Urme de paşi umani de acum 100.000 de ani au fost descoperite pe o plajă din Maroc

Data publicării:
urme de pasi de 100.000 de ani în maroc
Sursă foto: X

Peste 80 de urme de paşi umani, vechi de aproximativ 100.000 de ani, au fost găsite pe litoralul de nord al Marocului şi sunt considerate de cercetători ca fiind cele mai vechi urme cunoscute în Africa de Nord şi sudul Mediteranei, relatează marţi AFP, potrivit Agerpres. 

Aceste urme de Homo sapiens, lăsate de minim cinci indivizi, între care copii, au fost descoperite în 2022 la Larache, la 90 km sud de Tanger, de către o echipă de cercetători formată din marocani, francezi, spanioli şi germani.

„Acest grup de indivizi traversa plaja spre mare, probabil în căutare de hrană şi crustacee, erau probabil pescari sau culegători”, a explicat pentru AFP Anass Sedrati, curatorul sitului arheologic Lixus-Larache.

Potrivit acestor cercetători, al căror studiu a făcut obiectul unei publicaţii în revista ştiinţifică Nature în ianuarie, este vorba de unul dintre cele mai bine conservate situri de urme umane din lume şi cel mai vechi din Africa de Nord şi din sudul Mediteranei.

„Această descoperire a avut loc în timpul unei misiuni de măsurători pe teren în iulie 2022, în cadrul unui proiect de cercetare ştiinţifică privind originea şi dinamica blocurilor de rocă (bolovani) din zona de coastă”, au explicat cercetătorii, conduşi de Universitatea din Bretania de Sud.

În 2017, rămăşiţe ale Homo sapiens datate conform cercetătorilor cu o vechime de 300.000 de ani au fost scoase dintr-un alt sit din nord-vestul Marocului, decalând originea estimată a speciei noastre cu 100.000 de ani.

Descoperirea urmelor de la Larache este o dovadă suplimentară a importanţei acestei regiuni în istoria speciei umane, a menţionat Anass Sedrati, precizând că au fost descoperite şi urme de animale.

„Trebuie să păstrăm acest sit de patrimoniu remarcabil chiar dacă este ameninţat de creşterea nivelului mării şi de furtuni”, a menţionat Mouncef Sedrati, şeful proiectului de cercetare.

„Pe termen scurt, alte urme vor fi descoperite pe măsură ce sedimentele se erodează”, potrivit acestui oficial. „Ar fi aşadar interesant să urmărim această eroziune şi să descoperim noi urme complementare care ne-ar permite să oferim mai multe detalii despre grupul Homo sapiens care a trăit sau a locuit în zona de coastă a oraşului Larache”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Roxana Blagu de la trupa Trident, mesaj dureros pentru fiica ei, după ani de despărțire: “Am plâns. Am sperat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Sute de mii de români își pierd pensia dacă nu depun un document în septembrie. Casa de pensii avertizează
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză în Ucraina. Fiul ei și al lui Brad Pitt, antrenament neașteptat la un club de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Salma Hayek a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod inedit. Actrița a renunțat la haine pentru o...