Pe 27 iulie, peste 100 de oameni au încercat să urce pe muntele K2 în timp ce un bărbat aflat pe moarte era în calea lor. Imaginile de pe munte cu alpiniștii trecând pe lângă cărăușul muribund au șocat lumea. O anchetă a Business Insider dezvăluie însă o poveste mult mai complexă despre neglijență, frică și disperare.
Peste 150 de bărbați și femei au pornit spre vârful K2 în dimineața de 27 iulie, înaintâd cu prudență pe gheață, apucând funiile care fuseseră ancorate pe versantul muntelui cu câteva ore înainte.
Unii așteptaseră luni de zile această ascensiune. Aveau o fereastră mică: vânturile se calmaseră în sfârșit în dimineața zilei de 26 iulie, oferind echipelor prima șansă de a ajunge la vârful K2, Regele Munților, în zona administrată de Pakistan din Kashmir.
O furtună urma să vină a doua zi. Dacă nu făceau atunci ascensiunea, trebuia să aștepte până anul viitor.
În avangardă era echipa de fixare a frânghiilor, o echipă aleasă cu atenție, formată din cei mai puternici șerpași și ghizi. Lucrând prin zăpada groasă, ei au deschis un traseu prin asigurarea frânghiilor de-a lungul stâncilor de pe Abruzzi Spur, cea mai folosită cale către vârful muntelui.
Printre primii alpiniști se afla norvegiancă Kristin Harila. Ea și ghidul ei, Tenjen „Lama” Sherpa, aveau să devină în acea zi cei mai rapizi oameni care au ajuns pe cele 14 cele mai înalte vârfuri din lume.
Pe munte era și Mohammad Hassan, un cărăuș pakistanez însărcinat cu echipamentul pentru echipa de fixare a frânghiei. L-au găsi cu capul în jos în acea noapte, atârnând la 8.200 de metri altitudinde deasupra unei prăpăstii, cu fața îngropată în zăpadă.
Până la sfârșitul ferestrei pentru urcarea pe vârf, cel puțin 102 de oameni au cucerit K2. Toți alpiniștii au coborât muntele în siguranță. Nu și Mohammad.
Moartea lui a zguduit lumea alpinismului și opinia publică în săptămânile următoare. Alpiniștii care au ajuns pe vârful K2 în acea zi au fost sursa unei dezbateri acerbe. Oamenii se certau dacă un bărbat aflat la mai mult de 8.000 de metri deasupra nivelului mării ar fi putut fi salvat de pe Muntele Munților – sau dacă dorința de glorie a orbit peste 100 de alpiniști care l-au lăsat pe Mohammad să moară pe munte.
Insider a vorbit cu șapte alpiniști și ghizi montani care se aflau pe K2 în acea noapte, inclusiv doi care au asistat la momentele de după căderea lui Mohammad.
Muntele Sălbatic
„Se spune că dacă vrei să te lauzi, urci pe Everest. Dacă vrei respect, urci pe K2”, a spus antrenorul de alpinism Alan Arnette, cel mai bătrân american care a ajuns în vârful K2.
Numit „Muntele Sălbatic”, K2 este mult mai greu de urcat. Everestul are o rată a mortalității de 3%, în timp ce cea a K2 era de 25% înainte de 2021. Acum se ridică la aproximativ 18%, după ce a devenit o opțiune mult mai populară pentru alpiniști, estimează Arnette.
„K2 este cu doar 250 de metri mai mic decât Everestul, dar este incredibil de abrupt”, a spus Arnette.
Iar vânturile sunt mai puternice și imprevizibile. Anul acesta, singura zi cu vânt potrivit pentru a permite urcarea până pe vârf a fost 27 iulie.
Așa se explică numărul mare de alpiniști care au urcat pe K2 în aceeași zi.
Dar, cu fiecare persoană în plus aflată pe traseu, pericolul de avalanșe sau căderi de pietre a crescut semnificativ.
„Aș fi fost speriat de moarte”, a spus Arnette. Când a atins el vârful K2, în 2014, doar 10 oameni au ajuns în vârf în aceeași zi.
Oswaldo Freire, un ghid montan ecuadorian, se afla pe K2 în acea zi. Făcea parte din echipa de fixare a frânghiilor. Ar fi vrut să coboare, când a văzut condițiile, dar a decis să meargă înainte și să o ajute pe Lucy Westlake, o prietenă alpinistă și cea mai tânără femeie americană care a cucerit Everestul, să ajungă pe vârful K2.
Mai mulți alpiniști au pornit din tabără spre vârful K2 pe 26 iulie, după-amiaza. Harila și echipa ei au plecat la 8 seara.
Freire și Westlake au plecat la miezul nopții, sperând că startul întârziat le va oferi un tampon între ei și celelalte echipe, făcând astfel urcarea mai sigură. Nu a fost așa.
În jurul orei 2 a.m., Harila și-a dat seama că a apărut o problemă. Ajunsese la The Giant Serac, o stâncă monstruoasă de gheață care atârna de pe marginea vârfului, la aproximativ 300 de metri sub vârf.
Cei câțiva alpiniști din fața ei se opriseră. Echipa ei a început să-i depășească pentru a ajunge în față.
Relatarea ei despre evenimentele care au urmat imediat a fost coroborată de filmări văzute de Insider, alături de un interviu cu un alt alpinist dintr-o echipă separată. Acesta era în fruntea șirului și a cerut să rămână anonim, invocând amenințările cu moartea pe care Harila le-a primit în ultimele săptămâni. Alpinistul va fi numit Doe, dar identitatea lor a fost verificată și este cunoscută de Insider.
Unul dintre primii trei oameni din șirul care urca pe K2, Doe a fost și printre primii care l-a văzut pe cărăușul căzut.
„La un moment dat am auzit pe cineva spunând: „Ah, ah!” ca și cum ceva nu ar fi în regulă. Am mers înainte și am văzut această persoană atârnând cu capul în jos, cu burta descoperită”, a spus Doe.
Mohammad căzuse pe o secțiune abruptă a K2, cunoscută sub numele de traversă, unde pantele sunt înclinate la aproximativ 70 de grade. Aflată la aproximativ două ore de la vârf, traversa se întinde între 50 și 100 de metri, iar alpiniștii trebuie să-și țină echilibrul pe partea înclinată pentru a atinge vârful.
Cărăușul atârna acolo, incapabil să se ridice, la aproximativ 5 metri sub potecă, a spus Doe. Un însoțitor al lui Mohammad stătea mai departe pe potecă, neștiind cum să-l ajute.
Doe a văzut că un șurub de gheață care ținea frânghiile fixe s-a desprins lângă Mohammad, ceea ce indică faptul că este posibil să fi fost smuls când a căzut.
Mohammad era cu capul în jos, iar hainele începuseră să alunece, expunându-i abdomenul, a spus Doe. Picioarele îi erau prinse în frânghii, a adăugat Harila.
Îmbrăcămintea lui li s-a părut, de asemenea, ciudată ambilor alpiniști. Nu purta costum de alpinism și nici nu avea rezervă de oxigen, vitale la altitudini de 8.000 de metri.
Încercarea de salvare
Harila a spus că ea și echipa ei au decis să-l ajute pe Mohammad, deoarece erau unii dintre cei mai puternici alpiniști și șerpași prezenți. Doe își amintește același lucru. Pentru că era client al lui șerpaș și nu un alpinist cu experiență, a încercat să se asigure că nu stă în drum.
Încercarea avea să dureze ore întregi, iar salvatorii deja epuizați au trebuit să se miște cu prudență, mai ales că o ancoră de gheață era neasigurată. Pantele perfide continuau sute de metri mai jos, iar dacă cineva s-ar fi desprins de frânghii, moartea ar fi aproape garantată.
Harila, Tenjen, Tarso și câțiva șerpași au încercat să agauge un șurub de gheață, pentru a asigura linii suplimentare spre Mohammad, pentru a-l întoarce și pentru a-l trage în sus puțin câte puțin.
„Gândește-te că tragi un sac de 75 de kilograme. Era aproape inconștient sau cu totul inconștient. Nu a putut să se ridice singur”, a spus Arnette, descriind operațiunea de salvare.
„Ești la 8.300, 8.400 de metri. Folosești oxigen suplimentar. Ai ochelari de zăpadă. Este în toiul nopții. Ea, șerpașul și fotograful ei erau la al cincilea munte de 8.000 de metri în două săptămâni”, a adăugat el.
Alpiniștii veterani au reușit să-l tragă pe Mohammad mai aproape de potecă. Eracel puțin parțial lucid și gemea, a spus Harila. Tarso i-a dat lui Mohammad masca de oxigen și a încercat să-l calmeze pe bărbat, a adăugat ea.
Între timp, în spatele lui Doe se forma o coadă de alpiniști.
„Încercam să mă dau cu un pas înapoi. Nimeni nu se putea mișca”, a spus el.
Câteva minute mai târziu, a lovit avalanșa.
Strâmtoarea
Era în jur de 3 dimineața când Westlake și Freire au ajuns pe platoul care ar fi trebuit să fie în mod normal ultima tabără dinainte de ascensiune, dar la care se renunțase din cauza numărului mare de oameni din acea zi. Traseul era plin de alpiniști.
„De îndată ce am ajuns la vârf, puteam vedea un șir de felinare urcând pe munte”, a spus Westlake.
„Am început să auzim la radio despre un accident”, a spus el. Cineva căzuse de pe potecă și nimeni nu-l putea ridica.
De-a lungul lanțului de alpiniști, anxietatea începea să se instaleze. Salvarea bloca cățărarea, iar Mohammad căzuse chiar dincolo de ceea ce este cunoscut sub denumirea de Strâmtoare, o râpă abruptă de stâncă care are 100 de metri înălțime și este considerată cea mai periculoasă parte a ascensiunii.
Aproape toți alpiniștii erau acum blocați în Strâmtoare sau la ieșirile ei. E un loc periculos, pentru că există riscul căderii de bucăți de gheață din sânca uriașă aflată deasupra lui.
Freire s-a gândit să ocolească grupul de alpiniști ca să ducă mai multe frânghii alpiniștilor care îl ajutau pe bărbatul căzut. Atunci, el și Westlake au văzut avalanșa.
Avalanșa
Avalanșa a trecut pe lângă Strâmtoare, evitând o catastrofă în masă. Când s-a domolit, Westlake și Freire erau acoperiți cu zăpadă până la genunchi.
Au decis să renunțe la tentativa de a ajunge pe vârf. Acceași decizie a fost luată și de alți ghizi și clienții lor. Printre alpiniștii care au renunțat s-au aflat și Wilhelm Steindl și Philip Flämig, care mai târziu aveau să facă acuzațiile care au șocat lumea.
Când a venit avalanșa, Harila și un membru al echipei ei au mers în față, să ajute echipa care prinea frânghiile și care avea probleme, iar celălalt a rămas să-l tragă pe Mohammad cu totul pe potecă. Când a reușit acest lucru, bărbatul nu mai putea vorbi și nu se mai putea mișca singur.
„Atunci ne-am dat seama că avem o problemă. Chiar dacă l-ar fi cărat cinci sau șase persoane, nu văd cum ar fi putut fi salvat fără să riște viața altor oameni”, spune Doe.
Între timp, a spus Harila, ea și Tenjen s-au întâlnit cu echipa de fixare a frânghiei aflată mai sus și-au dat seama că aceștia erau nevătămați.
Controversa
Controversa vine din momentele următoare. După ce Mohammad a fost mutat pe potecă, alpiniștii nu mai erau blocați. Doe a spus că șerpașul lor a mers înainte și, văzând un traseu clar, i-a condus înainte pe traversă. Atmosfera era tensionată. Alți alpiniști, care așteptaseră ore întregi sub Marele Serac, în Strâmtoare, voiau să iasă din zona de pericol.
Alpiniștii au început să meargă înainte, în timp ce Tarso a rămas cu Mohammad și însoțitorul său, încercând să-l încălzească pe cărăuș. Dar după aproximativ o jumătate de oră, oxigenul lui Tarso, pe care l-a împărțit cu Mohammad, era aproape epuizat.
Șerpașul lui Tarso, care mersese la echipa de fixare a frânghiei, mai sus, mai avea o butelie de oxigen. Așa că Tarso a plecat să-l caute, în timp ce tovarășul lui Mohammad a rămas cu cărăușul muribund.
La 4 a.m., soarele a răsărit pe K2. Alpiniștii au început să filmeze frumusețea uluitoare și sumbră a versantului.
Într-un clip văzut de Insider, un bărbat într-o jachetă verde stă lângă Mohammad, ale cărui picioare par să se miște – indicând că este posibil să fi fost încă în viață în acel moment. Geaca și bocancii bărbatului necunoscut se potrivesc cu hainele însoțitorului lui Mohammad, așa cum se vede într-o fotografie făcută de Doe.
Imaginile șocante
Flämig și Steindl, alpiniștii austrieci care s-au întors pe platou, au filmat muntele cu drona. Când au analizat imaginile, a doua zi, au fost îngroziți.
Înregistrările făcute cu drona au arătat zeci de alpiniști, unul câte unul, trecând pe lângă corpul lui Mohammad pe potecă.
Flämig și Steindl spun că codul de etică al alpinismului a fost încălcat sub ochii lor și că alpiniștii ar fi trebuit să încerce să-l coboare pe Mohammad cât mai curând posibil.
„Dar dacă în acel moment ar fi început o misiune de salvare, oamenii din spatele Strâmtorii ar fi trebuit să se întoarcă și să coboare de pe munte. Nimeni nu ar fi ajuns în vârf. Nu știu dacă puteau să-l aducă viu. Dar trebuia să fie o misiune de salvare. Dacă cineva moare, este normal să oprești expediția pentru a-l coborî. Dar ei nu s-au oprit”, a spus Steindl.
Clienții a cel puțin cinci companii de alpinism au ajuns în vârful muntelui până la sfârșitul lunii iulie. Harila a doboarât recordul mondial, iar Doe a ajuns pe vârful K2 pentru prima dată.
La vârf, Tarso i-a ajuns din urmă pe Harila și Tenjen și le-a spus că Mohammad este în viață, dar în stare proastă, a spus Harila.
Ea a adăugat că a primit un mesaj de la echipa ei de asistență, prin telefon, că „toată lumea este bine”.
Dar când a coborât și s-a întors la traversă, Mohammad era mort. Însoțitorul lui nu mai era acolo.
Pe măsură ce vestea morții lui Mohammad s-a răspândit, împreună cu filmările din dronă, alpiniștii de pe K2 au devenit rapid ținta furiei utilizatorilor de internet. Steindl și Flämig au acordat interviuri ziarelor austriece subliniind că Mohammad ar fi trebuit să fie salvat.
Harila, cel mai proeminent alpinist al ascensiunii, a devenit ținta furiei online și subiectul speculațiilor și dezinformării. Acestea au inclus și o acuzație nefondată că ea a fost unul dintre alpiniștii filmați trecând pe lângă corpul lui Mohammad, deși ea era deja mai sus în acel moment.
Harila spune că nu ar fi avut cum să-l coboare de pe munte pe Mohammad în acea noapte.
„Nu este ca pe Everest. Nu spun că e ușor pe Everest, ar fi mai ușor decât K2. Să treci pe cineva prin Strâmtoare este imposibil”, spune Harila.
Numărul mare de alpiniști din acea noapte ar fi reprezentat încă un risc serios, a adăugat ea.
Arnette este de acord: „E total diferit de ceea ce se poate face pe Everest”, a spus el.
