Video Exclusiv Jocul Iranului într-o realitate instabilă. Istoric: Vor să îmbine trei războaie într-unul singur și să-l transforme în război mondial
Iranul vrea să profite de toate războaiele în derulare acum în lume, să facă o legătură între ele şi să transforme confilcte punctuale într-o situaţie globală, un fel de nou război mondial. China, pe de altă parte, îşi face cuceririle ei într-o manieră mai degrabă discretă şi face construcţii pe termen foarte lung, care au ca scop impunerea voinţei chineze asupra unei părţi tot mai mari a lumii. Aceste teorii îi aparţin istoricului israelian David Aidelman, intervievat de jurnalistul Digi24 Cristina Cileacu, în emisiunea „Paşaport diplomatic”.
Jocul Iranului într-o realitate instabilă
Cristina Cileacu: Legăturile Rusiei cu Iran existau de dinainte de începerea războiului cu Ucraina, s-au consolidat după. Ruşii au cumpărat drone de la iranieni. La schimb pot furniza avioane de luptă, sisteme de apărare aeriană, elicoptere, nave de război sau constelaţii satelitare. Pot însă susţine Iran şi în dezvoltarea capacităţilor nucleare. Ce schimbă în ordinea mondială Iranul înzestrat nuclear?
David Aidelman: Aici trebuie să înțelegeți că legătura Rusiei cu Iranul nu este întâmplătoare. La urma urmei, și dacă acest război există, și dacă nu ar fi existat, această legătură s-ar întări. Pentru că este o confruntare internațională, iar acest lucru este înțeles mai bine de guvernul iranian, decât de alții. Guvernul iranian - puteți spune orice despre natura lor arhaică și că sunt fanatici, că sunt obscurantiști și așa mai departe, dar majoritatea țărilor din lume gândesc doar la nivel local. Sunt cazuri rare când cineva este global și istoric. În acest sens, regimul Ayatollah-ului din Iran este foarte conştient de ceea ce se întâmplă acum. Iranienii înțeleg, de asemenea, costul istoric al problemei. Cu alte cuvinte, văd bătălia actuală ca fiind istorică și încearcă să o facă geopolitică.
Vor să îmbine trei războaie într-unul singur și să îl transforme într-un război mondial, să îmbine trei confruntări într-una. Adică lupta dintre Rusia și Ucraina sau mai degrabă între Rusia și Occident pe teritoriul Ucrainei, confruntarea dintre Armenia și Azerbaidjan în Caucazul de Sud și propria confruntare cu Israelul, dar și cu statele sunite din Golful Persic. Vor să toarne trei războaie într-unul singur, transformând astfel trei războaie locale într-un singur război mondial. Asta încearcă să facă Iran. Dacă va reuși sau nu, aceasta este o altă întrebare.
Chiar la început, când abia începuse războiul din Ucraina, era clar că multe state se vor sufoca fără petrolul rusesc, fără gazul rusesc. Cineva trebuia să-l înlocuiască, se întâmpla pe piețe diferite, și pe aceeași piață românească ne putem aminti ce s-a întâmplat cu gazul în ultimul an. De aceea mulți au crezut că Iranul va profita de această situație pentru a scăpa de sancțiuni și să se alăture economiei globale, ca să devenină o țară sănătoasă, bogată și prosperă. Iranul avea o astfel de șansă. Țările occidentale, SUA mai ales, erau gata să ierte Iranul pentru toate păcatele trecute doar pentru a cumpăra petrol, ca o alternativă la cel rusesc.
Iranul nu a ales această opțiune. Iranul a renunțat la sănătate, a renunțat la bogăție și a renunțat la prosperitate. Iranul a ales să ajute Rusia cu arma proprie, care a fost creată în ciuda contrariului, adică, au luat anumite lucruri, le-au demontat și au încercat să le reconstruiască acasă, ca să obțină tehnologii din Rusia, care să-i ajute să creeze rachete strategice, avioane strategice și bombe nucleare. Deci Iranul este exact cazul în care statul renunță la propria putere și bogăție doar pentru a face rău cuiva. Aceasta este calea Iranului.
Este nevoie de politici inspirate
Cristina Cileacu: Un Iran care ar avea capacităţi nucleare dezvoltate de ruşi ar însemna şi alienarea relaţiilor Rusiei cu partenerii pe care încă îi mai are în Orientul Mijlociu. îşi permite Rusia acest lucru?
David Aidelman: Și care sunt partenerii? Aceasta este întrebarea. Astăzi este o axă foarte vizibilă. Aceasta este axa Rusia - Armenia - Iran. Și acesta este un lucru uimitor. Sunt două țări șiite în apropiere. Iran și Azerbaidjan. S-ar putea să pără că două țări șiite, care au fost cândva parte din același imperiu, ar trebui să fie cele mai bune prietene. Între timp, Iranul este principalul adversar al Azerbaidjanului și principalul aliat al Armeniei, care ocupă până în prezent o parte din teritoriile azere. Au fost războaiele din anii 90, iar apoi Azerbaidjanul și-a recucerit parțial teritoriile până în 2020. Dar Iranul ajută Armenia creștină împotriva Azerbaidjanului șiit.
Acest lucru, pe de o parte, pare a fi un paradox. Pe de altă parte, acesta nu este un paradox, este firesc, deoarece Iranul și Azerbaidjanul sunt ca două state pe un singur loc. Și astăzi în Iran locuiesc mai mulți azeri. Este o minoritate antirusă asuprită mai mare decât în Azerbaidjan. În Azerbaidjan trăiesc doar aproximativ 8 milioane de oameni, în Iran trăiesc aproximativ 40 de milioane de oameni. În același timp, Rusia nu riscă să rupă relațiile cu Armenia, deoarece Armenia depinde și de Rusia.
De fapt, în Armenia propriu-zis și în Nagorno-Karabah sunt trupe rusești de menținere a păcii. Și Armenia depinde de Iran, pentru că Iranul este singura ei fereastră spre lume. De aceea pentru comunitatea internațională este foarte important să fie obținută pacea între Armenia și Azerbaidjan. Ar părea un conflict local. Dar dacă se va obține această pace, una dintre verigile acestui lanț vor cădea, cele dintre Rusia și Iran, deoarece astăzi această axă este Rusia-Armenia-Iran, apoi Siria, Hezbollah și așa mai departe.
Dacă rupem una dintre verigi, lanțul se rupe, lanțul se distruge. De aceea întrebarea este foarte importantă. Este o întrebare pe care, din păcate, nu o înțeleg până la capăt membrii Uniunii Europene. Chiar și Senatul francez, care adoptă, în opinia mea, decizii neinspirate anti-azere, pur și simplu pentru că lobby-ul armean funcționează bine acolo. Acesta este doar un exemplu de orbire istorică.
„Calea nouă” impusă de China
Cristina Cileacu: Și dacă vorbim despre partenerii Orientului Mijlociu, mă refer la Emiratele Arabe Unite, la Qatar, chiar și Arabia Saudită, își permite Rusia să piardă aceste relații în condițiile în care ar ajuta Iranul să se dezvolte nuclear?
David Aidelman: Știți, dacă m-ați fi întrebat acum o lună, aș spune sigur că Rusia riscă să rupă relațiile cu aceste țări. Nu sunt atât de sigur astăzi. De ce? Pentru că am văzut recent încheierea păcii și a relațiilor diplomatice pașnice dintre Arabia Saudită și Iran. Încheierea relațiilor de prietenie dintre Arabia Saudită și Iran prin medierea și patronajul Chinei înseamnă posibilitatea apariției unei tendințe noi, a unei căi noi. China începe să fie un acoperiș global pentru acest proces și China în acest caz și va construi propria tabără, este și o astfel de oportunitate. Iar principiul Chinei este că este o tabără democratică, putem spune că este tabăra occidentală, și o tabără de est. Iar dorința Chinei este destul de ușor de înțeles. Vor fi democrații într-o parte, iar în cealaltă vor fi autocrații. Democrațiile vor fi sub un acoperiș, autocrațiile vor fi sub altul.
Metode chinezeşti de supremaţie
Cristina Cileacu: Ați menționat acordul pe care l-a susținut între Arabia Saudită și Iran. Este un pas mare. Ar trebui să menționăm că sultanatul Omanului este arhitectul acestei păci. China a cucerit într-o manieră mai discretă, livrând multă tehnologie. Dar ar tolera China un Iran care ar deveni putere nucleară?
David Aidelman: După cum vedeți, China face jocuri pe termen lung. Și la întrebarea despre ce planifică China aș spune, cunoscând puțin mișcările chinezești, cred că China are mai multe opțiuni simultan. Dacă lucrurile se aranjează aşa, hai să urmăm direcţia asta, dacă merg altfel, hai să procedăm diferit. Să spunem că China face acum tot posibilul pentru a dovedi Occidentului că nu va fi nicio înțelegere ruso-ucraineană fără China.
Nu va fi nicio decontare. Și, de fapt, China încearcă să se prezinte în calitate de patron al Rusiei. În același timp, vedem brusc în declarațiile conducerii chineze că liderii chinezi și amintesc brusc și accidental numele chinezești ale orașelor rusești din Orientul Îndepărtat. Este o aluzie că aceste orașe ar aparține Chinei sau că în aceste orașe ar fi locul chinezilor? Nu stiu. China construiește o strategie pe termen foarte lung și această strategie se numește Calea Nouă, Calea Unitară și așa mai departe.
Și într-o măsură mult mai mare decât Orientul Mijlociu, China se apropie. China și subjugă vecinii din Orientul Îndepărtat, și China supune încet, în liniște, statele din Asia Centrală - țări precum Republica Kârgâză, Kazahstan și Tadjikistan și așa mai departe. China acționează foarte puternic acolo, iar China încearcă să-i supună acum.
În timp ce Rusia și Occidentul joacă o confruntare militară, China prin chestiuni economice, politice și pe termen lung captează pur și simplu piețe, captează teritorii, și subordonează guverne corupte și acordă împrumuturi fără prescrierea modului în care vor fi cheltuite, dar prescriu că este imposibil să ceară arbitrajul. Acesta este un proces foarte serios care se întâmplă în Asia Centrală.
Cristina Cileacu: Isralelul este recunoscut că s-a opus întotdeauna în mod deschis și direct programului nuclear iranian. De altfel, Israelul este și cel care prin anumite acțiuni specifice distruge anumite facilități nucleare din Iran. Rusia pierde oameni în Ucraina, dar pierde și tehnică militară. De cealalta parte, Iran nu dispune de buget pentru achiziţia unei cantităţi mari de tehnică militară de la ruşi. Cât de afectate ar fi acţiunile Israelului, din moment ce Iranul ar face şi altfel de achiziţii de la ruşi, din punct de vedere militar?
David Aidelman: Nu știu când vor avea loc atacuri israeliene asupra instalațiilor nucleare. Vor exista doar dacă este necesar. Dar pot să vă spun că eu locuiesc în Israel de 27 de ani. Îmi amintesc foarte bine că atunci când m-am mutat definitiv în 1996, atunci am venit în Israel, îmi amintesc foarte bine primul lucru pe care l-am auzit la radio. Aveam un aparat Grundig și l-am asamblat, l-am băgat în priză și l-am conectat. Am prins postul public de radio al Israelului. Și acum îmi amintesc foarte bine de prima emisiune pe care am ascultat-o la radio.
A fost o emisiune în care gazda a anunțat împreună cu un expert că Iranul este extrem de aproape de dezvoltarea unei bombe nucleare. Era o chestiune de câteva săptămâni, de aceea Israelul urma să rezolve problema prin mijloace militare. Era 1996. Acest lucru a fost acum 27 de ani și 27 de ani în urmă. exact ca acum, spuneau că Iranul este la doar câteva săptămâni distanță de această bombă. Ei bine, cred că dacă trăim să vorbim peste încă 27 de ani, vom aborda același subiect. În același timp, este clar că Israelul încearcă să prevină acest lucru, dar unele lucruri se întâmplă acolo, sunt viruşi care intră în computerul iranian și îl distrug. Ceva se întâmplă cu fizicienii iranieni atomiști. Aceasta este o profesie foarte periculoasă. Nu înțelegem, dar clar li se întâmplă ceva.
Cristina Cileacu: Cum ar schimba relațiile Israel-Rusia, în condițiile în care relația dintre Netanyahu și Putin nu este cea mai caldă, posibilul ajutor nuclear pe care rușii l-ar da Iranului?
David Aidelman: Aceasta este o întrebare dificilă. Pe de o parte, Israelul este foarte dependent de Rusia, pentru că Rusia este aici împreună cu Iranul la granița noastră de nord. Și tocmai prezența trupelor rusești acolo garantează că nu ne confruntăm deja cu miliţiile iraniene și nu ne-am luptăt cu ele în ultimii 12 ani, în Siria. Acesta este primul factor. Prin urmare, pentru noi, problema menținerii unor relații bune cu Rusia este pur și simplu o chestiune a morții imediate a multor israelieni. Din păcate, acest lucru este adevărat. Pe de altă parte, În Israel vin un număr mare de repatriați atât din Rusia, cât și din Ucraina.
Când a început războiul din Ucraina, am fost siguri că ni se vor alătura mulți repatriați din Ucraina. Dar din Rusia au venit și mai mulți. De exemplu, în orașul meu, ca să am o referinţă, de la începutul războiului, au ajuns 700 de repatriați din Ucraina și 1.800 din Rusia. Adică, în medie, de 2,5 ori mai mulți oameni vin din Rusia în orice oraș din Israel, decât din Ucraina. Acest lucru este, de asemenea, important. Următorul factor este guvernul israelian care, pentru că Rusia era prezentă în Orientul Mijlociu și așa mai departe, a încercat în mod tradițional să aibă relații bune cu Moscova, indiferent de circumstanțe.
De aceea nu este o coincidență că atunci când Putin și-a dat seama la începutul războiului că nu va câștiga, în calitate de mediator a fost ales premierul nostru de atunci Naftali Bennett, care se rotea între Putin, Zelensky și liderii europeni, și în fața lui au fost schițate 17 proiecte de încheiere a păcii. În cele din urmă, a fost pregătit un acord care îl mulțumea atât pe Putin, cât și pe Zelensky, dar nu era convenabil pentru Biden și alți parteneri occidentali.
Deși cred că dacă acest război se va încheia, se va încheia exact cu acordul propus de Bennett pe 5 martie 2022. Este încă o chestiune, care este foarte importantă. Și anume că naționalismul rus sau naționalismul ucrainean sau naționalismul românesc, de obicei, degenerează rapid spre antisemitism. Este ca și cum ar fi o formulă. Putin este o excepție foarte mare în această privință. Putin este cel mai puternic naționalist rus și, în același timp, are o atitudine excelentă, din punct de vedere psihologic, față de evrei.
Un prieten politolog rus, încercând să-mi explice asta, mi-a spus: „Vezi tu, Putin are o gândire conspiraționistă și crede că lumea este condusă de anglo-saxoni. Și pentru a rezista cumva anglo-saxonilor lor, trebuie să ne ocupăm de evreii noștri. El este cu evreii pentru că este împotriva anglo-saxonilor.” Acesta este, de asemenea, unul dintre factori. Și mai este ceva. În acel moment în care Rusia începe să coopereze cu Iranul, s-ar părea că o face numai pentru Ucraina, dar am auzit conversații în rândul militarilor israelieni că primul lucru pe care trebuie să-l facă este să intervină într-un fel sau altul.
Editor : C.L.B.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
