Zece membri ai unei familii, aflaţi în drum spre o înmormântare, ucişi de o bombă. Tragedia a avut loc în Afganistan

Data actualizării: Data publicării:
Bombardament în Afganistan
Bombardament în Afganistan. Foto: Getty Images

Zece membri ai unei familii au fost ucişi marţi după ce maşina lor a sărit în aer în timp ce se îndreptau spre o înmormântare în estul Afganistanului, au declarat oficiali locali citaţi de AFP.

"Victimele sunt cinci bărbaţi, două femei şi trei copii din aceeaşi familie", a precizat Talib Mangal, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Khost, pentru AFP. "Ei mergeau în provincia Logar pentru a participa la o înmormântare", a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei provinciei, Adil Haidar, a confirmat tragedia şi bilanţul, iar un reprezentant al Ministerului de Interne a arătat că bomba a fost plasată la marginea drumului de către talibani.

Situaţia din Afganistan continuă să se deterioreze în timp ce Statele Unite şi talibanii discută despre o retragere a trupelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea insurgenţilor.

Weekendul trecut, presa americană a relevat că Washingtonul îşi va anunţa săptămâna aceasta intenţia de a retrage 4.000 de militari americani din Afganistan, dintr-un total de aproximativ 13.000 câţi se află în prezent în această ţară.

Oraşul Khost este situat la sud-est de Kabul, la frontiera cu Pakistanul.

Vineri, zece afgani, dintre care patru femei şi un copil, au fost ucişi în estul ţării de explozia unei bombe la trecerea vehiculului în care se aflau.

Redactare G.M.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Ce ar însemna o indexare mai mică a pensiilor în 2027? Avocat: O restrângere a dreptului la pensie
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro