BUSINESS CLUB. Sistemele de irigații sunt cedate gratuit

Data publicării:
sisteme de irigatii - Mediafax Foto

Ministerul Agriculturii coace prin birourile ministerului o lege pentru concesionarea unor bunuri ale statului pe principiul că este mai ieftin să se ocupe altcineva de întreţinerea lor decât ministerul, conform hotnews.ro. Reprezentanţii ministerului susţin că astfel se pot reduce o serie de costuri care ţin de administrare, exploatare, reparare și întreținere.

În mod normal, concesionarea acestora ar trebui făcută pe bani frumoşi către persoanele interesate. Aşa cum au fost concesionate şi terenurile agricole, chiar dacă de multe ori şi acolo preţurile au fost ridicole.

Numai că acele preţuri de concesiune includeau şi infrastructura de irigații. Prin urmare s-ar putea ca preţul concesiunilor pentru terenurile agricole să scadă cu o cotă parte aferentă valorilor de inventar ale acestor bunuri.

Primii care s-au arătat interesaţi au fost mariii latifundiari Culiţă Tărâţă dar şi Ioan Nicolae, cei care dețin deja în concesiune suprafețe importante de teren agricol. Tărîță are în concesiune de la stat 50 de mii de hectare de teren, cea mai mare parte în Insula Mare a Brăilei, iar Niculae peste 20 de mii.

Ei vor să preia aceste module de infrastructură nu în mod direct, ci prin intermediul unor asociații non profit, care, bineînțeles, le aparțin. Este vorba despre Organizatia de desecare și drenaj Interagro și ODD Insula Mare a Brăilei, care sunt prinse în grupurile celor doi oameni de afaceri.

Concesiunile de la stat sunt extrem de profitabile, pentru că ceea ce se plătește sub formă de redevență este acoperit și mai și rămâne din subvenție. Interagro, firma lui Ioan Niculae, a primit anul trecut din fonduri bugetare şi comunitare de aproximativ 5 milioane de euro pentru cele aproximativ 20 de mii de hectare pe care le exploatează. Asta în condiţiile în care costul concesiunii reprezintă sub 2 milioane de euro.

Culiță Tărâță, concesionarul Insulei Mari a Brăilei, a încasat ca subvenții aproximativ 10 milioane de euro. Este cea mai mare sumă acordă în 2012 ca sprijin financiar pe suprafaţă, mult peste redevența dată statului de 6 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...