Moscova a deportat o jumătate de milion de ucraineni în Rusia, potrivit unui oficial de la Kiev
Data actualizării: Data publicării:
Vicepremierul ucrainean le cere cetățenilor care au fugit din țară în urma războiului să nu se întoarcă acasă în această iarnă. Foto: Profimedia Images
Moscova a deportat 500.000 de ucraineni în Rusia, a declarat miercuri un oficial de la Kiev, care a cerut Crucii Roșii să ia legătura cu oamenii dați dispăruți, potrivit Reuters.
Mikita Poturaev, care conduce comisia pentru probleme umanitare a parlamentului de la Kiev, le-a declarat parlamentarilor europeni că „o jumătate de milion de cetăţeni ucraineni au fost deportaţi din Ucraina în Federaţia Rusă împotriva voinței lor”.
Reuters nu a reuşit să verifice afirmaţia, iar deputatul nu a adus dovezi în sprijinul ei. Agenţia a solicitat un comentariu Ministerului de Externe al Rusiei.
„Din păcate, în prezent nu există nicio ocazie de a intra măcar în contact cu aceşti oameni”, a arătat Poturaev într-o intervenţie prin videoconferinţă în Parlamentul European.
Convenţiile de la Geneva din 1949, care stabilesc standardele legale internaţionale pentru tratamentul umanitar în timpul conflictelor, interzic transferul în masă al civililor către teritoriul puterii ocupante, considerat o crimă de război.
Moscova a negat că atacă în mod intenţionat civilii din Ucraina invadată în 24 februarie de forţele ruse, în cadrul a ceea ce Rusia numeşte „operaţiune militară specială”, scrie Agerpres. Ruşii susţin că le acordă sprijin umanitar celor care vor să se refugieze.
Cu o lună înainte, militarii ruşi anunţaseră că au salvat 138.014 civili din Mariupol, oraş asediat unde se intensificau luptele. Foto: Profimedia Images
„Ştim despre aşa-numitele tabere de filtrare pentru cetăţenii ucraineni”
O hotărâre a guvernului rus din 12 martie consemnează situaţia a 95.909 de oameni aflaţi în întreaga Rusie după ce au părăsit Ucraina, proveniţi inclusiv din regiunile secesioniste Doneţk şi Lugansk, cărora Moscova le-a recunoscut independenţa.
Cu o lună înainte, militarii ruşi anunţaseră că au salvat 138.014 civili din Mariupol, oraş asediat unde se intensificau luptele.
Poturaev şi-a exprimat îngrijorarea faţă de soarta ucrainenilor trimişi în Rusia. „Ştim despre aşa-numitele tabere de filtrare pentru cetăţenii ucraineni. Aceasta este una din posibilele direcţii de acţiune pentru Crucea Roşie, pentru a găsi cel puţin aceşti deportaţi şi a înţelege ce se întâmplă cu ei pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a spus el.
Alexandra Boivin, reprezentantă a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, a declarat că organizaţia sa discută cu autorităţile ruse despre posibilitatea de a-i ajuta pe cei în cauză. „La întrebarea dacă putem confirma că au fost deplasaţi forţat oameni nu pot răspunde în acest moment (...) dar este cu siguranţă o chestiune îngrijorătoare”, a arătat ea în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.