Nigerul îl expulzează pe ambasadorul francez. Are 48 de ore la dispoziție pentru a părăsi țara

Data publicării:
Sylvain Itte
Regimul militar instaurat în Niger, după lovitura de stat din 26 iulie, i-a acordat ambasadorului francez Sylvain Itte 48 de ore pentru a părăsi ţara. FOTO: Twiiter/ Sylvain Itte

Regimul militar instaurat în Niger, după lovitura de stat din 26 iulie, i-a acordat ambasadorului francez Sylvain Itte 48 de ore pentru a părăsi ţara, a anunţat vineri ministerul de Externe de la Niamey, într-un comunicat preluat de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Conform anunţului, decizia a fost luată după refuzul diplomatului de a răspunde invitaţiei la minister „pentru o discuţie”, precum şi după „alte acţiuni ale guvernului francez contrare intereselor Nigerului”.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut, joi, restabilirea ordinii constituţionale în Niger, fostă colonie franceză din vestul Africii, unde militarii au preluat puterea luna trecută, în urma unei lovituri de stat, transmite DPA, preluată de Agerpres.

„În ceea ce priveşte Nigerul, spunem clar: lovitura de stat este o lovitură împotriva democraţiei în Niger, împotriva poporului din Niger şi împotriva luptei antiteroriste. Franţa cere, de asemenea, eliberarea preşedintelui Nigerului, Mohamed Bazoum, ţinut în captivitate de pucişti”, a declarat Macron pentru revista Le Point.

Lovitura de stat a afectat puternic relaţiile Franţei cu Nigerul, notează DPA.

În vestul Africii sunt desfăşuraţi câteva mii de militari francezi, în cadrul unor operaţiuni antiteroriste, iar Macron a justificat prezenţa lor în regiune, arătând că „dacă nu ne-am fi implicat în operaţiunile Serval şi ulterior Barkhane, fără îndoială că Mali şi Burkina Faso nu ar mai exista şi nu sunt sigur nici că Nigerul ar mai exista”.

Potrivit preşedintelui, mai multe state africane au solicitat operaţiunile franceze, care au împiedicat cu succes formarea de califate islamice la câteva mii de kilometri de frontierele Franţei.

„Când are loc o lovitură de stat şi când lupta împotriva terorismului nu este o prioritate a noilor conducători, Franţa nu se simte solicitată să îşi menţină implicarea. Asta este într-adevăr dramatic pentru ţările vizate”, a arătat el.

Nigerul, ţară din Sahel cu circa 26 de milioane de locuitori, una din cele mai sărace populaţii din lume, a fost printre ultimii parteneri democratici ai Statelor Unite şi ai Europei în aşa-numita „centură de puciuri” din jurul său.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri