Scaramucci: Partidul Republican l-ar putea înlocui pe Donald Trump în scrutinul prezidenţial

donald trump getty
FOTO: Getty Images

Anthony Scaramucci, fost director de comunicare al Casei Albe şi membru al Partidului Republican, a declarat luni că formaţiunea politică ar putea fi nevoită să îl înlocuiască pe preşedintele Donald Trump în scrutinul prezidenţial din anul 2020, informează Mediafax.

Într-un interviu acordat site-ului de ştiri Axios.com, Anthony Scaramucci, care a fost director de comunicare al Preşedinţiei SUA timp de doar 11 zile în iulie 2017, l-a comparat pe Donald Trump cu un reactor nuclear avariat. „Suntem acum în primele episoade ale filmului «Cernobîl» pe HBO, reactorul este avariat, iar cadrele comuniste se gândesc dacă să ascundă acest lucru sau să iniţieze procedurile de curăţare. Încă două săptămâni de acest gen, iar ţara le va solicita republicanilor să aibă alt candidat în scrutinul prezidenţial din 2020”, a declarat Scaramucci.

Fostul director de comunicare al Casei Albe a denunţat criticile dure ale preşedintelui Donald Trump la adresa unor membre ale Congresului de culoare, afirmând că astfel de controverse „divizează ţara”.

Anthony Scaramucci a contribuit cu fonduri de sute de mii de dolari pentru candidaţi republicani, inclusiv pentru campania lui Donald Trump din 2016. „Dacă Donald Trump nu îşi schimbă comportamentul, nu voi fi doar eu, ci şi alţii care vor analiza posibilitatea găsirii cuiva pentru a-l înlocui în 2020. În acest moment, este un lucru despre care nu se vorbeşte. Dar, dacă va continua aşa, nu va putea fi ignorat. Imediat ce vor începe astfel de discuţii, vor circula. Nu ne putem permite un scandal de contaminare nucleară în 2020”, a spus el.

Donald Trump a reacţionat prin Twitter la critici. „Anthony Scaramucci, care a fost terminat rapid (în 11 zile) dintr-o funcţie pe care a fost incapabil să o gestioneze, pare că acum nu mai face nimic altceva decât a fi expert în «preşedintele Trump» pe la televiziuni. La fel ca alţi experţi de la televiziuni, nici el nu ştie mai nimic despre mine”, a declarat Trump.

Bill Weld, un fost guvernator republican al statului Massachusetts, a anunţat că îl va contesta pe preşedintele SUA Donald Trump în cursa pentru desemnarea candidatului la preşedinţie al Partidului Republican în anul 2020, apreciind că naţiunea este „în mare pericol”. Bill Weld a avertizat că naţiunea este "în mare pericol", afirmând că Donald Trump îşi urmăreşte interesele proprii. „Avem un preşedinte ale cărui priorităţi sunt promovarea intereselor sale, mai degrabă decât binele ţării. Dar situaţia nu este fără speranţă, trebuie să corectăm direcţia”, a declarat Bill Weld în februarie. Bill Weld a candidat la preşedinţia SUA din partea Partidului Libertarian în anul 2016, dar de curând a revenit în Partidul Republican. Bill Weld a fost procuror, iar ulterior guvernator al statului Massachusetts, în intervalul 1991-1997.

Editor web: Liviu Cojan

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale