Sari la conținut

Prima monedă locală din România. Sibiu va lansa "fratele" Bitcoin-ului

Autorităţile din Sibiu vor lansa Sibcoin, prima monedă locală din România, în pregătirea programului Sibiu Capitală Gastronomică Europeană din 2019. Moneda se va lansa în 21 noiembrie, la Bucureşti, denumirea fiind aleasă printr-un concurs de soluţii la care au fost invitaţi să participe toţi cei interesaţi, scrie News.ro.

sibcoin

Autorităţile din Sibiu vor lansa Sibcoin, prima monedă locală din România

Consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a anunţat, marţi seară, că a fost aleasă denumirea pentru moneda locală a Sibiului, prima monedă locală din România. Aceasta se va numi ”Sibcoin” şi a fost propusă de Eugen Ţîntar.

”Eu zic că i se poate spune simplu «Sibcoin», având deja un frate virtual, «Bitcoin». Simplu şi totuşi răsunător, în acelaşi timp reprezentativ”, şi-a motivat sibianul propunerea.

Denumirea a fost aleasă în urma unui concurs de soluţii, organizat online, la care s-au putut înscrie toţi cei interesaţi. Au mai fost propuse denumiri ca ”Sibian”, ”Cibin”, ”Cibinium”, ”EuroSibanul”, ”Oi” sau ” Bulz”, făcând referire la tradiţia oieritului din zona Mărginimii sibiului.

”Moneda locală circulă într-o zonă geografică limitată şi poate fi folosită doar în cadrul unei reţele locale/regionale de organizaţii. Nu înlocuieşte moneda naţională, nu se află în competiţie cu aceasta şi nu este tranzacţionată în sistemul bancar, fiind o monedă complementară. Moneda locală are drept scop încurajarea schimburilor locale şi construcţia de reţele locale/regionale de producţie si comerţ. Moneda locală nu pune în niciun fel în discuţie folosirea monedei naţionale oficiale, emisă de Banca Naţională şi garantată de Stat sau Uniunea Europeană, în cazul Euro”, au transmis reprezentanţii Consorţiului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.

Potrivit acestora, există aproximativ 300 de monede locale în lume, fiind listate în Complementary Currency Resource Center (o bază de date mondială pentru monedele locale sau regionale).

Sibcoin va fi lansat la Bucureşti, pe data de 21 noiembrie 2018, în cadrul unui eveniment la care vor particcipa reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Români şi persoane din industria HoReCa.

Consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 este format din Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu şi Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu.

Sibiu a primit, în ianuarie 2017, la Atena, titlul oficial de Regiune Gastronomică Europeană în 2019, titulatură pe care o va împărţi cu Regiunea Egeea de Sud (Grecia). Dosarul de candidatură al Sibiului a fost depus în iunie 2016, iar în perioada 2017 - 2019 bugetul estimat al programului a fost estimat la peste opt milioane de euro.

Etichete: sibiu , sibcoin , moneda locala sibiu

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale