Trupurile neînsuflețite ale două turiste scandinave, descoperite în Maroc. Ambele aveau tăieturi la gât

Data actualizării: Data publicării:
Louisa Vesterager Jespersen, turista daneză ucisă în Maroc
Louisa Vesterager Jespersen, turista daneză ucisă în Maroc

Două femei din Peninsula Scandinavă, din Danemarca, respectiv Norvegia, au fost găsite moarte în Maroc, cu tăieturi la nivelul gâtului, a anunțat ministrul de interne marocan, potrivit BBC News.

Louisa Vesterager Jespersen, turista daneză ucisă în Maroc
Louisa Vesterager Jespersen, turista daneză ucisă în Maroc

Trupurile celor două turiste au fost descoperite lângă orașul Imlil, din Munții Atlas, la poalele celui mai înalt vârf din Africa de Nord, pe Muntele Toubkal. Ele au fost ucise chiar în cortul pe care îl împărțeau. Unele surse scriu că fetele ar fi fost decapitate, însă informația nu a fost deocamdată confirmată oficial. 

Louisa Vesterager Jespersen, o daneză de 24 de ani, postase pe Facebook, pe 21 noiembrie, anunțându-și prietenii că pleacă într-o excursie în Maroc în luna decembrie și întreba dacâ știe cineva ceva despre zonele de drumeție de pe muntele Toubkal.

Mama ei spune că nu are mari speranțe ca poliția să identifice criminalul. „Louisa era o fată fericită, mereu cu o atitudine pozitivă. Când am văzut că au venit la poartă doi polițiști am știut ce s-a întâmplat. Am avut o cădere nervoasă”, a spus mama fetei.

Identitatea turistei din Norvegia nu a fost deocamdată făcută publică.

Ministrul de interne a anunțat că poliția a deschis o anchetă în cazul morții celor două turiste. Presa scrie că un suspect ar fi fost deja arestat în legătură cu crimele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri