Sari la conținut
News Alert

Fostul preşedinte brazilian Lula merge la închisoare

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, un simbol al stângii, ar putea să ajungă în curând după gratii, după ce Curtea Supremă a respins joi o cerere habeas corpus - care i-ar fi permis să evite închisoarea până la epuizarea tuturor recursurilor posibile, scrie News.ro.

Brazilian President Lula Da Silva On Berlin Visit

Foto: Gulliver/Getty Images

Hotărârea a fost departe a fi unanimă. Cererea a fost respinsă cu şase voturi la cinci, la finalul unor dezbateri care s-au prelungit 11 ore, cu şase luni înainte de alegerile prezidenţiale în care este creditat favorit.

În pofida faptului că este foarte strâns, acest rezultat reprezintă o victorie importantă a procurorilor din cadrul operaţiunii „Spălare-Express”, o anchetă tentaculară care a dezvăluit un scandal gigantic de corupţie implicând politicieni din toate taberele.

Un fost muncitor ajuns la vârful statului, Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 72 de ani, una dintre personalităţile politice cele mai carismatice de la începutul acestui secol în America Latină, ar putea să fie încarcerat în zilele următoare.

El urmează să ispăşească o pedeapsă de 12 ani şi o lună de închisoare, după ce a fost găsit vinovat că a primit un apartament de lux la malul mării din partea unei societăţi de construcţii, în schimbul unor favoruri în adjudecarea unor licitaţii publice.

Fostul preşedinte (2003-2010) neagă vehement acuzaţiile, invocând absenţa de probe şi denunţă un complot vizând să-l împiedice să candideze la al treilea mandat, la opt ani după ce a plecat de la putere şi la un nivel de popularitate-record.

„Vreau doar ca Curtea Supremă să facă dreptate. Nu vreau vreun beneficiu personal, ci ca ea să indice ce crimă am comis”, a declarat Lula luni la Rio de Janeiro.

LOVITURĂ FATALĂ

„Orice decizie judiciară este importantă, însă unele au o repercusiune mai mare ca altele”, a declarat preşedinta celei mai înalte jurisdicţii din Brazilia, Carmen Lucia, la începutul acestei audieri foarte aşteptate.

Ea este cea care a votat ultima şi a respins cererea lui Lula, după ce votul parţial a fost de cinci la cinci.

Însă lovitura de graţie a fost aplicată de judecătoarea Rosa Weber, a cărui vot a fost anunţat ca cel care urma să încline balanţa, după ce poziţia ei a fost prezentată ca cea mai indecisă.

A patra care a votat, ea s-a pronunţat până la urmă împotriva habeas corpus, după ce a menţinut suspansul timp de aproape o oră cu o argumentare foarte tehnică.

„Lula în închisoare, bandiţii în închisoare, Brazilia fără corupţie!”, exulta Lisbet Guth de Paiva, un psiholog în vârstă de 50 de ani, care manifesta în faţa Curţii Supreme, la Brasilia.

Lula a urmărit şedinţa din oraşul în care locuieşte, Sao Bernardo do Campo, în apropiere de Sao Paulo, şi anume de la sediul sindicatului metalurgiştilor, pe care l-a condus în anii '70, unde câteva zeci de susţinători de-ai săi s-au dus încă de dimineaţa.

În faţa unui ecran uriaş, activişti ai stângii au primit cu dezolare votul lui Rosa Weber în defavoarea lui Lula.

„Rosa Weber era nehotărâtă, dar când a spus că refuză habeas corpus, am înnebunit. Ea s-a vândut presei mari care domină sistemul nostru judiciar”, a declarat Maria Lucia Minoto Silva, o învăţătoare în vârstă de 50 de ani.

„ZIUA Z”

O hotărâre a Curţii Supreme datând din 2016 stipulează că orice pedeapsă cu închisoarea poate să înceapă să fie ispăşită imediat după condamnarea în a doua instanţă, ceea ce este cazul lui Lula, al cărui prim recurs a fost respins de o curte de apel la sfârşitul lui ianuarie.

Însă o hotărâre favorabilă cu privire la cererea habeas corpus ar fi putut să schimbe datele şi să facă jurisprudenţă, permiţând în teorie tuturor condamnaţilor să rămână în libertate până la epuizarea recursurilor.

„Miercuri este Ziua Z a luptei împotriva corupţiei”, a scris recent pe Twitter Daltan Dallagnol, procurorul însărcinat cu operaţiunea „Spălare-Express”.

Susţinători ai lui Lula insistă asupre prezumţiei de nevinovăţie, însă opozanţii lui cer să fie încarcerat.

Generalul Eduardo Villas-Boas, şeful armatei braziliene, a publicat marţi seara, pe Twitter, un mesaj în care afirmă că militarii ”împărtăşec sentimentul brazilienilor care resping orice impunitate”.

În pofida faptului că nu-l vizează în mod explicit pe Lula, această postare sugerează o rară luare de poziţie a armatei într-o ţară care încă se afla sub jugul dictaturii militare (1964-1985) în urmă cu treizeci de ani.

Amnesty International a subliniat că  declaraţia generalului reprezintă „un grav afront la adresa independenţei puterilor şi o ameninţare la adresa statului democratic”.

 

Etichete: brazilia , Luiz Inácio Lula da Silva , presedinte brazilia inchisoare , presedinte brazilia condamnat inchisoare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale