Brutăria din Ditrău a fost amendată de ITM cu 10.000 de lei

Data actualizării: Data publicării:
ditrau

Digi24 a aflat primele rezultate ale controlului ITM de la Ditrău. Inspectorii de Muncă au constatat patru abateri, iar pentru una dintre acestea au dat o amendă de 10.000 de lei.

Tudor Polak, secretar de stat în Ministerul Muncii, a precizat pentru Digi24 că încă nu a fost finalizat controlul, dar că abaterile descoperite până acum nu sunt grave.

Au fost făcute verificări în ceea ce privește relațiile de muncă, cât și în domeniul securității muncii.

În urma controlului de ieri au fost constatate patru încălcări ale legislației în vigoare, pentru care au fost dispuse măsuri tehnice de remediere. Pentru încălcările respective au fost dispuse trei avertismente și o amendă în valoare de 10.000 de lei, aceasta fiind aplicată pentru încălcări de electrosecuritate, respectiv împământarea unor echipamente fiind neconformă. Pentru evitarea unor pericole viitoare s-a dispus sistarea a trei echipamente până la remedierea problemelor”, a precizat secretarul de stat.

„Aceste riscuri constate nu reprezintă riscuri care să pună în pericol viața lucrătorilor, nefiind probleme grave”, a subliniat acesta.

„În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii sunt încă la sediul firmei în control. În jurul prânzului vor finaliza controlul și vă voi putea da informațiile”, a mai spus secretarul de stat.

Acesta a adăugat că în legătură cu cei doi muncitori din Sri Lanka, pentru care locuitorii din Ditrău s-au scandalizat că sunt de culoare și că le ating pâinea pe care o consumă, potrivit informațiilor de ieri, nu au fost constatate probleme și au fost angajați în mod legal.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal in rem în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare. Miercuri, aproximativ 200 de localnici s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi că fabrica de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka. Temerea localnicilor din Ditrău a fost că brutarii singalezi vor aduce şi alţi muncitori străini, ceea ce va însemna un pericol pentru membrii comunităţii.

„Nu vrem să mâncăm pâine frământată de mâinile lor”. „Nu vrem aici țigani și negri, să fie clar”. „Comunitatea noastră nu acceptă să vină oameni din afară, mai ales cu piele de culoare”, au fost câteva dintre mesajele localnicilor din Ditrău.

În urma acestor proteste, cei doi singalezi au fost scoși din procesul de producție, dar patronii brutăriei s-au răzgândit ulterior și brutarii din Sri Lanka vor continua să facă pâine. Patronii susțin că a fost vorba despre o „neînțelegere”, deoarece comunicatul a fost scris doar în maghiară, nu și în română. CNCD s-a autosesizat în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri