Sari la conținut

Șeful ArcelorMittal dă detalii despre vânzarea combinatului de la Galați

Directorul ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, spune într-un interviu acordat News.ro că vânzarea combinatului nu este echivalentă cu închiderea. Angajaţii nu ar trebui să fie afectaţi. Procesul de vânzare ar putea dura câteva luni.

Sursa foto: Viața liberă Galați

Vânzarea combinatului de la Galaţi nu este echivalentă cu închiderea acestuia, iar angajaţii nu ar trebui să fie afectaţi, în condiţiile în care Comisia Europeană (CE) doreşte să ridice nivelul concurenţial în Europa şi nu să închidă capacităţi de producţie, a declarat, într-un interviu acordat pentru News.ro, directorul general al grupului de unităţi ArcelorMittal Galaţi – Skopje, Bruno Ribo. Procesul de vânzare ar urma să dureze câteva luni, după ce CE aprobă tranzacţia, termenul fiind 23 mai.

Grupul ArcelorMittal a anunţat recent că a înaintat către CE o propunere de a vinde mai multe unităţi de producţie din Europa, între care şi combinatul de la Galaţi, în vederea finalizării achiziţiei combinatului Ilva din Italia, o decizie finală a Comisiei urmând să fie luată până pe 23 mai 2018.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că CE este cea care va decide în privinţa vânzării activelor ArcelorMittal, inclusiv a combinatului din Galaţi, însă ulterior statul român are pârghii de intervenţie şi va putea să spună dacă îl acceptă sau nu pe cumpărător, mai ales dacă, din motive legate de securitatea României, cumpărătorul nu este în regulă.

În ultimii ani, combinatul ArcelorMittal Galaţi a înregistrat o producţie medie de circa 2 milioane de tone de oţel pe an. Pe platforma siderurgică a combinatului lucrează circa 7.000 de persoane, dintre care aproximativ 5.500 sunt angajaţi proprii ai ArcelorMittal, iar 1.500 ai unor firme contractoare.

Prezentăm interviul acordat News.ro de către directorul general al grupului de unităţi ArcelorMittal Galaţi – Skopje, Bruno Ribo:

Reporter: Care este semnificaţia achiziţionării Ilva (Italia) în paralel cu separarea unui număr de unităţi ale ArcelorMittal? De ce a fost aleasă această strategie?

Bruno Ribo: Trebuie să reamintim că au fost solicitate companiei ArcelorMittal, de către Comisia Europeană, măsuri compensatorii legate de achiziţionarea companiei Ilva, în scopul menţinerii mediului concurenţial în Europa. Acesta nu este un lucru pe care Grupul nostru să-l fi anticipat. Pentru noi, logica se bazează pe profilul şi piaţa unităţilor avute în vedere. În cazul Galaţi şi Skopie, logica este că ne situăm în aceeaşi zonă geografică şi prezentăm un portofoliu similar de produse cu cel al Ilva.

Reporter: Există posibilitatea ca noul proprietar să cumpere Galaţiul la un preţ mic şi mai apoi să îl revândă bucată cu bucată?

Bruno Ribo: O eventuală vânzare a Combinatului nu este echivalentă, în niciun caz, cu închiderea. Combinatul este complet funcţional, perfect adaptat pieţei sale naturale, cu un portofoliu puternic de clienţi, un lanţ de aprovizionare sigur, cu muncitori calificaţi şi specialişti excelenţi, fără probleme în îndeplinirea niciunei obligaţiilor legale. Are un potenţial semnificativ de creştere, ceea ce îl face şi mai atractiv. Nu în ultimul rând, avem atractivitate având în vedere că suntem în interiorul Uniunii Europene.

Cred că scenariul evocat de dumneavoastră porneşte de la un punct de vedere greşit. Din multele motive explicate mai sus, nu este scenariul pe care Uniunea Europeană doreşte să-l impună. Încă o dată: U.E. doreşte să ridice nivelul concurenţial în Europa şi nu să închidă capacităţi de producţie!

Comisia a spus clar: "Vom aproba măsurile corective propuse numai dacă suntem convinşi că activele transferate vor continua să fie operate pe termen lung şi durabil în mâinile noului proprietar. Şi nu vom aproba un transfer în cazul în care acest lucru nu este garantat".

Pe deasupra, să încercăm să lăsăm la o parte sentimentele şi emoţiile - ştiu că este dificil! – şi să gândim puţin. De ce ar vrea un nou investitor - după plata unei sume importante de bani - să închidă Combinatul? Oricine poate înţelege că obiectivul principal al acestuia va fi să obţină returnarea investiţiei sale, care se poate genera numai prin dezvoltarea afacerii.

Reporter: Aţi primit vreo ofertă pentru vreuna din unităţille din pachetul de separare (engl: “remedy pack”). Dacă da, ce la ce companii?

Bruno Ribo: Pentru că unitatea de la Galati este într-o formă bună şi atractivă, putem vedea interesul unor investitori diferiţi, dar este prematur să vorbim despre nume sau preţ. Termenul limită până la care Comisia Europeană va lua o decizie este 23 mai. Presupunând că aprobarea va fi acordată, procesul de vânzare va dura câteva luni până la finalizare.

Sunt optimist şi cred cu tărie că vom avea o tranziţie lină, care va dura câteva luni, pentru a asigura continuitatea tuturor proceselor. Nimeni nu ar trebui să fie afectat: angajaţi, clienţi, furnizori, contractori, în niciun fel. Acest lucru este foarte important: pentru a ne asigura un viitor promiţător, mai întâi trebuie să onorăm promisiunile şi obiectivele din planul de afaceri pentru 2018.

Reporter: Intenţionaţi să vindeţi şi alte unităţi ArcelorMittal din România?

Bruno Ribo: Nu avem în plan acest lucru.

Reporter: Ce se va întâmpla cu cei 7.000 de angajaţi (5.500 ai Combinatului plus contractori) după vânzare?

Bruno Ribo: Dacă evocaţi un scenariu brutal în care oamenii sunt concediaţi, nu există absolut niciun motiv pentru asta. Orice dezvoltare a afacerii va duce mai degrabă la crearea de locuri de muncă.

Dar să nu ne păcălim singuri. Eforturile de îmbunătăţire a productivităţii prin eficientizare şi digitalizare vor continua, independent de proprietarul combinatului. Nu e nicio noutate aici. Acest lucru se întâmplă şi nu numai la Galaţi.

Reporter: Cum estimaţi că va fi acest an pentru opraţiunile dumneavoastră din România?

Bruno Ribo: Pe baza a ceea ce vedem astăzi, va fi un an mai bun ca 2017, de fapt cel mai bun an începând din 2009. După cum ştiţi, în noiembrie 2017 am oprit fluxul cald pentru un pachet major de investiţii în valoare de 40 de milioane de euro, în echipamente instalate mai ales la Oţelărie. Ultimul segment al acestui pachet a fost startat în urmă cu câteva săptămâni şi este conform aşteptărilor noastre. Ca urmare a acestor modernizări, putem vedea acum rezultate mai bune în calitatea produselor, fiabilitatea echipamentelor, volum mai mare şi o întărire a securităţii muncii pentru angajaţii noştri.

Din 2009 ne-am angajat într-un proces de transformare de proporţii care îşi arată acum rezultatele. În ultimii 3 ani, rezultatele operaţionale (EBITDA) au fost pozitive, 2018 arată acum mai bine ca 2017, securitatea oamenilor noştri la locul de muncă, fiabilitatea echipamentelor, calitatea produselor, serviciile oferite clienţilor, productivitatea, toate s-au îmbunătăţit substanţial.

Pe aceeași temă