Cum s-a transformat vânzarea terenurilor agricole într-un coşmar birocratic, menit să îngreuneze accesul străinilor la pământ românesc
Legea care ar fi trebuit să îngreuneze accesul străinilor la terenurile agricole din România complică situaţia mult mai mult decât se credea iniţial chiar şi pentru agricultorii de bună-credinţă. În primul rând, legea nu are nici până acum norme clare de aplicare, ceea ce înseamnă că unele tranzacţii cu terenuri sunt suspendate până la publicarea unor proceduri clare. Iar procedurile care au fost clarificate până acum sunt multe şi greu de pus în practică.
Vremurile în care terenurile agricole îşi schimbau proprietarul printr-un simplu contract de vânzare-cumpărare au apus. Acum a venit vremea în care tranzacţiile cu terenuri agricole sunt monitorizate de stat mai ceva ca tranzacţiile cu armament. Este suficient un simplu aviz negativ pentru ca vânzarea unui teren de câteva hectare să fie blocată de autorităţi.
Înainte de toate trebuie remarcat că, deşi noua lege care reglementează tranzacţiile cu terenuri a fost adoptată, normele ei de aplicare sunt în prezent doar la stadiul de proiect pe site-ul Ministerului Agriculturii. Şi, după cum au remarcat doi avocaţi care au semnat o analiză pe această temă în revista Capital, procedurile sunt extrem de complicate.
De exemplu, un proprietar vrea să vândă. Se ştie deja că, la toate terenurile scoase la vânzare, co-proprietarii, arendaşii, vecinii, consătenii şi Statul au primit drept de preempţiune. Ceea ce s-a discutat prea puţin este că acest drept de preempţiune întârzie foarte mult vânzarea terenului. Căci împreună cu anunţul de vânzare, proprietarul terenului trebuie să depună la primărie şi o serie de documente care să ateste poziţonarea terenului şi lista sa de proprietari.
Dacă unul dintre cei care au drept de preempţiune îşi anunţă interesul de a achiziţiona terenul, situaţia se complică. Direcţiile judeţene pentru Agricultură sau Direcţia Tehnică a Ministerului Agriculturii analizează amănunţit oferta de cumpărare. La finalul analizei, stabilesc dacă cel interesat are sau nu dreptul să facă o ofertă.
Dacă dintre aceste persoane sau instituţii care au drept de preempţiune asupra terenului sunt mai mulţi ofertanţi, procedurile sunt şi mai complexe. Pe lângă direcţiile agricole care trebuie să analizeze ofertele, intră în joc şi primăria, care trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu în care să fie desemnat cumpărătorul. Nu este foarte clar despre ce spaţiu este vorba. Cel mai probabil va fi un birou plin de funcţionari a căror muncă va trebui să fie plătită de cineva.
În cel mai fericit caz pentru proprietar, nici unul dintre cei care au drept de preempţiune nu îşi arată interesul pentru teren.
Atunci, proprietarul poate să vândă terenul oricui doreşte, inclusiv unui străin din Uniunea Europeană, dar este obligat să nu se răzgândească asupra preţului, căci preţul trebuie publicat încă de la prima procedură, aceea a publicării anunţului la primărie. Orice schimbare a preţului pe parcursul negocierilor cu potenţialii cumpărători îl obligă pe vânzător să reia toate procedurile de la capăt.
În mod clar, aceste proceduri au fost create pentru a îngreuna accesul străinilor la terenurile agricole din România după liberalizarea pieţei funciare de la 1 ianuarie. Însă birocraţia şi numărul mare de instituţii implicate în acest acest proces ar putea bloca definitiv piaţa terenurilor agricole din România, în condiţiile în care suprafeţele nelucrate rămân mari, iar străinii deja au apucat să îşi cumpere terenuri prin intermediul unor firme.
Business Club
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
