„Am un vis”. 50 de ani de la discursul lui Martin Luther King

Data publicării:
Martin Luther King wiki

„Am un vis, ca cei patru copilaşi ai mei să trăiască într-o zi într-o naţiune în care să nu fie judecaţi după culoarea pielii, ci după caracterul lor”, spunea în urmă cu 50 de ani liderul populaţiei de culoare din Statele Unite, pastorul Martin Luther King.

Şi apelul său avea o tristă acoperire în realitate: segregarea era legea în sud şi obiceiul în nord. Şcolile erau separate - mai proaste pentru copiii de culoare, serviciile cele mai umile erau rezervate lor, legea, judecătorii sau poliţia le erau defavorabile. În multe state americane, căsătoriile mixte erau interzise.

Trecutul ruşinos al Americii pare să fie acum doar o amintire. Alegerea în două rânduri a lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al ţării, numeroşii politicieni, şefi de corporaţii sau primari de metropole de origine afro-americană dovedesc că rasismul este mai degrabă o amintire. 

Preşedintele Ronald Reagan a instituit din 1986 o sărbătoare naţională în cinstea lui Martin Luther King. Iar în această săptămână, în memoria sa vor fi organizate mai multe evenimente, care vor culmina cu un discurs al preşedintelui Barack Obama, rostit la Memorialul lui Abraham Lincoln, acolo de unde acum 50 de ani îşi afirma crezul şi Martin Luther King.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri