O instanţă din Moscova a respins cererea de eliberare a lui Aleksei Navalnîi: „O încălcare flagrantă a legii”

Data actualizării: Data publicării:
navalnii-ajuns-la-moscova-profimedia-0584205239
O instanţă districtuală din Moscova a respins cererea de eliberare a lui Aleksei Navalnîi. Foto: Profimedia

O instanţă districtuală din Moscova a respins, joi, cererea de eliberare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, aflat în arest preventiv de la revenirea în Rusia, potrivit Mediafax.

„Decizia Tribunalului din Khimki trebuie să rămână nemodificată, apelul este respins", a anunţat judecătorul Musa Musaev, de la Tribunalul regional Moscova, conform agenţiei RIA Novosi.

Aleksei Navalnîi, aflat în arest preventiv, a declarat în instanţă, prin videoconferinţă, că este vorba de o „încălcare flagrantă a legii”. „Este o încălcare flagrantă a legii care are rolul de a mă intimida pe mine şi alţi oameni”, a afirmat Navalnîi.

Serviciul rus al Penitenciarelor a cerut instanţei judiciare să transforme condamnarea cu suspendare a lui Aleksei Navalnîi în detenţie cu executare, din cauza încălcării termenilor sentinţei.

Mai mulţi apropiaţi ai lui Aleksei Navalnîi au fost reţinuţi joi, înaintea deciziei instanţei, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Printre persoanele reţinute se numără Oleg Navalnîi, fratele lui Aleksei Navalnîi, activista Liubov Sobol şi Maria Alehina, membră a grupului constestatar Pussy Riot.

Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind „fraude de amploare”

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi 30 de zile. Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar a expirat pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară. În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind „fraude de amploare”. Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.

Autorităţile din Rusia au intensificat investigaţiile care vizează membri ai opoziţiei, în contextul acţiunilor de protest, miercuri fiind percheziţionată locuinţa disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie. De asemenea, a fost efectuată percheziţie la sediul Fundaţiei Anti-Corupţie, a declarat Liubov Sobol, o apropiată a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi. Directorul Fundaţiei Anti-Corupţie, Ivan Jdanov, a confirmat percheziţia, precizând că a avut loc o descindere şi în apartamentul fratelui lui Aleksei Navalnîi.

Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în zeci de oraşe din Rusia

În paralel, Autoritatea rusă pentru Telecomunicaţii (Roskomnadzor) a anunţat că va sancţiona platforme online precum Facebook, Instagram, Twitter, TikTok, VKontakte, Odnoklassniki şi YouTube pentru distribuirea unor mesaje prin care minori au fost îndemnaţi să participe la protestele opoziţiei. În plus, Ministerul de Interne de la Moscova a lansat o investigaţie privind „încălcarea normelor sanitare”, impuse din cauza pandemiei, prin organizarea de manifestaţii în Rusia. În total, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat aproximativ 20 de anchete în contextul protestelor opoziţiei.

Zeci de mii de persoane au protestat, sâmbătă, în zeci de oraşe din Rusia, faţă de arestarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi. Aproximativ 3.900 de manifestanţi au fost reţinuţi. Opoziţia intenţionează să organizeze noi acţiuni de protest.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate