Scandalul cocainei de la Casa Albă ia amploare. „Poporul american merită să ştie”

Data publicării:
casa alba
Foto: Guliver/Getty Images

Cocaina descoperită la Casa Albă a declanşat o polemică politică, purtătoarea de cuvânt a executivului american dând asigurări că drogul a fost găsit într-o zonă frecventată de turişti, în timp ce preşedintele şi familia sa nu se aflau în zonă.

O pulbere albă descoperită la Casa Alba s-a dovedit a fi cocaină, a confirmat miercuri, în urma analizelor, Secret Service, însărcinat cu securitatea înaltelor personalităţi ale statului american.

Substanţa, găsită duminică în celebra Aripă de Vest a clădirii, fusese considerată iniţial ca potenţial periculoasă, ceea ce a determinat o evacuare pe termen scurt.

Dar, conform analizei preliminare a Departamentului de Pompieri din Washington, această pulbere părea a fi cocaină.

Anthony Guglielmi, un purtător de cuvânt al Secret Service, a declarat miercuri că aceasta „s-a confirmat”. „Ancheta noastră este în desfăşurare”, a adăugat el.

Descoperirea acestei pulberi a dus la speculaţii în mass-media americane despre persoana care a lăsat drogul la Casa Albă.

Preşedintele Joe Biden şi familia sa nu au fost la Casa Albă tot weekendul.

Potrivit mai multor mass-media americane, cocaina a fost găsită la parter, în Aripa de Vest a Casei Albe, care include în special Biroul Oval. Ea a fost găsită într-o zonă în care turiştii care fac un tur ghidat al clădirii trebuie să-şi lase telefoanele din motive de securitate.

Senatorul republican Tom Cotton a cerut miercuri Secret Service să facă public locul exact în care a fost găsit drogul.

„Poporul american merită să ştie dacă au fost descoperite droguri într-o zonă în care sunt partajate informaţii confidenţiale”, a scris el într-o scrisoare adresată directoarei Secret Service, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri