ONU: Coreea de Nord folosește pandemia pentru a înăspri dictatura. Foametea din țară e din ce în ce mai gravă

Kim Jong Un
Kim Jong Un, în timpul primei parade militare de la Phenian din 2021. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord folosește pandemia de coronavirus ca pretext pentru a înăspri și mai tare controlul regimului asupra societății, impunând măsuri radicale, fapt ce a dus la o accentuare a încălcărilor drepturilor omului, iar foametea care afectează această țară de ani de zile s-a agravat în ultima vreme, spune un expert de la ONU, conform Agerpres.

Coreea de Nord, stat totalitar decuplat de restul lumii şi care nu a confirmat oficial nici măcar un singur caz de îmbolnăvire cu Covid-19 pe teritoriul său, şi-a închis frontierele, a blocat oraşe întregi şi a luat o serie de alte măsuri împotriva epidemiei.

În noul său raport, Tomas Ojea Quintana, raportor special al Naţiunilor Unite asupra situaţiei privind drepturile omului în Coreea de Nord, atenţionează că „măsurile radicale de carantină” par să exacerbeze „încălcările obişnuite ale drepturilor omului”.

Numărul de persoane care reuşesc să fugă din Coreea de Nord s-a prăbuşit anul trecut, cu doar 229 de evadaţi în Coreea de Sud, comparativ cu cei 1.047 în 2019, potrivit raportului.

Raportorul ONU prezintă informaţii neconfirmate conform cărora Coreea de Nord a pus în aplicare o zonă-tampon de un kilometru de-a lungul frontierelor sale, unde forţele de securitate pot împuşca pe oricine încearcă să treacă.

Mai multe persoane au fost executate pentru încălcarea măsurilor anti-pandemie, inclusiv pentru comerţ ilicit cu China, informează Quintana, expert independent ce nu se exprimă în numele ONU.

Raportul său insistă asupra prăbuşirii activităţii comerciale şi „profundei depresiuni economice” provocate de restricţii, într-o ţară care este deja subiectul insecurităţii alimentare.

Sute de mii de persoane au murit de foame în Coreea de Nord de la mijlocul până la sfârşitul anilor 1990, perioadă denumită „Marşul anevoios” în această ţară. Înainte de pandemie, peste 45% din populaţia nord-coreeană era considerată subnutrită, aminteşte raportul.

Impactul restricţiilor anti-coronavirus asupra schimburilor comerciale cu China, care au scăzut cu 80% în 2020, limitarea activităţilor comerciale, sancţiunile internaţionale şi pagubele cauzate anul trecut în agricultură de cicloane şi inundaţii riscă să provoace "o gravă criză alimentară", subliniază documentul.

„Au fost semnalate decese cauzate de foame, precum şi o creştere a numărului de copii şi de persoane în vârstă nevoite să cerşească pentru că familiile lor nu mai pot avea grijă de ei”, indică aceeaşi sursă. În paralel, operaţiunile umanitare au fost practic toate întrerupte.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Coreea de Nord a efectuat 13.259 de teste la Covid la sfârşitul lui 2020, toate cu rezultat negativ.

Editor : Adrian Dumitru

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate