Trofeul ursului Arthur a rămas în țară. Ministrul mediului nu-i găsește vreo vină prințului din Austria: „A fost invitat”

Data actualizării: Data publicării:
urs impuscat
Ursul Arthur era cel mai mare urs cunoscut din pădurile României, potrivit ONG-ului Agent Green. Foto: Agent Green

Prințul din Austria nu este vinovat pentru că l-a împușcat pe ursul Arthur, spune ministrul mediului. Conform lui Tanczos Barna, de punerea în aplicare a autorizației de vânătoare se ocupă membrii asociației care a obținut derogarea. În plus, prințul nu a plecat în Austria cu trofeul lui Arthur, considerat cel mai mare urs identificat în România, a dat asigurări, joi seara, la Digi24, ministrul Tanczos Barna.

„Trofeul este în ţară. Blana și craniul, asta înseamnă trofeu, din câte am înțeles. Nu, nu pleacă nici într-un fel din țară. Nu va pleca, nu există aşa ceva. Nu poate pleca. Nu știu de ce a dat banii (prințul - n.r.). Blana și craniul sunt în județul Covasna, la acea asociație de vânătoare. Nu poate să plece din ţară. Este faptă penală dacă pleacă din ţară, nu poate pleca din ţară. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate! Punct”, a declarat ministrul mediului.

Legea nu interzice invitarea unui străin la vânătoare

Tanczos Barna nu a putut confirma suma de 7.000 de euro care se vehiculează că ar fi fost plătită de prinț pentru a împușca ursul. Există chitanțe, în lei, la dosar, s-ar putea să însemne 7.500 în euro, a spus Tanczos Barna. 

Întrebat dacă îi găsește vreo vină prințului, ministrul a spus că nu este vânător și nu o să înțeleagă niciodată acest apetit. „N-o să înțeleg niciodată apetitul italienilor să vină să împuște păsări în România”, a menționat Tanczos Barna.

Întrebat dacă prințul a fost invitat sau era client vechi în România, ministrul a spus că nu știe, dar cu siguranță dacă s-a dus acolo înseamnă că a fost invitat. „O să facem o analiză pentru ultimii patru ani să vedem de câte ori se pot repeta aceste situații. A fost invitat, adus, astăzi legea nu interzice mot-a-mot ca altcineva dintr-o altă asociație sau dintr-o altă țară europeană să participe la un act de extragere a acelui exemplar”, a arătat ministrul. „Eu nu sunt de acord, repet, ca aceste ordine de derogare să fie folosite pentru altceva”, a punctat ministrul.

Citiți și: Românii se răzbună virtual pe prințul care l-a ucis pe ursul Arthur. Val de recenzii negative pentru castelul său din Austria

Regulile se schimbă

Tanczos Barna a anunțat joi seara, la Digi24, că a schimbat regulile, în urma cazului Arthur, astfel încât străinii să nu mai poată fi chemați deloc să împuște urși în România. De acum înainte, numai personalul tehnic al asociației care solicită derogarea și primește avizul de extragere are voie să elimine ursul. Și timpul în care poate împușca ursul s-a scurtat de la 60 la 15 zile.

„Sunt oameni, sute de mii sau zeci de mii în țară, care sunt vânători. Sunt și ei cetățeni ai acestei țări, vânătoarea este o activitate derulată de când există omul, este reglementată, are un cod de etică, cum se face, cum nu se face, se interzice braconajul, se face în condiții foarte strict reglementate și până la urmă, este intervenția umană pentru asigurarea unui echilibru”, a spus ministrul.

Citiți și: Ministrul Mediului deplânge soarta asociațiilor de vânătoare: Au pierdut multe surse de venit, este totuși o activitate economică

Nu putem ști dacă ursul Arthur era cel mai mare din țară

O altă informație care a venit joi seara de la ministrul mediului este că niciodată nu se dau derogări pentru vânarea de ursoaice. Or, întreaga situație care a dus la uciderea lui Arthur a plecat de la oamenii dintr-un sat, care reclamau că ursoaicele le omoară oi și găini.

El a confirmat că ursul Arthur era unul dintre cele mai mari exemplare din ţară, dar a subliniat că nimeni nu poate spune dacă era cel mai mare.

„Cel mai mare urs din România, în funcţie de ce? Dacă ne uităm la recordurile din perioada în care se putea vâna, avem multe exemplare cu peste 600 de puncte extrase, vânate, împuşcate. Este un exemplar foarte mare, cu siguranţă, nu aş putea să spun dacă este cel mai mare din ţară, nimeni nu poate spune acest lucru. Este un exemplar foarte mare, fără doar şi poate este valoros, orice exemplar mare este valoros, da”, a afirmat ministrul mediului. 

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri