Sari la conținut
News Alert

Pensii pe card din 2019. Tot ce trebuie să știi despre pensia pe card și comisioane

Milioane de pensionari își vor primi pensia pe card în 2019, o măsură care, spune ministrul de finanțe Eugen Teodorovici, ar urma să facă economii substanțiale la buget. Ce avantaje și dezavantaje are plata pensiei pe card, ce comisioane ar putea suporta pensionarii care își vor face carduri la bănci în 2019, dar și ce riscă Poșta Română aflăm în analiza de mai jos.

Pensionari, legea pensiilor, pensii pe card

Pensionarii vor primi pensiile pe card din 2019 Foto: Agerpres

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că vrea ca statul să nu mai dea 600 de milioane lei anual pentru expedierea pensiilor prin Poșta Română. Astfel, de la anul pensia nu va mai fi adusă de poştaş, ci va fi virată ‎pe card. Măsura va afecta aproximativ 3,2 milioane de pensionari. Aceștia se vor adăuga celor 2,17 milioane pensionari care își încasează pensiile în conturi bancare.

Ministrul de Finanțe spune că cei 600 de milioane lei care sunt cheltuiți anual pentru expedierea pensiilor prin Poșta Română pot fi distribuiți administrațiilor locale pentru investiții.

În prezent din cei 5,3 milioane pensionari cărora Casa Națională de Pensii Publice le plătește pensiile, 3,2 milioane încasează drepturile prin Poșta Română, iar 2,17 milioane prin intermediu a 22 de bănci, printre care cele mai importante sunt CEC, BCR și BRD, fiecare având arondați 380 mii - 409 mii pensionari.

Există o veste bună și câteva vești proaste . Vestea bună este că livrarea pensiilor se va putea face la orice bancă aleasă de beneficiarul drepturilor. Una dintre veștile proaste este că în prezent costurile aferente, respectiv comisioanele și taxele aferente cardurilor și conturilor curente pentru pensii diferă în proporție de 1 la 10, în funcție de bancă. În consecință, pensionarul va trebui să se gândească foarte bine ce instituție bancară alege pentru a evita nemulțumirile ulterioare.

Ce bănci au cele mai mari comisioane

O analiză bancherul.ro arată că bănci mari, precum Raiffeisen, BRD, Unicredit sau BCR, au comisioane de utilizare chiar și de 10 ori mai mari decat cele mai ieftine produse ale altor banci, precum CEC Bank, Banca Transilvania (BT), ING sau Garanti. De exemplu, comisioanele pentru utilizarea cardurilor de debit emise de Raiffeisen Bank si BRD se ridica la 80 de lei, față de doar 8 lei, cât costa un card de debit al CEC Bank, 20 de lei pentru un card Garanti, 31 lei la cardurile ING si 33 de lei în cazul cardurilor Băncii Transilvania (BT). Costurile reprezintă suma unor taxe și comisioanele percepute lunar, cum ar fi cel de deschidere carduri, administrare lunară și anuală, alimentare cu fonduri, retragere bani, consultare solduri etc.

Costul unui card de debit emis de BCR este de 53 de lei, iar al unui card Unicredit de 70 de lei, substanțial mai ridicat decât în cazul bancilor cu cele mai mici comisioane.

Cel mai ieftin card de debit este cel emis de CEC Bank, cu un cost de doar 8 lei, iar cel mai scump card este la Credit Agricole, ale cărui comisioane se ridică la aproape 90 de lei, adică de peste 10 ori mai mari.

Există însă și reduceri făcute pensionarilor care își vor încasa pensia pe card în 2019, iar analiza de mai sus nu ia în calcul aceasta. Băncile pot practica comisioane particularizate în cazul conturilor curente deschise de pensionari. Astfel BRD solicită un comision lunar de administrare a contului de doar 1,9 lei pe lună la pachetul „senior PE+” destinat pensionarilor. Uzual, comisionul de administrare a unui cont curent la această bancă este de 4,2 lei/lună.

Trecerea la pensia pe card nu este scumpă. Majoritatea băncilor nu percep taxe la deschiderea de conturi curente, iar unele bănci nu percep comisoane nici pentru emiterea de carduri. Potrivit analizei făcute de Bancherul.ro, dintre cele 21 de bănci, doar șase bănci percepeau comision pentru emiterea cardurilor de debit – pensii.

pensii, pensii pe card 2019, comisioane pensii pe card

Grafic cu toate comisioanele percepute de băncile din România. Foto: Bancherul.ro

Băncile oferă comisioane preferențiale pentru pensia pe card în 2019

Conștiente de oportunitatea mare reprezentată de fluxurile de bani ce intră constant pe cardurile pensionarilor, multe bănci au deschis produse dedicate acestora. Sunt oferite și câteva avantaje. Spre exemplu, BCR are pachetul Comod în care se oferă comision zero la retragere, interogare și plată prin card, dar și depozite cu dobândă preferențială și credite egale cu de trei ori pensia. De subliniat că aceste avantaje par a fi o ofertă tip către pensionari. Acestea sunt regăsite și în pachetul dedicat pensionarilor de către Raiffeisen Bank. Banca își atrage clienții cu „zero lei comisioane de acordare si administrare” la pensia pe card și cu faptul că „dobânda se aplică doar pentru sumele utilizate”.

Ce avantaje și dezavantaje implică virarea pensiilor pe card din 2019

Ca orice măsură, trecerea pensiilor pe card aduce avantaje și dezavantaje. Cu banii livrați electronic, pensionarii nu vor mai fi la mâna poștașilor nevoiți deseori să aloce câteva zile plății pensiilor, mai ales în zone rurale. Cei care au acces la calculatoare și rețele de comunicații, dar și cunoștințele necesare, își pot plăti electronic facturile fără a sta la coadă și scapă de grija portmoneului. Banii aflați pe un card pot fi cu greu furați, dacă acesta este pierdut. Și, după cum arătam, atât timp cât cardurile sunt alimentate cu veniturile sigure reprezentate de pensii, băncile sunt mai dispuse să acorde pensionarilor credite de tip „descoperit de cont”.

Capitolul „dezavantaje” pare a fi însă cel puțin la fel de bogat. Pentru a folosi banii primiți pe card pensionarii trebui să se afle în localități în care există măcar un bancomat. Chiar și atunci, acesta se poate afla la o distanță considerabilă de locuința beneficiarului. În mod identic, în special în mediul rural lipsesc punctele POS la magazine ceea ce împiedică pensionarii să poată cumpăra bunurile necesare. Nelămuririle privind situația conturilor bancare nu pot fi obținute telefonic  - situație deseori dificilă, sau doar la sediul băncii.

Digi24.ro a solicitat Ministerului de Finanțe care a făcut propunerea un punct de vedere, dar instituția nu a furnizat un răspuns până la momentul publicării articolului.

De ce oamenii isi vor primi pensiile pe card din 2019

Dar de ce insistă ministrul de Finanțe ca plata pensiilor să se facă pe card? Ce avantaje vor fi pentru stat? Este momentul să aruncăm o privire asupra costurilor suportate în prezent cu distribuirea pensiilor. Pentru primele nouă luni ale acestui an, CNPP a plătit comisioane bancare pentru drepturile bănești transmise în cont curent de 36,23 milioane lei și taxe prestări servicii Poștei Române de 308 milioane lei.

În medie, pentru plata lunară a unei pensii, CNPP a plătit 1,85 lei în cazul cardurilor și conturilor curente și 11 lei la plata unei pensii prin Poștă. Trecerea pe card a 3,2 milioane pensii plătite acum prin Poștă va aduce statului economii de 350 milioane lei.

Diferența mare de costuri dintre plata unei pensii pe card și prin Poștă poate fi explicată de faptul că, în cazul alimentării conturilor bancare, comisioanele nu depind de suma alimentată, în timp ce la plata prin poștă, taxa de prestări servicii depinde de mărimea sumei virate.

Dacă pentru bugetul de stat măsura va prezenta avantaje pentru Poșta Română, plata pensiei pe card în 2019 ar putea însemna aducerea companiei de stat în insolvență. Veniturile din distribuirea pensiilor reprezintă aproape jumătate din veniturile totale ale Poștei. Fără aceste venituri și cu un nivel al cheltuielilor rămas constant Poșta riscă insolvența.

Etichete: pensii , ministrul de finante , Eugen Teodorovici , legea pensiilor

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale