Sari la conținut

Ce informații vor figura obligatoriu pe sticla de lapte

Proiectul de lege prevede ca pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum sau a produselor lactate să fie indicat procentul de lapte praf pe care acesta îl conţine, nerespectarea acestei obligativităţi fiind sancţionată cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

"Produsele lactate trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinsă în sintagma <<Conţine lapte praf în proporţie de _%>>", arată proiectul de lege. Nerespectarea obligativităţii de a înscrie pe eticheta laptelui proaspăt pentru consum sau a poduselor lactate a proporţiei de lapte praf conţinută constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 la 20.000 de lei.

Potrivit actului normativ, constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se va face de către Autoritatea Naţională Sanitară Veternnară pentru Siguranţa Alimentelor.

În majoritatea cazurilor, lapte proaspăt pentru consum este un amestec cu lapte praf a cărui valoare nutriţională este "foarte scăzută", arată expunerea de motive.

Potrivit ultimelor amendamente aduse proiectului de lege, pe produs trebuie inscripţionate: denumirea produsului alimentar, lista ingredientelor folosite, cantitatea netă a produsului alimentar, data durabilităţii minimale sau data limită de consum; condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare; ţara de origine şi locul de provenienţă a laptelui crud materie primă pentru consum; denumirea ambalatorului şi marca de identificare, numele, denumirea comercială şi adresa procesatorului din sectorul laptelui pentru consum, declaraţia nutriţională, conţinut de grăsime exprimat în procente, procesul de tratament termic utilizat, pasteurizat, sterilizat, ultrapasteurizat.

Pentru laptele şi produsele lactate care provin de la alte specii de animale decât de la vaci de lapte, se va specifică specia de la care provine. Pe etichetă mai trebuie specificate modificările de compoziţie, precum îmbogăţirea laptelui în proteine lactice, săruri minerale sau vitamine, reducerea conţinutului de lactoză prin conversia în glucoză şi galactoză.

Desigilarea cisternelor sau containerelor de lapte crud , materie primă provenită din schimb intracomunitar, se va realizează de către reprezentanţii unităţilor de procesare în conformitate cu procedurile elaborate de aceştia. Medicii veterinari oficiali de la nivelul direcţiilor sanitare veterinare și pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor supraveghea modul în care operatorii realizează controlul laptelui crud materie primă recepţionat şi vor recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator ori de câte ori există suspiciuni sau reclamaţii cu privire la neîncadrarea în parametrii de siguranţă şi calitate al laptelui crud materie primă recepţionat.

Dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs natural” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele natural provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre, fără a avea în compoziţie înlocuitori de lapte sau lapte praf. Deasemenea, dreptul de a înscrie pe eticheta produsului finit menţiunea „Produs românesc” va reveni obligatoriu doar celor care folosesc în proporţie de 100% lapte materie primă provenit din fermele din România.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi organizaţiile şi asociaţiile din domeniu vor iniţia şi finanţa campanii de promovare şi creştere a consumului de lapte proaspăt pentru consum şi produse lactate româneşti.

Prezenta lege va intra în vigoare în 45 de zile de la comunicarea deciziei Comisiei Europene.  

Etichete: lapte , lactate , produs romanesc , produs natural , proiect de lege lapte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale