La numai o zi după autorizarea pastilei Pfizer, agenţia americană pentru medicamente dă aprobare pentru încă o pilulă anti-COVID

Data publicării:
Secție de Terapie Intensivă Covid din Germania
Foto: Profimedia images

Pastila anti-COVID dezvoltată de grupul farmaceutic Merck, care se adresează adulţilor din grupele de mare risc, a fost autorizată în regim de urgenţă de Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA). Decizia vine la doar o zi după autorizarea pilulei similare dezvoltate de compania Pfizer.

„Aprobarea acordată astăzi aduce pe piaţă un nou tratament împotriva COVID-19, sub forma unei pastile care este administrată pe cale orală”, a declarat Patrizia Cavazzoni, directoarea Centrului de Evaluare şi Cercetare a Medicamentelor din cadrul FDA, citată de AFP, potrivti Agerpres.

Potrivit Reuters, pastila grupului Merck, Molnupiravir, dezvoltată în parteneriat cu Ridgeback Biotherapeutics, a redus spitalizările şi decesele cu aproximativ 30% într-un studiu clinic realizat pe voluntari din grupe de mare risc şi aflaţi în faze incipiente ale maladiei COVID-19. Molnupiravir trebuie să fie administrat în primele cinci zile după apariţia simptomelor.

FDA a autorizat acest medicament oral pentru tratarea formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţi care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme severe şi pentru care tratamentele alternative nu sunt accesibile sau nu sunt adecvate din punct de vedere clinic.

Decizia de joi a fost luată după un vot cu un rezultat foarte strâns în favoarea autorizării Molnupiravir, organizat de un comitet de consilieri ai FDA pe 30 noiembrie.

În Europa, Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat în noiembrie utilizarea în regim de urgenţă în Uniunea Europeană a pastilei anti-COVID Molnupiravir, produsă de grupul farmaceutic Merck.

Atât pastila Merck, cât şi pastila Pfizer ar putea fi instrumente foarte promiţătoare în tratamentul oferit persoanelor bolnave de COVID-19, mai ales în faţa riscurilor generate de varianta cu răspândire rapidă Omicron, care a devenit dominantă în Statele Unite.

„Pe măsură ce noi variante ale virusului continuă să apară, este crucial să extindem arsenalul terapiilor anti-COVID-19 folosind autorizarea în regim de urgenţă”, a adăugat Patrizia Cavazzoni.

Cui se adresează tratamentul

Medicamentul nu este autorizat pentru pacienţi cu vârste mai mici de 18 ani, întrucât substanţa lui activă ar putea afecta creşterea oaselor şi a cartilajelor, a precizat FDA într-un comunicat.

Molnupiravir se administrează în opt doze pe zi timp de cinci zile. Acest medicament acţionează pătrunzând în genomul virusului pentru a promova mutaţii care îi limitează capacitatea de răspândire.

În comunicatul său de joi, FDA a insistat pe faptul că ambele tratamente sunt complementare vaccinurilor anti-COVID-19 şi că aceste seruri trebuie să rămână principalul instrument de luptă împotriva pandemiei de coronavirus.

Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de Pfizer, Paxlovid, a fost aprobată miercuri pentru persoane cu vârste de peste 12 ani.

Antiviralul Paxlovid a arătat o eficacitate de aproape 90% în prevenirea spitalizărilor şi deceselor la pacienţii cu riscuri mari de a dezvolta forme severe de COVID-19, potrivit datelor furnizate de un studiu clinic.

Eficacitatea mai mică a pastilei Merck în raport cu cea a pastilei Pfizer ar putea să afecteze însă viitoarele vânzări ale grupului Merck.

Guvernul american a încheiat contracte pentru a cumpăra 10 milioane de cutii cu pastile Pfizer la preţul de 530 de dolari per cutie şi tot 10 milioane de cutii cu pastile Merck la preţul de 700 de dolari per cutie.

Potrivit AFP, Paxlovid constă într-o combinaţie de două pastile administrate de două ori pe zi timp de cinci zile.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri