Președintele Ciadului a murit în luptă, la o zi după ce câștigase alegerile. Fiul său i-a luat locul

Data actualizării: Data publicării:
presedinte ciad
Președintele Ciadului a fost deja înlcouit de fiul său. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele Ciadului, Idriss Deby Itno, aflat în funcție de 30 de ani, a murit marţi după ce a fost rănit în timp ce comanda armata în lupte împotriva rebelilor din nordul ţării, la sfârşitul săptămânii trecute, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei la televiziunea de stat, informează AFP.

Reuters anunță că fiul lui Deby, Mahamat Kaka, a fost numit președinte interimar de către un consiliu militar. El va fi președinte pentru următoarele 18 luni. Armata a anunțat că alegeri democratice vor fi organizate de-abia dupp această perioadă de tranziție. 

Guvernul țării și parlamentul au fost dizolvate, a fost declarată starea de asediu și granițele au fost închise. 

"Preşedintele republicii, şeful statului, şeful suprem al armatei, Idriss Deby Itno, şi-a dat ultima suflare apărând integritatea teritorială pe câmpul de luptă. Cu profundă tristeţe anunţăm poporul ciadian că mareşalul Ciadului a decedat marţea aceasta, 20 aprilie 2021", a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Azem Bermandoa Agouna, într-un comunicat citit la postul TV Tchad, informează Agerpres.

Deby, 68 de ani, militar de carieră care a ajuns la putere în 1990 în urma unei lovituri de stat şi care a fost promovat în rangul de mareşal în august anul trecut, tocmai fusese reales pentru un mandat de 6 ani cu 79,32% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor provizorii anunţate luni seara de instanţa electorală naţională.

Miniştri şi ofiţeri de rang înalt au anunţat luni că şeful statului s-a deplasat sâmbătă şi duminică pe front, unde armata sa luptă împotriva unor rebeli care au lansat o ofensivă de la baze aeriene din Libia în ziua scrutinului, pe 11 aprilie.

Deby și-a făcut campanie electorală cu o platformă care promova pacea și stabilitatea în regiune, însă existau nemulțumiri legate de gestionarea de către guvernul Ciadului a resurselor de petrol ale țării. 

 

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cum arată Amanda Bynes la 40 de ani, după o lungă perioadă de coșmar. A fost idolul adolescenților, acum abia...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
7 greșeli care duc la o pensie mai mică. Ce să faci încă din primii ani de angajare?
Digi FM
Vladimir Putin i-a interzis soției să aibă un card de credit: „Nu mă lăuda niciodată”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
O studentă curajoasă, ședință foto de absolvire cu doi aligatori: “Nu sunt monștri sângeroși. Ar prefera să...
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme