„BOYSTOWN”, rețea uriașă, cu 400.000 de membri, descoperită de anchetatorii germani pe Darknet. 3 indivizi au fost arestați

Data publicării:
un barbat in fata unor computere
Poliţia a destructurat o vastă reţea de pornografie cu minori de pe Darknet FOTO: Getty Images

Poliţia germană a anunţat luni destructurarea unei reţele de pornografie cu minori de pe Darknet, prezentată drept "una dintre cele mai mari din lume" şi care număra peste 400.000 de membri, transmite AFP, citată de Agerpres.

Destructurarea platformei "BOYSTOWN", care exista din 2019, a avut loc la jumătatea lui aprilie, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Trei germani au fost arestaţi la capătul unei anchete ce a durat mai multe luni a unei unităţi speciale a poliţiei germane sub coordonarea Europol şi în colaborare cu poliţiile olandeză, suedeză, australiană, americană şi canadiană.

Un altul, care locuieşte în Paraguay, face obiectul unui mandat de arestare internaţional pe baza căruia ar trebui predat autorităţilor germane. Poliţia nu le-a făcut publică identitatea.

"Platforma avea acoperire internaţională şi era folosită pentru schimburile de pornografie cu minori între membrii săi", în principal fotografii sau înregistrări video cu abuzuri comise asupra unor băieţi. Printre acestea figurau "imagini cu abuzuri sexuale grave asupra a trei copii", a precizat poliţia.

Trei dintre suspecţi, cu vârste de 40, 49 şi 58 de ani, sunt bănuiţi "că erau administratorii platformei de pornografie cu minori". În plus, ei se ocupau de gestionarea reţelei şi erau însărcinaţi "cu urmărirea clienţilor", potrivit poliţiei. Un al patrulea suspect, un bărbat în vârstă de 64 de ani, este bănuit că ar fi fost unul dintre utilizatorii cei mai activi ai platformei şi că ar fi postat peste 3.500 de mesaje.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani câștigă, de fapt, iubita lui Ilie Bolojan. Venitul lunar al asistentei medicale din Oradea
Digi FM
Constantin Brâncuși s-a stins la 81 de ani, cu un mare regret: "Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Au cucerit lumea cu „Asereje”, apoi au dispărut. Ce fac acum fetele de la „Las Ketchup”, la peste 20 de ani...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
Jocurile Olimpice, un maraton sexual? O sportivă a avut curajul să explice de ce e criză de prezervative în...
Newsweek
Protest în București pentru pensii mai mari pentru pensionarii cu grupe de muncă. Ce șanse de rezolvare sunt?
Digi FM
O ura din tot sufletul pe partenera fostului ei soț. Astăzi, îi e cea mai bună prietenă și vrea să-i fie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Poluarea aerului poate contribui în mod direct la apariţia unei boli grave. Cei care au suferit un AVC sunt...
Digi Animal World
Tina, mascota de la Jocurile Olimpic de iarnă, surprinsă în timpul unor acrobații. Imaginile rare cu micuța...
Film Now
Calista Flockhart și Harrison Ford, sărut romantic pe pista aeroportului. Căsătoriți de 15 de ani, la fel de...
UTV
Loredana Groza vorbește despre relația dintre Iulia Vântur și Salman Khan. „Un bărbat care știe cum să...