Descoperire terifiantă pe o plantație de trestie de zahăr în Guatemala

Data publicării:
mexico13n-1-web

Doi jurnalişti guatemalezi au fost asasinaţi şi trupurile lor au fost abandonate pe o plantaţie de trestie de zahăr într-un sat situat la sud de capitala ţării, Ciudad de Guatemala, au indicat joi familiile lor şi autorităţile.



Laurent Castillo şi Alfredo de Leon au dispărut luni şi corpurile lor au fost găsite joi de către muncitorii unei proprietăţi agricole din Santo Domingo, în departamentul Suchitepéquez (sud), a indicat procurorul pentru drepturile omului, Jordan Rodas, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cele două victime, care aveau mâinile şi picioarele legate, au fost împuşcate în cap. Jurnaliştii tocmai realizaseră un reportaj despre un carnaval care se ţinuse în oraşul vecin Mazatenango.

Laurent Castillo era corespondentul cotidianului Nuestro Diario şi colegul său, Alfredo de Leon, lucra pentru postul de radio local din Coatepeque, un oraş situat nu departe de locul unde au fost găsite corpurile neînsufleţite ale celor doi jurnalişti.

„Cer ca autorităţile să întreprindă o anchetă rapidă în scopul de a-i găsi pe responsabilii acestei crime odioase'', a declarat magistratul. El a cerut, de asemenea, ca autorităţile să pună în practică protocoalele privind protecţia jurnaliştilor.

Tatăl lui Laurent Castillo, Angel, a afirmat că cei doi jurnalişti nu au făcut niciodată obiectul unor ameninţări cu moartea.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri