A fost semnat contractul pentru construirea Centurii Vest Timişoara. Când se va circula pe acest drum

Data publicării:
indicatoare rutiere timisoara
Varianta Ocolitoare Timişoara Vest va avea o lungime de 13,9 km.

Reprezentanţii CNAIR şi cei au unei companii din Turcia, au semnat, joi, contractul pentru construirea Centurii de Vest a Timişoarei care va închide inelul de centură ocolitoare. Investiţia se ridică la 1,41 miliarde de lei fără TVA, prin Programul de Transport.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a participat joi la Timişoara la emnarea contractului cu reprezentanţii companiei turce NUROL İNŞAAT VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ care va construi Centura Timişoara Vest.

„Astăzi s-a semnat un proiect la care ţin foarte mult şi am ţinut foarte mult de când am preluat funcţia de ministru al Transporturilor. E un proiect care va închide centura în jurul oraşului nostru. De data aceasta, vorbim de aproape 14 km care vor fi la 4 benzi, spre deosebire de tot ce stiţi deja că este în circulaţie la noi pe centură. E un proiect care va însemna 6 luni proiectare, după care 2 ani execuţie. La sfârşitul acestui an se va termina proiectarea şi tot atunci va începe faza de execuţie. Am colaborat cu această companie şi pe alte proiecte. A fost un fel de… concurs, cine e compania care va da în circulaţie un lot care va aduce prima mie de kilometri de autostradă din Romania. Au fost ei. Au lucrări de mult în România. Ştiu ce îi aşteaptă, termenele am pretenţia să fie respectate şi în acesti 2 ani şi jumătate să terminăm acest proiect”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, după semnarea contractului de execuţie.

Varianta Ocolitoare Timişoara Vest va avea o lungime de 13,9 km şi trebuie construită în 30 de luni (6 luni proiectare şi 24 luni execuţie), potrivit News.ro.

Noua sosea va face parte integrantă din Centură Municipiului Timişoara, iar pe traseul acesteia se vor construi inclusiv: un pasaj peste DN59, continuat cu un pasaj peste CFR 100 ( în lungime totală de 750 m); un pasaj peste DN 6 şi CF 133 (450 m) ; ⁠un pod peste râul Bega şi peste rezervoarele de nămol (450 m) ; 4 noduri rutiere (la cu DN 69 /E671 şi cu Drumul Naţional Centură Timişoara, la intersecţia cu DN 6, la intersecţia cu DN 59A şi la intersecţia cu viitoarea Radială Nouă de Vest/C30).

Valoarea contractului este de 1,41 miliarde de lei (fără TVA), iar finanţarea este asigurată prin Programul de Transport (2021-2027).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
Digi FM
Miss Europa a murit la 27 de ani, după ce a căzut de pe un pod în timp ce fugea de poliție. Cum s-a derulat...
Pro FM
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă...
Film Now
Hilary Swank, în costum de baie la 50 de ani. Acum doi ani a născut gemeni
Adevarul
Elon Musk primeşte o lovitură grea de la fiica sa cea mare: „Tesla nu este o companie auto, este o schemă...
Newsweek
Cum poți să iei câteva sute de lei la pensie pentru Paște. Banii se dau pe loc dacă depui cererea
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile. Posibile beneficii și riscuri
Digi Animal World
Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital
Film Now
Ashton Kutcher și Mila Kunis amplifică zvonurile despre problemele din căsnicie. Cei doi actori, apariție...
UTV
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit din nou. „Nu am vorbit despre acest lucru până acum..."