CEDO decide dacă va judeca Rusia în cazul doborârii zborului MH17 deasupra Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
prabusire zbor mh17 (2)
Pe 17 iulie 2014 avionul de pe zborul MH17, un Boeing 777, zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur atunci când, potrivit anchetatorilor, a fost lovit de o rachetă deasupra regiunii Doneţk, aflată sub controlul separatiştilor pro-ruşi. Majoritatea victimelor erau cetăţeni olandezi. Sursa foto: Profimedia Images

Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să anunțe dacă va accepta procesul în care Olanda acuză Rusia pentru rolul său în doborârea zborului MH17 deasupra Ucrainei, în 2014, și pentru dezinformările ulterioare care au lezat drepturile fundamentale ale rudelor victmelor, relatează BBC.

Toți cei 298 de pasageri de la bordul zborului Malaysia Airlines au fost uciși după ce avionul a fost doborât de o rachetă rusească lansată de separatiștii pro-ruși din Donbas.

Guvernul olandez susține că dezinformările rușilor cu privire la rolul Rusiei în incident reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale rudelor victimelor. Rusia neagă aceste acuzații.

Decizia CEDO urmează să fie citită în jurul orei locale 14:30.

Avionul Boeing 777 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur când a fost lovit de o rachetă sol-aer în iulie 2014, într-o perioadă în care rebelii pro-ruși din Donbas, susținuți de regimul criminal de la Moscova, purtau lupte împotriva forțelor ucrainene.

Olanda acuză Rusia că a jucat un rol cheie în dezastru. Judecarea cazului depinde de „controlul efectiv” pe care regimul de la Moscova îl avea asupra teritoriului ucrainean din care a fost lansată racheta.

În acest stadiu al procedurii, CEDO va decide doar dacă există criterii relevante îndeplinite care să facă posibilă judecare cazului împotriva Rusiei. Totuși, chiar și dacă decizia va fi pozitivă, ar putea dura ani până se va ajunge la un verdict.

Totuși, în cazul unui astfel de verdict împotriva Rusiei, guvernul de la Moscova ar putea să fie obligat să plătească daune rudelor victimelor.

În luna septembrie a anului trecut, Rusia a ieșit din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă CEDO poate încă să judece cazuri împotriva Rusiei pentru acțiuni comise până la acea dată.

Anterior, Curtea a concluzionat că racheta a fost trasă în mod intenționat pentru a doborî avionul. Trei bărbați au fost condamnați la închisoare pe viață în absență. Despre toți se crede că se află în Rusia.

În condițiile în care regimul de la Moscova a condamnat verdictul drept „scandalos” și „motivat politic”, este foarte puțin probabil că cei trei criminali vor fi vreodată predați justiției.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri