Cum a decurs operațiunea extrem de dificilă de salvare a patru copii captivi în peșteră, în Thailanda

Data actualizării: Data publicării:
salvare copii thailanda

Sunt aşteptate să se reia operaţiunile de salvare din Thailanda, acolo unde 8 băieţi şi antrenorul lor de fotbal sunt în continuare captivi într-o peşteră. Au rămas prinşi, la aproape un kilometru sub pământ, pe 23 iunie. Prima parte a operaţiunilor s-a desfăşurat pe parcursul zilei de duminică şi a durat 13 ore. 4 dintre băieţi au fost aduşi la suprafaţă, prin galeria lungă de 4 kilometri, în care unele porţiuni sunt surpate şi complet inundate.

La două săptămâni după momentul în care au rămas captivi în peşteră, patru băieţi au fost scoşi la suprafaţă. Oficialii thailandezi au decis să pună în practică planul de salvare, în ciuda tuturor riscurilor, deoarece se anunţă noi ploi abundente care ar putea inunda incluisiv caverna în care şi-au găsit adăpost copiii şi antrenorul lor. Din braţele scafandrilor, primii salvaţi au trecut în cele ale echipelor medicale. Au fost consultaţi în spaţiul special amenajat în apropiere şi apoi duşi cu ambulanţele şi un elicopter la spital.

Condiţiile în care lucrează scafandrii a căror misiune este să-i scoată pe băieţi în viaţă din peşteră sunt extrem de dificile. Fiecare copil a fost echipat cu un costum special şi a fost prins între doi experţi. Spre ieșire au trebuit să meargă prin apă, să se cațere și să înoate de-a lungul funiilor de ghidare prin întunericul peșterii. Cea mai dificilă este o porțiune atât de îngustă încât scafandrii nu pot trece cu tuburile de oxigen în spate.

A fost o echipă foarte puternică de 90 de persoane care a lucrat azi la scoaterea acestor băieţi, 40 thailandezi, 50 străini. Scafandrii experţi au intrat în echipe”, relatează Dave McKenzie, corespondent CNN.

Autorităţile au reuşit să instaleze o conductă care să ducă oxigen proaspăt până la băieţi rămaşi captivi, dar marele risc rămâne în continuare schimbarea vremii. Din cauza ploilor şi a inundaţiilor anunţate, salvatorii au o fereastră de patru zile în care îi pot scoate pe cei 8 copii rămaşi în peşteră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri