Salariați cu răbdarea ajunsă la limită. Cum ne apărăm de abuzurile angajatorilor
Astăzi vorbim despre abuzurile la locul de muncă. 40 la sută dintre plângerile care ajung la Consiliul pentru Combaterea Discriminării se referă la ceea ce se întâmplă în timpul serviciului. Dar mai ales, ne vom uita cu atenţie la un fenomen despre care nu prea se vorbeşte. Este vorba despre femeile însărcinate care aveau un job înainte de a rămâne gravide şi care, după ce se întorc din concediul de creştere a copilului, constată că nu mai au un loc de muncă sau cel puţin, nu mai e liberă poziţia de pe care au plecat.
Luxul de a rămâne însărcinată
Maria Duduman: „Eu am anunțat că sunt însărcinată în momentul în care am rămas însărcinată. Fiindcă pentru mine sarcina a reprezentat un episod foarte important în viață. Nu a fost un copil pe care să îl obțin foarte ușor. Mi-am dorit foarte mult, am luptat foarte mult pentru ca acest copil să existe și aveam totală încredere în colegii mei. Pentru că erau colegi cu care lucrasem 11 ani de zile. Colegi cu care practic am crescut. Și datorită acestei încrederi nu am avut absolut nici o problemă să le spun, când am rămas însărcinată, că sunt însărcinată. Deși hârtia oficială de la HR cu mine pe noua poziție nu venise încă. Nu mi-am pus niciodată problema că aș putea suferi din cauza faptului că rămân însărcinată în acea instituție”.
Maria Duduman are 35 de ani și a lucrat 13 ani într-o bancă, de la junior la manager, având 13 subordonați.
„La trei săptămâni după ce am născut, am fost invitată la o cafea de unul dintre șefii mei, prin care am fost anunțată că jobul meu se restructurează de tot și că am de ales între a mă întoarce pe o poziție inferioară în același departament sau a mă întoarce în bancă la o poziție, dacă se va găsi ceva pentru mine la momentul în care mă voi întoarce din concediul de maternitate, sau să plec din bancă. Doar că am fost anunțată la trei săptămâni după ce am născut și răspunsul meu era așteptat într-o săptămână de la acel moment. Adică practic, eu trebuia să anunț la o lună după ce am născut ce urmează să fac eu peste un an de zile. În condițiile în care eram la primul copil și toate condițile atașate acestei stări. Eu am avut o perioadă destul de dificilă atunci. În două săptămâni nu prea am fost în stare să le dau un răspuns. A fost o anestezie totală, șoc total”, povestește Maria.
- În timp ce tu încă erai în concediu de creștere?
- Eram la o lună și o săptămână după ce am născut. A fost foarte greu. În sensul că efectele acestui comportament asupra mea au fost că după ce am dat acest răspuns, m-am confruntat cu o depresie foarte agresivă din cauza căreia eu am întrerupt alăptarea băiatului meu și am avut mare noroc că soacra mea a putut să vină să stea cu Teodor, pentru că eu am avut zile în care eram aproape incapabilă să îl țin în brațe, mărturisește Maria.
„Din experiența mea în ceea ce privește consultanța, femeile însărcinate care se întorc la serviciu și nu mai găsesc un loc de muncă ocupă, cred, locul 2 după concedieri. Adică sunt foarte multe femei însărcinate sau femei cu copii care vin la consultanță ca să își afle drepturile și interesele în această perioadă. Cred că e un fenomen. Pe de o parte, obiectiv, pe de altă parte, subiectiv. Însă cele mai multe femei vin spunând că după ce s-au întors la muncă angajatorii le-au dat afară. Sau nu le-au mai păstrat locul de muncă”, spune Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii.
După concediul de creştere a copilului, legea obligă angajatorul să păstreze salariata timp de șase luni de la „întoarcerea definitivă la locul de muncă”.
„Păi, conform normei în vigoare, angajatorul este obligat să păstreze salariata timp de șase luni de la întoarcerea definitivă la locul de muncă. Acum, ce înseamnă întoarcerea definitivă la locul de muncă este o noțiune extrem de complexă. Și sunt mai multe interpretări. Cea mai lungă interpretare înseamnă, de fapt, sfârșitul perioadei de doi ani pentru copil, la care se mai adaugă încă șase luni. Dacă se întoarce în primul an, asta înseamnă că va trebui să fie păstrată încă 12 luni, până copilul face 2 ani, plus perioada de 6 luni de protecție. Deci asta ar însemna undeva la 18 luni de protecție. Și asta nu o spun eu. Asta o spune o adresă a Inspectoratului Teritorial de Muncă ce a lămurit această situație a noțiunii de întoarcere definitivă spunând că întoarcerea definitivă este acel moment în care mama nu mai poate să își întrerupă concediul. Iar nu mai poate să își întrerupă concediul este la finalul perioadei de concediu. Ceea ce înseamnă că de acolo curge perioada de 6 luni de protecție. E o neconcordanță. Nu neapărat o neconcordanță, dar textul de lege este puțin ambiguu cu privire la perioada de protecție. Însă ce este clar este că acel timp, cele 6 luni sunt în afara oricărei discuții”, explică avocatul Costel Gîlcă.
Chiar dacă se desfiinţează locul de muncă al părintelui întors din concediu, tot trebuie plătite salariile timp 6 luni.
„Cu siguranță este o problemă de informare. Deci asta ar fi una din cauze. E și o problemă de mentalitate în același timp, pentru că nu e ușor. Cazul pe care l-am documentat în campanie. Îți trebuie o anumită structură psihologică și o anumită înverșunare ca să faci acest lucru. Îți trebuie avocat. Îți trebuie... E un timp pe care îl aloci. În momentul în care ai născut ai copil, este greu să împaci și capra, și varza. Deci este vorba și de un efort pe care din păcate nu toată lumea este dispusă să și-l asume, chiar dacă și-ar ști drepturile. Dar ca să poți să te indignezi, e nevoie să știi ce ți s-a luat și unde ai fost nedreptățit. Or, majoritatea nu știu exact: simt că e o nedreptate, o simți epidermic, visceral, dar nu au noțiunile care să le ajute să articuleze acestă nemulțumire și să poată să își facă dreptate mai departe. Or, ca să avem asemenea cetățeni, care știu să își apere drepturile care li se cuvin, este nevoie de foarte foarte multă educație. Și foarte multă informare. Repet. Cum facem religie din clasa I până în clasa a XII-a, am putea să ne gândim la o formă de educație civică mult mai intensă. Cetățean, din punctul meu de vedere, înseamnă nu numai cineva care știe drepturile în raport cu autoritățile, cu primarul sau cu consiliul local, ci și cineva care își știe drepturile la locul de muncă”, spune Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundația Friedrich Ebert.
- Ce e diferit la noi și ce ar trebui să se schimbe în bine?
- Din punct de vedere legislativ, nu stăm atât de rău. Chiar cred că stăm destul de bine la nivelul de protecție al drepturilor. Față de SUA, unde nu există. Te-am angajat, te-am concediat. Nu mai am treabă cu tine. Unde stăm noi rău? La atitudinea noastră. La curajul nostru de a ne poziționa în fața angajatorului. Și de a ne poziționa în grup. Or, în momentul în care îl vedem pe un coleg de al nostru că este luat în vizor, în acel moment noi ne dăm la o parte și lăsăm loc liber, spune avocatul Costel Gîlcă. Spre exemplu, continuă el, astăzi am avut un dosar în care martorul a refuzat - angajat al societăţii - a refuzat să vină să dea declaraţie în favoarea altui salariat, ca să nu se pună rău cu angajatorul. Da? Şi a trebuit să-l cităm cu mandat de aducere. În condiţiile în care el ştie foarte clar ce s-a întâmplat acolo, că era martor. Teoretic, concedierea nu se poate face decât pentru câteva motive foarte clare. Și strict delimitat de lege. Nu mai mult. Pe motiv de reorganizare, pe motiv de indisciplină, necorespundere fizică sau necorespundere profesională. Pentru patru motive mari și late poate fi concediat. Şi atunci de ce să mă tem dacă știu că sunt un tip disciplinat, dacă știu că sunt un tip care își face bine treaba și dacă știu că sunt sănătos? De ce m-aș teme?
- Pentru că am nişte rate la bancă...
- Aia e problema. Că în momentul de față, exact, ratele de la bancă, familia, toate astea apasă pe noi. Pentru că din păcate, așa este. Dacă eu îl apăr pe celălalt, celălalt mă apără pe mine și dreptul este al nostru. În acel moment cu toții avem de câștigat, spune avocatul specializat în dreptul muncii.
Angajaţi ajunşi la limită
„Sărăcia e toxică”. Asta au vrut să le transmită patronilor, din stradă de această dată, 300 de angajaţi din Târgoviște, care de o săptămână nu se mai duc la serviciu, pentru că sunt în grevă. Şi nu vor sa intre din nou în fabrică până nu primesc mai mulţi bani.
- Cât câştigaţi?
- 14 milioane. 1400 de RON. Da' suntem nemultumiţi de drepturile.. .sporul de vechime, de toxicitate, mai multe drepturi care ni se cuvin nouă. Lucrez de 14 ani, dar niciodată nu ni s-au acordat aceste drepturi...
„La ora actuală, ar trebui, un salariat, ca să poată să aibă viaţa la limita de subzistenţă, să fie de 1700 de lei net”.
Cel care le vorbeşte muncitorilor de la microfon e Bogdan Hossu. Unul dintre primii sindicalişti din România, care a fondat, în 1990, confederația Cartel Alfa. Şi pe care l-am întrebat ce şanse de reuşită au angajaţii în faţa patronilor, dacă sunt solidari, dar dacă, iată, nu reuşesc să facă decât un protest mic.
Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa: „Dacă ne uităm în istoria scurtă a sindicalismului liber românesc de după 1990, vreau să vă spun că din ce în ce mai mult acțiunile mici, pe unități mici, pentru că România și-a schimbat structura, au mai mult succes în ultimul timp. E o chestiune de cultură, în sensul în care oamenii trebuie să învețe că nu numai să declari ca la partid: solidar, unitar, ci trebuie să practici dând exemplu personal. Este forma prin care se pot câștiga drepturile. Drepturile nu vin că un partid dă. Drepturile vin că se fac presiuni ori asupra politicului, ori asupra angajatorilor. Pentru că de fapt, scopurile sunt diferite. Angajatorii au ca scop majorarea profitului, iar ca salariații au ca scop partajarea profitului și cu ei. Acest lucru încă nu se întâmplă. De la Declarația Philadelphia, ceea ce nu s-a înțeles la noi, încă, este că munca nu este o marfă. Ci munca este o coparticipare la actul de dezvoltare economică. Coparticiaprea înseamnă că trebuie partajat inclusiv rezultatul muncii, al dezvoltării economice între capital, respectiv prin angajatorii economici care sunt la nivelul firmelor și prin salariați, care sunt coactivi.
Regretabil este că nici politicienii noștri nu înțeleg asta. Cel mai tipic exemplu este vestitul transfer de taxe sociale.
„Bonificaţile sunt virgule după salarii. Ne interesează salariile, nu vrem bonificaţii...” - spun angajații ieșiți la protest.
Cei care filmează sunt de la Fundaţia Friedrich Ebert, dupa numele primului preşedinte german ales pe cale democratică. ONG-ul, cel mai vechi din Germania, care promovează valorile social-democraţiei, s-a extins, din 1925 şi până acum în peste 90 de ţări şi activează şi în România. Acolo unde apare un conflict de muncă, vin şi ei.
Cei de la fundaţie iau interviuri pentru o campanie de informare despre condiţiile de muncă din România. Timp de un an vor să publice mărturii despre concedii de maternitate urmate de pierderea jobului, ore suplimentare neplătite, sarcini în afara fișei postului, ture de noapte apărute din senin, muncă de sărbători, pauze de masă inexistente. Şi orice alte abuzuri şi discriminări, la serviciu.
„E o lipsă de transparență și de democrație despre care trebuie să se vorbească pentru a putea să schimbăm ceva”, spune Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundația Friedrich Ebert.
Oamenii acceptă foarte greu să vorbească despre abuzurile şefilor. Cei care o fac, de obicei, nu mai au nimic de pierdut. Şi cred, speră că vocea lor poate să le dea curaj altora să nu mai tacă nici ei.
Actriţa Ada Galeş, premiată în 2016 pentru debut de Uniunea Teatrală din România, a vrut să spună publicului larg că a fost dată afară de la Teatrul din Braşov pentru că, spune ea, a protestat.
„Anul trecut, fiind angajata la Teatrul din Brașov, s-a organizat un concurs pentru postul de manager al teatrului, am fost martorii unui concurs aranjat, am protestat, după aceste proteste a fost pus un director interimar - cum era normal până la următorul concurs - care ne-a dat afară pe cei care am protestat. Ne-au dat afară pentru că nu am tăcut din gură. Ceea ce e îngrozitor. Adică eu sunt născuta după 91, nu știu ce e aia să tac din gură și dintr-o familie în care mi se zice că poți să vorbești liniștită. Și nu ziceam ceva aberant. Adică: Ei, facem și noi un concurs cinstit? Lumea se ferește de cuvântul sindicat și deja nu înțelege...ne deranjează, ne sperie, simți miros de scandal, de ceartă, de conflict...dar cred că angajații au nevoie să se organizeze într-o formă juridică pentru a le fi protejate drepturile”, spune actrița Ada Galeș.
Angajaţii de la Târgovişte au obţinut, dupa 21 de zile de grevă, o mărire de salariu de 31,5 %. Dar au reuşit asta în primul rând pentru că au fost organizaţi. Într-un sindicat. Or, a face parte dintr-un sindicat nu e chiar un lucru uşor în România.
„Mi-am desfășurat activitatea pentru o perioadă de 7 ani. Până în momentul fatidic în care s-a decis înființarea unui sindicat și acolo s-a cam terminat și cariera din aviație. Apariția unui sindicat la București poate genera apariția a încă 2-3 în București, 5 în Cluj, și tot așa, având baze operaționale peste tot, se vor trezi cu un cancer generalizat - deci au folosit terminologia : sindicatul este un cancer pentru companie, voi sunteți niște teroriști deghizați în angajați, astea sunt niște activități teroriste. Aveți la dispoziție o săptămâna să dizolvați acest sindicat. Nu va fi acceptată în vecii vecilor o astfel de organizare”, povestește Mircea Constantin.
SINCRON Ion Frăţilă din Confucius: Plan detaliu/ Gravide job/ sindicat_constanta
„Am fost obligați în 2014-2015 să ne retragem din sindicat. Dacă nu ne retragem, ne dau afară. Noi n-am plecat. Am vrut să refuzăm să ieşim din sindicat, n-am vrut să desfiinţăm sindicatul. Eu în 20 de ani de când sunt la dvs, n-am avut un concediu medical, n-am avut o învoire, n-am avut o lipsă, n-am avut nimic. Deci eu am fost curat. Treburile mele mi le-am făcut când am putut. Eu am fost pronto. (...) Am fost în pragul sinuciderii. Vă spun sincer, să o audă o ţară întreagă, din cauza neajunsurilor ăstora, din cauza la discrimina...dom'le cum îţi explici să lucrezi atâţia ani, să n-ai o defecţiune undeva, să n-ai un concediu medical - deci eu nu am avut absolut nimic până când nu m-a dat afară”, povestește Ion Frățilă, membru într-un sindicat din Constanța.
Dincolo de informarea opiniei publice prin astfel de interviuri, Coaliţia pentru Muncă - proiectul la care lucrează şi fundaţia germană, şi sindicatul Cartel Alfa, şi alte câteva ONG-uri - îşi propune să schimbe şi legi. Care fac posibile abuzurile la locul de muncă. Unele propuneri deja s-au transformat în proiecte la care se lucrează în Parlament. Cum ar fi, de exemplu, libertatea de asociere.
„Un alt proiect care a fost depus se referă la libertatea de asociere. Știți și dvs că acum trei sau patru ani Curtea Constituțională a declarat ca nefiind constituțională acea prevedere din legea partidelor politice care prevedea un minim de 25 de mii de semnături pentru a înființa un partid politic. Au spus că este un obstacol în calea libertății de asociere. Legea a fost modificată. E nevoie de trei membri. Legea dialogului social care reglementează activitatea sindicatelor prevede în schimb un număr de 15 salariați, toți muncind în aceeași întreprindere, la același loc de muncă, pentru a putea înființa un sindicat...Nu asta este structura economică în România. 95% din întreprinderile din România au mai puțin de 10 salariați. În aceste întreprinderi un sindicat nu poate fi înființat conform legii. Așadar proiectul nostru de lege prevede reducerea numărului de membri necesari pentru a înființa un sindicat de la 15 la trei salariați”, explică Victoria Stoiciu, coordonator programe la Fundația Friedrich Edbert.
Un studiu al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor arată că România e singurul stat membru al Uniunii Europene în care au loc încălcări sistematice ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor. Ceea ce se mai întâmplă în state precum Burkina Faso, Tunisia sau Botswana. Probabil aşa se explică alte date, ale Forumului Economic Mondial, care arată că la noi se înregistrează cele mai tensionate relaţii de muncă din Uniune.
Cum putem să ne apărăm în fața abuzurilor angajatorilor? Aflați urmărind interviul de mai jos cu președintele CNCD, Csaba Asztalos:
Emisiunea „Plan detaliu”, realizată de Teodora Ghenciu, se difuzează la Digi24 în fiecare duminică, la ora 20:30. Arhiva emisiunii, aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
