Boris Johnson se "restabilește și are o stare de spirit bună" după ce a suferit de COVID-19

Data publicării:
Prime Minister's Daily Press Conference Announces Bar Closures And Salary Aid
Foto: Getty Images

Prim-ministrul britanic Boris Johnson "se restabileşte" după ce a suferit de COVID-19 şi îşi transmite instrucţiunile guvernului, a declarat duminică un ministru de stat, în contextul în care guvernul este criticat pentru modul în care a gestionat pandemia, scrie Agerpres.

Ieşit acum o săptămână din spital, "prim-ministrul se restabileşte bine, are o stare de spirit bună", a declarat duminică Michael Gove pe canalul de televiziune Sky News.

Liderul conservator de 55 de ani "a avut ocazia să discute cu Dominic Raab", ministrul de externe care l-a înlocuit în perioada de convalescenţă. Cel din urmă a transmis "instrucţiunile prim-ministrului restului guvernului", în cadrul unei conferinţe telefonice de sâmbătă dimineaţă, a precizat Gove.

Regatul Unit este una dintre ţările europene cele mai afectate de COVID-19. Numărul persoanelor contaminate cu noul coronavirus care au murit în spitale a ajuns la 15.464, potrivit ultimului bilanţ comunicat de guvern sâmbătă. Aceste bilanţuri cotidiene sunt însă criticate pentru că nu îi includ decât pe morţii din spitale testaţi pozitiv, excluzând persoanele care şi-au pierdut viaţa în centre de îngrijire sau la domiciliu.

Organismele care reprezintă azilele de bătrâni evocă între 4.000 şi 7.500 de decese în aceste centre.

Guvernul britanic a decis joi să prelungească cu cel puţin trei săptămâni izolarea instituită pe 23 martie şi nu intenţionează deocamdată să relaxeze măsurile.

"Numărul de decese rămâne foarte îngrijorător", a explicat Michael Gove. "Ratele de infectare şi de mortalitate s-au aplanat, dar nu suntem deloc siguri că suntem deja pe o traiectorie descendentă", condiţie pentru ca guvernul să relaxeze măsurile de izolare.

De la începutul pandemiei, guvernul este acuzat că a reacţionat cu întârziere, iar Sunday Times a acuzat duminică guvernul că a ignorat semnalele de alarmă ale oamenilor de ştiinţă şi apelurile la aprovizionare cu combinezoane medicale şi pe Boris Johnson să a lipsit la mai multe reuniuni de criză consacrate virusului.

Într-un articol publicat în Mail on Sunday, liderul Partidului Laburist, principalul partid de opoziţie, Keir Starmer, a apreciat că guvernul a fost "prea lent" în decretarea izolării, creşterea numărului de teste şi furnizarea de echipamente adecvate personalului de îngrijire.

"Nimeni nu poate spune că prim-ministrul nu a fost trup şi suflet în lupta împotriva virusului", l-a apărat Michael Gove duminică, dând asigurări că guvernul şi-a intensificat eforturile de aprovizionare cu combinezoane medicale.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Pro FM
Jon Bon Jovi, dezvăluiri după ce a recunoscut că i-a fost infidel soției sale: „Fiecare zi cu ea este o...
Film Now
Richard Gere, un tată mândru. Ce a dezvăluit despre fiul său, Homer, care a fost prezent la Festivalul de...
Adevarul
Alimentele pe care experții în siguranță alimentară nu le-ar mânca niciodată de la bufetul de mic dejun al...
Newsweek
Vor fi pensiile impozitate progresiv după recalculare? Anunț major al lui Ciolacu pentru pensionari
Digi FM
Un frizer din Fetești a murit în timp ce construia o bombă în propria casă. Pentru ce se pregătea
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Cel mai fericit și relaxat alături de ei. Imagini unice cu Ben Affleck și copiii săi, în timp ce se distrează...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...