Sari la conținut

Google a cheltuit 18 milioane de dolari pentru lobby

Google a cheltuit pentru prima dată mai mult decât orice altă companie în 2017 pentru a influenţa Washingtonul.

Și-a bătut propriul record şi a alocat mai mult de 18 milioane de dolari pentru operaţiuni de lobby, astfel încât să atragă atenţia autorităţilor americane asupra unor chestiuni cum ar fi imigraţia, reforma fiscală, practicile anticoncurenţiale, dar şi schimbările climatice.

În plus, gigantul american a investit şi în efortul de reglementare al publicităţii, care de altfel se află în centrul afacerilor companiei. Google nu a fost însă singura companie care a făcut lobby de milioane de dolari. Facebook, Apple şi Amazon au doborât de asemenea recoduri. Facebook şi-a crescut cheltuielile pe acest segment cu 32% anul trecut, iar Apple cu 51 de procente. Amazon a cheltuit cu 16% mai mult decât în 2016 până la 13 milioane de dolari. Împreună, cele patru companii au dedicat aproximativ 50 de milioane de dolari pentru operaţiunile de lobby, în primul an al mandatului de preşedinte al lui Donald Trump. Lobby-urile corporative au fost în trecut dominate de firme de telecomunicații, de energie sau de apărare. Anul trecut, jucătorii de top au fost AT & T, Boeing și Comcast. Dar companiile de tehnologie par să crească rapid şi să le ajungă din urmă.