Căpitanul naționalei Iranului vorbește din Qatar despre protestele din țara sa: „Oamenii să știe că suntem alături de ei”

Data actualizării: Data publicării:
Ehsan Hajafsi
Vorbind în fața presei înainte de meciul de luni, Hajsafi a spus că jucătorii „îi sprijină pe cei care au murit” în proteste. Foto: Profimedia Images

Căpitanul echipei naționale de fotbal a Iranului, Ehsan Hajsafi, s-a exprimat public împotriva situației din țara sa, în care protestele care durează de peste două luni sunt reprimate violent, chiar înainte de meciul de deschidere al echipei sale împotriva Angliei la Cupa Mondială din Qatar, scrie BBC.

Vorbind în fața presei înainte de meciul de luni, Hajsafi a spus că jucătorii „îi sprijină pe cei care au murit” în proteste.

„Trebuie să acceptăm că situația din țara noastră nu este una bună și că oamenii sunt nemulțumiți”, a declarat fotbalistul.

„Înainte de toate, aș vrea să transmit condoleanțe tuturor familiilor îndoliate din Iran. Vreau ca oamenii să știe că suntem alături de ei, că îi sprijinim și că îi compătimim.

Nu putem să mai negăm că situația nu e bună. Și jucătorii știu asta.

Tot ce avem noi, avem de la ei. Treubie să luptăm, să jucăm cât de bine putem, să dăm goluri și să aducem rezultate curajosului popor iranian”, a adăugat Hajsafi.

„Sper ca situația să se schimbe pentru a fi după așteptările oamenilor”, a concluzionat el.

Comentariile extrem de neașteptate și extraordinare ale fotbalistului vin în condițiile în care protestele din Iran continuă deja de peste două luni, iar regimul nu face decât să le suprime violent și să susțină că sunt „orchestrate de dușmanii din Occident”.

Este extrem de neobișnuit ca un jucător cunoscut să se exprime public în astfel de chestiuni politice, mai ales în condițiile în care o face din Qatar, gazda Cupei Mondiale și un aliat-cheie al Iranului.

Faptul că o astfel de persoană publică face afirmații prin care se arată de partea protestatarilor și recunoaște problemele grave cu care se confruntă Iranul este semnificativ.

Anterior, presa de stat din Iran anunța că regimul a arestat două actrițe celebre iraniene, acuzat că au susținut public protestele.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri