Gazele Petrom duse în Ungaria de trei firme maghiare

Data actualizării: Data publicării:
Platforma petroliera 2036818-Mediafax Foto-Cristi Cimpoes-1

OMV Petrom pierdut licitația de inchiriere a capacităților de transport gaze către Ungaria, organizată de Transgaz, în detrimentul a trei firme maghiare, al căror nume este ținut la secret. OMV Petrom caută ruta pe care și-ar putea exporta către Ungaria gazele scoase din Marea Neagră, însă magistrala BRU, proiect din care face parte și Transgaz nu este singura alternativă.

Gazele din Marea Neagră prea multe pentru a fi exploatate doar de către România. Atunci unde vor merge?

"În această perioadă noi purtăm discuţii şi analizăm scenarii de vânzare pe astfel de pieţe din vecinătate, dar ele trebuie să fie calibrate cu disponibilitatea de interconectivităţi între România şi pieţele potenţiale. Nu avem niciun contract încheiat la această oră", a susţinut oficialul OMV Petrom, informează Agerpres.

Ea a precizat că aceste discuţii nu sunt purtate în consorţiu (împreună cu ExxonMobil – n.r.), cu menţiunea că “vom fi concurenţi cu ExxonMobil”.

"Pentru atingerea acelui moment de decizie finală de investiţie pentru producţia de gaze din perimetrul Neptun, pe lângă elementele tehnice, operaţionale, de fiscalitate, generate de mediul din piaţa de gaze, avem nevoie de a prezenta posibilitatea de monetizare a producţiei din Marea Neagră. Acest proces a început, pentru evaluare potenţialului de vânzare a cantităţilor care nu ar putea să fie vândute în România. În absenţa unei creşteri a cererii în România, va trebui să ne căutăm opţiuni de vânzare şi pe alte pieţe. Obiectivul nostru este zona de vecinătate a României, unde putem avea randamentul cel mai bun pentru orice fel de vânzare, nu numai pentru gaze", a precizat Gheorghe.

OMV Petrom a început să poarte discuții cu diverși clienți pentru vânzarea gazelor pe care le va extrage din Marea Neagră, momentan neavând niciun contract semnat, a anunțat Mariana Gheorghe, CEO-ul companiei petroliere. Ea a menționat că decizia de investiție va fi luată împreună cu partenerul ExxonMobil, însă fiecare companie va încheia contracte individuale și nu în consorțiu pentru vânzarea gazelor.

Pe unde pleacă gazele către Ungaria. Este BRU (magistrala Bulgaria - România - Ungaria) singura variantă? Totodată, Mariana Gheorghe a confirmat faptul că OMV Petrom a pierdut licitaţia prin care ar fi dorit să rezerve capacitate de export pe conducta Arad-Szeged. "A fost o licitaţie pentru dreptul de a transporta pe relaţia Arad-Szeged, la care au fost mai multe firme participante. Capacitatea totală a fost de 4 miliarde de metri cubi pe relaţia de export. Am participat şi noi, dar nu am câştigat. Nu este public cine a câştigat, am citit şi noi ştirile că sunt trei firme din Ungaria", a mai spus directorul general al companiei. 

"Transgaz şi operatorul din Ungaria au oferit spre rezervare capacitatea pentru una dintre rute, iar câteva companii şi-au securizat această direcţie de transport. Nu s-a vândut nicio moleculă de gaz până în prezent. Iar pentru noi spre Ungaria era doar una dintre rute. Posibilităţile de a monetiza gazul din Marea Neagră cu siguranţă sunt şi altele. Există posibilitatea de a merge către nord şi către sud folosind conductele de tranzit care există în acest moment, doar că trebuie conectate de Marea Neagră prin conducte care nu există acum, dar sunt în planurile Transgaz", a susţinut ea.

Pe data de 5 februarie, agenţia ungară de presă MTI a transmis faptul că mai multe companii din Ungaria au rezervat întreaga capacitate de 4,4 miliarde de metri cubi pe an a conductei de gaze care leagă România şi Ungaria, citându-l pe ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto.

Câștigători secreți în licitație. Transgaz, compania din România implicată în licitația de rezervare a capacității de transport, a refuzat să precizeze care sunt companiile câștigătoare, atât pentru rezervarea capacității de transport pe direcția România- Ungaria, cât și pe direcția Ungaria - România, potrivit Hotnews.ro. Transgaz susţine că sunt informaţii confidenţiale. "Conform manualului procedurii de Sezon Deschis (n.red. licitaţia), orice date, informaţii sau notificări întocmite şi transmise de către Solicitanţi şi Ofertanţi în contextul Procedurii de Sezon Deschis Angajant sunt considerate a fi confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în procesul de evaluare din cadrul Procedurii de Sezon Deschis Angajant şi nu vor fi divulgate nici unei terţe părţi fără consimţământul scris al Solicitantului/Ofertantului relevant", justifică Transgaz secretul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate