Sari la conținut

Bogdan Aurescu: Criza refugiaților face dificilă orice discuție despre aderarea la Schengen

„Eu cred că România a dovedit, prin activitatea pe care o desfășoară instituțiile de profil și care se ocupă de gestiunea frontierelor externe ale României, că se comportă deja în mod responsabil ca un veritabil stat Schengen de facto. Le întreținem și ne gestionăm foarte bine frontierele noastre externe. Cred că o aderare a României, inclusiv în acest context, nu ar face decât să întărească securitatea spațiului Schengen. Și cred că acest lucru este știut bine de către responsabilii din Uniunea Europeană. E adevărat, contextul în sine, sub emoția aceasta a discutării migrației, face destul de dificilă o discuție despre aderarea oricărui stat la spațiul Schengen”, a spus Bogdan Aurescu.

Discuția prevăzută pentru toamnă pentru o eventuală aderare parțială a României la Schengen, deocamdată cu aeroporturile, ar putea fi amânată, a admis, pe de altă parte, ministrul de externe. „Vom vedea. Este posibil ca să nu fie timp practic, efectiv, având în vedere concentrarea întregii atenții și a eforturilor pe această problemă (a refugiaților - n.r.), să discutăm despre altceva. Este posibil. Însă, în egală măsură, o aderare doar cu aeroporturile, de exemplu, cu siguranță, aderarea doar cu aeroporturile nu va produce o vulnerabilitate pentru situația actuală a acestui val de refugiați, care nu folosesc aeroporturile pentru a intra în spațiul european”, a arătat șeful diplomației.

Bogdan Aurescu a admis că sunt într-adevăr voci care susțin ideea de a desființa spațiul Schengen, odată cu apariția crizei refugiaților. „Dar în niciun caz nu sunt voci din zona oficială a Uniunii Europene. Nu am auzit pe niciunul dintre miniștrii de externe din UE evocând o asemenea variantă ca formulă de soluționare a acestei probleme. Dimpotrivă. Toate vocile, îl ascultam de pildă pe ministrul de externe german la această reuniune (de la Luxemburg) și am repetat-o și eu în intervenția mea – nu se pune problema închiderii, sigilării granițelor europene. Nici în ceea ce privește granițele externe, dar nici în ceea ce privește granițele interne ale Uniunii, pentru că asta ar însemna, într-adevăr, finalul acestui proiect extrem de ambițios care este spațiul Schengen. Prin urmare, soluția care va fi găsită va avea în vedere tocmai necesitatea de a salva această libertate extraordinară a cetățenilor europeni de a circula liber în acest spațiu”, a arătat Bogdan Aurescu.

„Sigur că acest dosar complicat, care este migrația, afectează, într-adevăr, aceste reguli, modul în care ele sunt aplicate în practică, dar nu cred că într-un final spațiul Schengen va dispărea”, a mai spus ministrul de externe.

Premierul Victor Ponta a sugerat, luni, că primirea refugiaților ar putea fi un argument în plus pentru aderarea României la Schengen.  „România trebuie să fie o țară europeană și să fie solidară cu tot ceea ce se întâmplă în Europa. Solidaritate înseamnă drepturi și obligații – avem aceleași obligații cu celelalte țări, trebuie să avem și aceleași drepturi și iată că acuma poate se constată ce nedreptate s-a făcut României cu Schengenul și dacă suntem solidari la obligații, suntem solidari și la drepturi și tocmai țările care acum ne cer să fim solidari în problema refugiaților sunt țările care ne-au tot amânat cu Schengenul”, a subliniat Victor Ponta.

Etichete: Romania , schengen , Bogdan Aurescu , criza refugiatilor

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale