Rusia interzice schimbările de sex și adopțiile de copii făcute de persoane transsexuale

Data publicării:
steagul rusiei si steagul lgbtq pictate pe caramizi
Rusia interzice schimbările de sex Sursa foto: Profimedia Images

Duma de Stat a Rusiei a adoptat vineri o lege care interzice schimbările de sex şi, în special, adoptarea copiilor de către persoane transsexuale, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Această decizie îi protejează pe cetăţenii noştri, pe copiii noştri", a scris pe Telegram Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei, în condiţiile în care modificările la starea civilă, intervenţiile chirurgicale şi tratamentele hormonale au devenit accesibile în Rusia după destrămarea URSS.

După atacul în Ucraina, autorităţile ruse şi-au înmulţit măsurile de natură conservatoare, în special împotriva comunităţii LGBTQ+, afirmând că vor să elimine comportamente pe care le consideră deviante şi importate din Occident.

Serviciul de Securitate FSB a arestat joi un militant transgender acuzat de "înaltă trădare" în beneficiul Ucrainei. Acesta riscă o condamnare la închisoare pe viaţă.

Pentru a justifica acest proiect de lege, Volodin a argumentat cu faptul că operaţiile chirurgicale pentru schimbare de sex au explodat în SUA în ultimii zece ani și și-a exprimat indignarea față de acest trend specific occidental: "Ce tendinţă monstruoasă! Este calea care duce la degenerarea unei naţiuni. Este inacceptabil pentru noi".

Pentru a avea efecte, documentul mai trebuie validat de Consiliul Federaţiei (camera superioară a Parlamentului) și mai apoi trebuie să fie semnat de preşedintele Vladimir Putin, două etape care sunt în general simple formalităţi.

Într-un comunicat publicat vineri, Duma de Stat precizează că textul interzice "orice intervenţie medicală" pentru schimbare de sex, în special operaţiile chirurgicale şi terapiile hormonale. Schimbarea menţiunii de gen în documentele de identitate va fi de asemenea interzisă. Excepţiile medicale, prin decizia unei comisii speciale, vor fi posibile în caz de "anomalii congenitale" la copii sau în caz de boli genetice şi endocrine, precizează Duma. Persoanele transgender vor avea de asemenea interdicţia de a păstra copii sau de a-i adopta în Rusia. De asemenea, căsătoriile care implică o persoană transgender vor fi "anulate" după intrarea în vigoare a legii, se mai precizează în document.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă racheta cu care a fost doborâtă drona ajunsă deasupra României. Modul în care funcționează AIM-9X...
fum incendiu de padure spania
Incendii devastatoare în Spania și Franța. Zeci de mii de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor
Pro FM
Mama lui Amy Winehouse, la 15 ani de la moartea artistei: „A fost victima propriului succes, alcoolul îi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Un bărbat din Japonia a stat supărat pe soția sa timp de 20 de ani. Ce explicație a avut
Newsweek
Pensie minimă de 1.281 lei după 25 ani munciți. Aceiași bani lua dacă lucra 15 ani. De ce aceste inechități?
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...