"Suntem în stare de război". Kremlinul și-a schimbat radical retorica și face noi amenințări

Data actualizării: Data publicării:
dmitri peskov
"Operațiunea militară specială" din Ucraina s-a transformat deja într-un "război" din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei şi nu poate permite existenţa la graniţele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.

Aceste comentarii, făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ruse Argumentî i Faktî, unele dintre cele mai dure la adresa Ucraina, vin după un atac masiv al Rusiei efectuat noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

"Suntem în stare de război", a afirmat Dmitri Peskov în interviu.

Totul a început ca o "operaţiune militară specială", dar de "îndată ce această 'gaşcă' s-a adunat, iar Occidentul s-a implicat de partea ucraineană, pentru noi acesta a devenit un război", a declarat Peskov în interviul menţionat.

"Sunt convins de aceasta. Şi toţi trebuie să înţeleagă asta", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că potenţialul de război al Ucrainei nu reprezintă o ameninţare pentru cetăţenii şi teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie 2022. "Pentru noi, cel mai important lucru este să asigurăm securitatea oamenilor din teritoriile acestor regiuni care în prezent sunt ocupate de facto de regimul de la Kiev", a spus reprezentantul Kremlinului. 

El a adăugat că Rusia trebuie să-și "elibereze" pe deplin "noile regiuni", referindu-se la patru regiuni ucrainene, a căror anexare a fost anunţată de Moscova în septembrie 2022. 

Kievul respinge aceste anexări drept acaparări ilegale ale teritoriului său şi anunţă că nu se va opri până când toţi militarii ruşi nu vor fi daţi afară din Ucraina. De asemenea, Ucraina se declară hotărâtă să recucerească Peninsula Crimeea, la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014. Moscova, care a investit masiv în Crimeea, subliniază că peninsula face parte din Rusia.

Expresia "operațiune militară specială" a fost folosită prima oară de Vladimir Putin în 24 februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina. Termenul "război" a fost evitat până acum de oficialii ruși și de presa de stat din Rusia.  

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri