea. E sensibilă și are o maturitate venită prin situația de viață prin care au trecut ei doi. Ea fiind sora mai mare, a fost cea care l-a protejat pe Valentin. De-asta e mai îndrăzneață, mai curajaosă, că a fost nevoită să facă asta pentru el”.
Sfaturi pentru părinții care vor să adopte
„Familia își pune sufletul pe masă și așteaptă de la tine toată vindecarea, așa cum te duci la doctor și aștepți să te vindece pe moment, ei așteaptă orice de la ține. Așa că i-aș sfătui să vizualizeze lista și să pună toate întrebările, astfel încât să fie informați când pleacă într-un proces care nu e ușor, e cu responsabilitate și e cu încărcătură”, spune preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Copilului şi Adopţii, Gabriela Coman.
Gabriela Coman, președintele Autorității pentru Protecția Copilului și Adopții, are câteva sfaturi pentru părinții care vor să adopte
Un copil întregeşte familia, dar vine şi cu schimbări importante. Cum se stabileşte legătura dintre noii părinţi şi cei mici, dar şi care ar trebui să fie atitudinea celor din jurul cuplului adoptiv, ne spune Speranţa Farca, specialist în creşterea copiilor:
Speranţa Farca - psihanalist, specialist în educaţia copiilor: „Mămica care adoptă şi vine cu copilul acasă este şi ea o mămică care a trecut printr-o perioadă de aşteptare, o perioadă de spaimă, că nu va reuşi să aibă copii, că nu va reuşi să adopte un copil, ce fel de copil va fi, dacă va fi bolnav, deci aceleaşi probleme le are.
Chiar dacă adoptă un copil mai mare, şi o mămică cu copil mai mare trece prin perioada aia de depresie postpartum, care e absolut esenţială în închegarea unei relaţii.
Ele cred că nu trăiesc aceleaşi lucruri, se sperie că ce trăiesc ele sunt lucruri pe care mămicile naturale nu le trăiesc. Şi poate ar fi bine să citească cărţi de parenting, să vadă prin ce trec mămicile naturale, să vadă că se pot regăsi foarte bine acolo, în absolut toate aspectele. Numai că aici ar fi bine comunitatea să vină în sprijinul mămicilor care adoptă copii să se simtă şi ele mămici naturale, pentru că sunt, pentru că simt acelaşi lucru.
De asemenea, comunitatea este foarte agresivă în privinţa judecării mămicilor care şi-au abandonat copilul. Şi atunci şi presiunea asupra mămicilor care au adoptat este de a face acelaşi lucru.
Şi, ca să îţi iubeşti copilul cu adevărat, trebuie să îi iubeşti şi pe părinţii lui, chiar dacă nu îi cunoşti, chiar dacă nu te interesează să îi cunoşti, dar le eşti recunoscătoare.
Şi de aceea şi lor le este ruşine sau frică să spună copilului că este adoptat. Dar nu au făcut nicio crimă, nu este ceva ilegal, este absolut normal să sărbătoreşti momentul când a venit copilul în casă, pe lângă ziua de naştere. Deci, nu este nimic greşit în lucrul ăsta”.
