Video CTP: De ce n-a venit Joe Biden în România? Mulți ar zice că e vorba de președinte, dar nu, e vorba de țară

Data actualizării: Data publicării:
joe biden in usa avionului prezidential face cu mana
CTP a explicat de ce e important că Joe Biden a venit în Europa Foto: Profimedia Images

Ce ar trebui să înțelegem din vizita lui Joe Biden în Europa și de ce președintele american nu a venit în România, dar s-a dus în Polonia? Sunt două dintre întrebările la care Cristian Tudor Popescu a răspuns în emisiunea „Cap limpede” de la Digi24. Gazetarul se întreabă ce ar fi însemnat ca Statele Unite să adopte acum o atitudine trumpistă și îndeamnă totodată la reflecție: cum arătam noi acum, dacă nu eram membri NATO și UE? 

Comentariul lui CTP:

„Mulți dintre conaționali se gândesc: Domnule, se duce la Varșovia președintele Joe Biden, dar la București nu vine! De ce nu vine și la București? Bineînțeles, aici, cei care nu-l agreează pe actualul președinte al României - și nu sunt puțini, deși s-ar putea să-i mai fi crescut coeficientul acum în sondaje lui Klaus Iohannis, de când cu aceste evenimente externe - spun că nu e Klaus Iohannis suficient de puternic, suficient de impozant ca să vină Biden și la el. Ba au comentat și faptul că în poza de grup de la summitul NATO era în ultimul rând.  Nu, nu este vorba de asta, nu este vorba de președintele României, de persoană. Este vorba de țară. E vorba de cine e Polonia și cine e România.

Polonia este o țară mai mare, mai importantă în Europa, mai puternică decât România, este o țară care de-a lungul vremii s-a bucurat și se bucură de mai mult respect printre statele Europei și lumii decât România. Istoria ei îi dă această poziție. Asta este.

În plus, în Polonia sunt două milioane - două milioane! - de ucraineni în acest moment. Este o cifră care îți ridică părul măciucă. Trebuie să gestioneze două milioane de oameni veniți, este o problemă teribilă. Au și spus: suntem la limită. Și cehii, de altfel. Și nu întâmplător Biden s-a dus mai întâi la refugiați, înainte să vină să se întâlnească cu președintele polonez.

Apoi, președintele Andrzej Duda al Poloniei a făcut o afirmație care a trezit frică în populația românească, și anume că după Ucraina, Putin nu se va opri, va ataca Varșovia, București sau Helsinki. Și aici trebuie să ținem seama de un fapt. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, este președintele unei țări care a fost ocupată și distrusă atât material, cât și uman, nu o dată, de către Rusia. Bucureștiul n-a fost distrus de către Rusia, Varșovia da. Rănile lăsate de Rusia Poloniei sunt înspăimântătoare, incomparabile cu cele pe care le-a lăsat și României în anii '50 și de-a lungul vremii, dar sunt incomparabile cu cele ale Poloniei, de aici și declarațiile președintelui Andrzej Duda.

E firesc ca Polonia să aibă un discurs mai apăsat la adresa Rusiei decât România. Sunt într-o situație... Îi și cunosc mult mai bine pe ruși în partea lor cea mai perfidă și crudă și știu de ce s-ar putea teme. Lângă ei, acolo, este poate punctul cel mai periculos, cel mai nevralgic, în clipa de față, pentru NATO, și anume fostul Königsberg, orașul lui Kant - Kaliningrad, acum. Enclava aia de la Kaliningrad este o zonă extrem de periculoasă pentru NATO în acest moment, pentru țările NATO din zona respectivă, adică Polonia și țările baltice. În ciuda faptului că este o zonă mică, ea este burdușită cu armament greu, cu soldați și chiar cu armament nuclear al rușilor. Este vârful de lance, avanpostul, e în coasta NATO acolo și de acolo se pot lansa acțiuni, se pot lansa rachete cu cap convențional sau nuclear asupra oricărei țări din Europa.

Ce ar trebui să înțelegem din vizita lui Biden în Europa?

Dacă cetățenii ar privi rațional lucurile, ar înțelege că acest gest al lui Joe Biden de a veni aici, în Europa, și de a anunța că America va susține Europa cu gaz este o mișcare extrem de importantă. Susținerea cu gaz lichefiat a Europei dă posibilitatea acum țărilor europene dependente de petrolul și gazul rusesc - principala armă, de fapt, până la armele nucleare, asta a fost și este principala armă a Federației Ruse: petrolul și gazul, pompa de benzină în ultimă instanță. Mi-amintesc o caricatură de-acum niște ani cu Vladimir Putin, care în loc de un kalașnikov ținea în mână o pompă de benzină și o ațintea spre Europa. Faptul că vine aici, faptul că a avut loc un summit al cărui mesaj principal este unitatea țărilor europene NATO cu Statele Unite, dincolo de ce s-a spus acolo, practic este a treia oară când SUA intervin decisiv în Europa: Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și aceasta este a treia oară când Statele Unite vin în ajutorul mamei și tatălui Statelor Unite, adică Europei. Este a treia oară când America, practic, salvează Europa.

Vă dați seama ce ar fi însemnat Statele Unite să adopte acum o atitudine trumpistă? Să zică: Make America great again, ce treabă avem noi? Domnul acela, Trump, să zică: Cine? Cine se bate acolo? Ăștia, rușii, cu ucrainenii? Păi nu sunt tot ruși? Parcă vorbesc la fel, așa, cred că sunt tot ruși, ce ne băgăm noi între ei, domnule, ce treabă avem?! Noi suntem aici, în America, n-avem nicio treabă!  Asta era atitudinea domnului Trump, pe care și-a manifestat-o. NATO era, vă reamintesc, în perioada Trump, aproape în prag de desființare. Președintele Macron declara la un moment dat că NATO este în moarte cerebrală. Era fragmentat, ăsta le cerea la tejghea, tuturor: banu', banu' jos, plătiți, că dacă nu, nu vă mai apărăm. În halul ăla ajunsese  NATO.

Ce nu înțeleg eu - de ce nu a atacat Putin măcar în ultimul an de mandat al lui Trump? Ar fi o singură explicație, eu alta nu găsesc: s-a bazat pe faptul că influența hackerilor și a războiului ăsta cibernetic rusesc - foarte bine pus la punct - va reuși să-l aducă încă o dată pe Trump, să-l mențină pe Trump la Casa Albă, așa cum a reușit în 2016.

Faptul că nu s-a întâmplat așa iată că l-a obligat acum să atace într-un moment neprielnic, pentru că Joe Biden și administrația Biden au reușit această extraordinară performanță de a mobiliza, de a realiza unitatea Europei cu Statele Unite. Cu cârâieli, cu mârâieli ale Germaniei, mă rog, care continuă să facă o anume opinie separată, ale Ungariei și așa mai departe. Dar per ansamblu, trebuie să fim... oameni buni, gândiți-vă numai o secundă: cum arătam noi acum, dacă nu eram membri NATO și UE? Cam cum ne simțeam pe aici, cu armata noastră, cu MiG-21 - astea care realizează însămânțări foarte bune, sapă pământul - cum ne aflam în fața monstrului care devorează în clipa de față Ucraina?”

Partenerii noștri