Parc industrial fără investitori

Data publicării:
parc

Parcul Industrial din Slobozia, inaugurat cu fast în urmă cu doi ani de administraţia locală, aduce astăzi mai degrabă a loc părăsit. Spaţiul, construit cu o investiţie de 17 milioane de lei, în mare parte bani europeni, a fost gândit în aşa fel încât să atragă cât mai mulţi investitori în zonă. Are momentan un singur chiriaş, ce a pornit acolo o afacere cu confecţii metalice.

Pustietatea este cuvântul de ordine în imensul parc industrial pe care aleşii din Slobozia l-au gândit ca pe un pol de forţă care să revitalizeze economia din oraş. Doar că peisajul este dezolant. Stâlpii de iluminat alimentaţi de panouri solare sunt utili doar păsărilor, într-una dintre parcări este plin de cauciucuri folosite, iar spaţiile pe care trebuiau ridicate afaceri înfloritoare sunt terenuri virane părăsite.

Parcul industrial este compus din 20 de loturi. Unul singur este ocupat de o firmă specilizată în confecţii metalice, iar restul de 19 sunt năpădite de buruieni.

Singura fabrică de pe cele 15 hectare ale parcului face stâlpi de telecomunicaţii care ajung în Franţa şi în alte ţări din Vestul Europei. Are 70 de angajaţi şi, potrivit administratorilor, este o afacere profitabilă care a găsit în parc tot ce avea nevoie.

„Parcul chiar a oferit condiţiile pentru a ne putea dezvolta şi a ne uşura activitatea. Cinci ani de zile nu se plăteşte concesiune, doar o taxă de administrare, suntem scutiţi, tot cinci ani de zile de plata impozitului pe clădiri,” spune Răzvan Burtoiu, administratorul firmei.

Doar că afacerea cu piese metalice este izolată într-un parc care pare părăsit. Aleşii care au dat undă verde proiectului consideră că ideea a fost bună, dar practica a lăsat de dorit.

„El a fost plănuit în 2009 când, într-adevăr, nu se simţea criza la noi în ţară, în zona noastră. El a fost efectiv ca un plan, dar nu ca şi un proiect care să fie realizabil până ce contextul economic se revigorează. Din punctul meu de vedere, gestionarea acestei afaceri este extrem de proastă,” precizează Gabriel Ionaşcu, fost primar al municipiului Slobozia.

„Lipsa utilităţiilor la o capacitate cât de cât satisfăcătoare pentru nişte investitori şi vă dau exemplu: noi avem încolo în jur de 20 de megawaţi putere instalată, iar un singur investitor, o fabrică de pal din Turcia a cerut 40 de megawaţi. S-au depus nişte cereri că vor să investească şi să-şi dezvolte afacerile în municipiul Slobozia. Pe baza acelor cereri s-a făcut acest proiect, a fost aprobat, ulterior aflăm din raportul domnului administrator că niciuna dintre aceste 24 de firme nu a mai dorit să investească,” explică Radu Paros, consilier local.

Parcul industrial al nimănui a costat 17 milioane de lei, mare parte bani europeni. Bani care, potrivit localnicilor, puteau fi direcţionaţi către alte necesităţi ale urbei. Actuala administraţie locală susţine însă că parcul va înflori, în viitorul apropiat.

„Un investitor în mod sigur se va apuca de construcţia halelor şi va funcţiona. Suntem în procedură de concesionare a încă două locuri. Partea de marketing, partea de a face cunoscut acest parc nu a funcţionat chiar cum ar fi trebuit,” declară Rudolf Gradea, viceprimar al municipiului Slobozia.

Când a fost proiectat, parcul era prevăzut să creeze peste 1.000 de noi locuri de muncă pentru comunitatea locală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri