„N-am mai văzut așa ceva de la naziști”. Criminaliștii israelieni identifică cu greu cadavrele oamenilor torturați de Hamas

Data actualizării: Data publicării:
Experții criminaliști ridică unul dintre cadavrele de la kibbutz-ul Kfar Azza.
Experții criminaliști ridică unul dintre cadavrele de la kibbutz-ul Kfar Azza. Foto: Profimedia images

Atrocitățile comise de teroriștii Hamas în Israel sunt la un nivel de brutalitate nemaivăzut din perioada Holocaustului, spun experții criminaliști care au identificat cadavrele și au descoperit decapitări, violuri și oameni arși de vii, dar și alte urme de tortură, scrie Politico.

„Mirosul mi se duce direct la inimă”, spune rabinul Israel Weiss, aflat în fața unor zeci de containere refrigerate, fiecare dintre ele conținând 50 de cadavre. Cei care se apropie de acest loc trebuie să poarte mască pentru a putea suporta mirosul greu.

Sâmbătă noapte, fostul rabin șef al armatei israeliene le-a explicat jurnaliștilor de la Baza Shura, din Ramla, la 20 de kilometri sud de Tel Aviv, cum el și colegii lui au încercat să identifice nu doar sute de victime ale masacrelor comise de Hamas pe 7 octombrie, dar și ale teroriștilor jihadiști care i-au atacat.

Ca rabin șef la armată între 2000 și 2006, Weiss era responsabil de identificarea soldaților israelieni căzuți la datorie și de organizarea înmormântărilor lor.

Când grupurile e teroriști Hamas au ucis peste 1.300 de israelieni, majoritatea civili, în sudul Isrelului, el a revenit la lucru pentru a ajuta unitatea de criminalistică a armatei să identifice cadavrele.

Atrocități de o brutalitate ieșită din comun

Echipa lui spune că atrocitățile comise sunt la un nivel de barbarie nemaivăzut de zeci de ani de zile – oameni arși de vii, decapitați sau cu degetele de la mâini și picioare tăiate.

„Nu pot să vă descriu în cuvinte ce înseamnă să vezi o femeie însărcinată a cărei burtă a fost tăiată și fătul a fost scos. Eu am mai văzut așa ceva doar la naziști”, a spus Weiss. Multe trupuri au fost arse, a adăugat el. Investigația criminalistică a arătat că oamenii erau încă în viață când au fost incendiați. „Am descoperit cadavre de oameni în vârstă. Multe dintre ele au aveau degetele la mâini și la picioare tăiate”.

În jur de 90% dintre morți au fost identificați până acum, dar doar jumătate dintre civili, spune rabinul.

Abigayil, care în viața de civil lucrează ca expert IT, a fost convocată ca rezervistă. Timp de cinci ani s-a pregătit pentru un eveniment tragic de acest fel cu echipa ei de identificare a cadavrelor. „Credeam că suntem pregătiți, dar nu puteam fi. Numerele sunt prea mari, mirosul morții este peste tot”, a spus ea. Echipa ei este responsabilă doar de identificarea femeilor și lucrează aproape non-stop.

„Am văzut cadavre sfârtecate, oameni și copii decapitați. Mulți împușcați de mai multe ori în cap, de parcă o singură dată nu era suficient. O femeie fusese împușcată în ambii ochi. Îi vedem chinuiți la un nivel atât de barbar încât dacă i-am fi cunoscut, nici măcar nu-i puteam recunoaște. Semnele sunt tortură pură”. Dacă trupurile nu pot fi recunoscute după față, atunci testele ADN sunt ultima variantă pentru criminaliști.

Mayaan, care lucrează ca dentist în mod obișnuit, spune că examinarea criminalistică a descoperit numeroase cazuri de viol. Unul dintre cei pe care i-a identificat era un pacient de-al ei.

„Fața lui nu mai putea fi recunoscută, iar corpul mutilat. De fiecare dată când îl priveam, închideam ochii și încercam să mi-l imaginez în cabinetul stomatologic. Ce vedem acum, ni s-a întipărit permanent în minte”, a spus ea printre lacrimi.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri