Sari la conținut

A murit ”Piedone”. Cine a fost actorul italian Bud Spencer

Foto: Gulliver/GettyImages

Spencer, al cărui nume era Carlo Pedersoli, s-a născut în Napoli, la 31 octombrie 1929 și a jucat în peste 40 de filme, dintre care 20 împreună cu actorul Terence Hill, al carui nume real era Mario Girotti. Genul cinematrografic „western spaghetti” în care a jucat, i-a adus faima, având o mare priză la public în Italia și Germania, notează agenția DPA. 

Filmele sale cele mai cunoscute sunt „They Call Me Trinity” (1970), „All The Way, Boys” (1972), „My Name is Nobody” (1973), „A Friend Is A Treasure” (1981). 

Fiul lui Bud Spencer, Giuseppe Pedersoli a declarat agenției italiene de știri ANSA, că tatăl său nu a suferit și a avut alături pe toți apropiații săi. Ultimele sale cuvinte au fost „Vă mulțumesc”.

La anunțarea morții sale, numeroase omagii i-au fost aduse în Italia, pe rețelele sociale. Premierul Matteo Renzi a postat pe Twitter: „Ciao Bud Spencer, te-am iubit cu toții”, notează agenția France Presse (AFP).

Ministrul italian al culturii Dario Franceschini a omagiat la rândul său pe Bud Spencer ca "un mare interpret al cinematografiei italiene, care în timpul îndelungatei sale cariere a reușit să distreze generații și de a cucerit audiența cu un mare profesionalism".

Născut în districtul Santa Lucia din Napoli, Carlo Pedersoli, al carui tată era un om de afaceri din Brescia, provine dintr-o familie bogată.

În 1940, pe când Carlo avea 11 de ani, familia s-a mutat la Roma, unde adolescentul a fost un foarte bun înotător și un elev strălucit.

După al doilea război mondial, familia s-a mutat din nou, de data aceasta la Rio de Janeiro, unde tânărul și-a abandonat studiile și a avut diverse locuri de muncă, între care bibliotecar și muncitor. S-a întors apoi la Roma, reluându-și studiile și cursurile de înot, făcându-se remarcat pentru structura sa atletică și primind un rol în celebrul film „Quo Vadis” (1951).

După Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 și al șaptelea titlu de campion al Italiei, Bud Spencer a fost și primul italian care a înotat sub minut la 100 metri liber, însă a abandonat înotul și s-a întors în America de Sud.

Reîntors la Roma, unde s-a căsătorit cu fiica unui producător de film, devine tată și abia mai târziu, în 1967, când avea 38 de ani, a filmat primul western.

El a decis apoi, să-și schimbe numele în Bud Spencer, ca un omaiu adus berii cu același nume și actorului Spencer Tracy.

La alegerile regionale din 2006, el a candidat în Lazio, regiunea Roma, sub sigla partidului lui Silvio Berlusconi.

În ultimii ani, el a apărut rar în public, dedicându-se scrierii memoriilor sale, mai informează AFP.

Etichete: video , deces , piedone , bud spencer

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale