Live Text Zelenski dă detalii despre contraofensivă: „Forţa războinicilor noştri dă rezultate. Înaintăm”

Data actualizării: Data publicării:
Excalibur ezgif.com-resize (11)
Din articol
Ucraina anunță că a eliberat şapte localități de sub ocupţia rusă Zelenski: „Înaintăm pas cu pas” Prăbușirea barajului Kahovka este „cea mai mare catastrofă provocată de invadatorii ruși” de la începutul războiului, afirmă Ucraina Şeful ONU se teme că Rusia va renunţa în iulie la acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră Olanda pregăteşte împreună cu alte ţări începerea instruirii piloţilor ucraineni pe avioane F-16 Rusia pregătește o „catastrofă” la uzina Titan din Crimeea. Avertismentul serviciilor secrete ucrainene Marea Britanie: Ucrainenii pregătesc un atac major în Donbas  Ucrainenii au eliberat a cincea localitate de sub ocupație rusă VIDEO Contraofensiva ucraineană. Imagini cu luptele intense pentru recucerirea orașului Bahmut Povestea lui Rambo, care a supraviețuit miraculos după ce a fost mutilat în Harkov. Acum se antrenează cu poliția din Budapesta Ucraina a pierdut 17 blindate Bradley în ultimele zile, 15% din totalul celor furnizate de SUA Kievului Cecenii lui Kadîrov au semnat cu Ministerul rus al Apărării contractul refuzat de Prigojin Lupte intense în Donețk și Zaporojie. Trupele ucrainene înaintează de-a lungul unui râu Cel puţin 14 morţi şi 35 de dispăruţi după distrugerea barajului Kahovka. Mii de persoane au fost evacuate CPI investighează prăbușirea devastatoare a barajului din sudul Ucrainei, spune Zelenski Ucraina spune că Rusia se află în defensivă în Zaporojie și Herson Ucraina anunţă eliberarea unei alte localităţi din Doneţk O persoană a murit în urma luptelor din Donețk, anunță armata ucraineană Organismul ONU, îngrijorat de nivelul apei la centrala Zaporojie Zelenski critică dur forțele ruse care au tras asupra bărcilor de evacuare din zonele inundate Ucrainenii au eliberat trei localități din Donețk Cele mai importante informații din ziua precedentă:

Ucraina a anunţat că a eliberat mai multe localităţi din sud-estul țării, în regiunea Doneţk, acestea fiind primele câştiguri teritoriale obţinute în urma „acţiunilor contraofensive” menţionate cu o zi înainte de preşedintele Volodimir Zelenski, scrie BBC. Acesta a dat luni seară noi detalii despre acțiunile armatei pe front, afirmând că „forța războinicilor noștri dă roade”. Între timp, Curtea Penală Internațională a început o anchetă privind prăbușirea barajului Nova Kahovka. 

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Ucraina anunță că a eliberat şapte localități de sub ocupţia rusă

ACTUALIZARE 00:30 Guvernul ucrainean a anunţat luni seară că a eliberat, în cursul weekendului, şapte localități de sub ocupația forţelor ruse în sudul şi estul ţării.

"Au fost eliberate şapte sate", a anunţat pe reţeaua socială Telegram Hanna Maliar, adjunctă a ministrului ucrainean al apărării, referindu-se în special la câteva localităţi în regiunea Zaporojie.

Hanna Maliar a precizat că au fost eliberate satele Lobkovo, Levadne şi Novodarivka, în apropiere de Zaporojie, precum şi satul Storojeve, din sudul regiunii Doneţk.

"Suprafaţa teritoriului revenit sub controlul nostru se ridică la 90 de kilometri pătraţi", a declarat Hanna Maliar.

Luni după-amiază, armata ucraineană anunțat că a făcut progrese în regiunea Bahmut.

"Trupele ucrainene au înaintat 250 până la 700 de metri în direcţia Bahmut", a indicat Ministerul Apărării.

La rândul ei, Moscova a susţinut că a respins atacurile ucrainene din regiunea Doneţk, lângă Velika Novosilka, precum şi lângă satul Levadne, în apropiere de Zaporojie.

Aceste afirmaţii ale Moscovei şi Kievului nu au putut fi verificate în mod independent, informează Agerpres.

"Forţele ucrainene au făcut progrese verificate vizual în vestul provinciei Doneţk şi vestul regiunii Zaporojie, pe care surse ruseşti le-au confirmat, dar au încercat să le minimizeze", a indicat la rândul său centrul de analiză american Institute for the Study of War (ISW).

Zelenski: „Înaintăm pas cu pas”

ACTUALIZARE 23:50 Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a dat detalii, luni seară, despre contraofensivă, arătând că trupele sale înaintează și au rezultate în ciuda luptelor grele și a vremii nefavorabile.

Zelenski a spus că cele mai importante şi mai „fierbinţi” zone operaţionale sunt la Hortiţia şi Tavria, în regiunea Zaporojie.

„Luptele sunt dure, dar mişcarea noastră este acolo, iar acest lucru este foarte important. Pierderile inamicului sunt exact ceea ce avem nevoie. Deşi vremea este nefavorabilă în aceste zile - ploile ne îngreunează sarcina - forţa războinicilor noştri continuă să dea roade şi le mulţumesc tuturor celor care sunt în luptă, tuturor celor care sprijină brigăzile noastre de luptă în zonele respective”, a spus Volodimir Zelenski.

„Generalii Sîrski şi Tarnavski au raportat despre succesele pe care le-am obţinut deja, despre zonele în care trebuie să ne întărim şi despre acţiunile pe care le putem întreprinde pentru a sparge mai multe poziţii ruseşti”, a detaliat preşedintele ucrainean, scrie News.ro.

„Le mulţumesc băieţilor noştri pentru fiecare steag ucrainean care se întoarce acum la locul care i se cuvine în satele de pe teritoriul recent dezocupat”, a adăugat Zelenski.

„Sunt deosebit de recunoscător pentru Bahmut - ne sporim controlul în această zonă”, a mai spus liderul de la Kiev.

El a adăugat că sunt luate și „măsuri de stabilizare” pe teritoriul eliberat.

„Lucrăm foarte activ pentru a furniza armele şi muniţiile necesare. A existat, de asemenea, un raport ale serviciilor de informaţii privind opţiunile inamicului. Ne menţinem şi ne consolidăm dominaţia operaţională”, a spus Zelenski.

Președintele ucrainean a adăugat că este așteptat un nou sprijin din partea partenerilor occidentali.

„Ne pregătim să implicăm mai mulţi actori globali în punerea în aplicare a formulei de pace. (...) Lucrăm pentru ca Summitul de la Vilnius să fie cu adevărat semnificativ”, a spus Zelenski.

„Sunt recunoscător fiecăruia dintre voi care se află acum în luptă, la posturi de luptă şi în misiuni de luptă! Înaintăm pas cu pas! Noi credem în victorie. Ea va veni!”, a concluzionat președintele ucrainean.

Prăbușirea barajului Kahovka este „cea mai mare catastrofă provocată de invadatorii ruși” de la începutul războiului, afirmă Ucraina

ACTUALIZARE 20:45 Ministrul Ecologiei si Resurselor Naturale din Ucraina, Ruslan Strileț, a declarat luni pentru CNN că prăbușirea barajului Nova Kahovka din sudul Ucrainei de săptămâna trecută a fost „cea mai mare catastrofă provocată de invadatorii ruși” de la începutul invaziei.

„Aruncarea în aer a barajului de la Nova Kahovka este cea mai mare catastrofă provocată de invadatorii ruși de când a început invazia la scară largă, în februarie anul trecut”, a declarat Strileț.

La aproape o săptămână de la prăbușirea barajului, eforturile de evacuare în orașul Herson din sudul țării continuă, în ciuda scăderii nivelului apei.

Ministrul a declarat că râul Dnipro, unde se află barajul, este unul dintre cele mai mari râuri din Europa. Din cauza ruperii barajului, el spune că rezervorul râului a pierdut deja 72% din apă.

Şeful ONU se teme că Rusia va renunţa în iulie la acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră

ACTUALIZARE 20:25 Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat luni îngrijorat de faptul că Rusia va renunţa din 17 iulie la acordul ce permite exportul în condiţii de siguranţă a cerealelor şi îngrăşămintelor din trei porturi ucrainene de la Marea Neagră, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Moscova a ameninţat că va renunţa la acordul cunoscut sub numele de Iniţiativa pentru cerealele de la Marea Neagră - negociat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie anul trecut - dacă nu vor fi eliminate obstacolele din calea propriilor transporturi de cereale şi îngrăşăminte.

„Sunt îngrijorat şi ne străduim să ne asigurăm că va fi posibil să menţinem Iniţiativa Mării Negre şi, în acelaşi timp, că suntem capabili să ne continuăm activitatea pentru a facilita exporturile ruseşti”, a declarat Guterres.

Pentru a convinge Rusia să fie de acord cu acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră a fost încheiat în acelaşi timp un memorandum de înţelegere pe trei ani, în cadrul căruia oficialii ONU au fost de acord să ajute Rusia cu propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Chiar dacă exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu fac obiectul sancţiunilor occidentale impuse după invazia din 2022, Moscova spune că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările reprezintă o barieră în calea livrărilor.

Ministrul adjunct de Externe Serghei Verşinin a declarat sâmbătă că Rusia „nu poate fi mulţumită de modul în care este implementat acest memorandum”, a relatat agenţia de ştiri TASS. El s-a întâlnit vineri, la Geneva, cu Rebeca Grynspan, înalt oficial comercial al ONU.

Printre condiţiile formulate de Rusia se numără reluarea exporturilor sale de amoniac prin intermediul unei conducte către portul ucrainean Pivdenni şi reconectarea Băncii Agricole Ruse (Rosselkhozbank) la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

Olanda pregăteşte împreună cu alte ţări începerea instruirii piloţilor ucraineni pe avioane F-16

ACTUALIZARE 20:20 Piloţii militari ucraineni ar putea să înceapă în vara aceasta instruirea pe avioanele americane multirol F-16, a declarat luni agenţiei Reuters ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, care a precizat însă că este vorba despre un program pe termen lung şi că armata ucraineană nu va putea folosi astfel de avioane în viitorul apropiat în războiul cu Rusia, transmite Agerpres.

Danemarca şi Olanda conduc o coaliţie internaţională care şi-a asumat instruirea piloţilor ucraineni, a personalului auxiliar, mentenanţa avioanelor şi în final probabil furnizarea unor aparate F-16 către Ucraina.

„Ambiţia noastră este vara aceasta. Vom vedea dacă este realist pentru a începe programul de instrucţie”, a spus titulara olandeză a Apărării. Obiectivul este ca programul să fie deplin operaţional într-un termen de şase luni. Danemarca, ţară unde se află simulatoare de zbor pentru avioanele F-16, este o posibilă locaţie pentru găzduirea programului de instrucţie.

La acest program, sprijinit de SUA, vor participa de asemenea Belgia şi Luxemburg, în timp ce Franţa şi Marea Britanie oferă asistenţă. Cele două din urmă şi Luxemburg nu au avioane F-16 în dotarea propriilor forţe aeriene.

Cât despre cererea Kievului de a primi zeci de avioane F-16, o decizie nu a fost încă luată, a precizat Kajsa Ollongren. Ea a subliniat că echiparea armatei ucrainene cu astfel de aparate este un demers pe termen lung, având în vedere perioada îndelungată de formare şi familiarizare a piloţilor ucraineni pe aceste avioane, ca atare ele nu vor putea fi folosite în viitorul previzibil în războiul ruso-ucrainean.

„Când războiul se va fi terminat, Ucraina va trebui să fie capabilă să se apere singură pentru a descuraja Rusia să încerce din nou (o invazie). F-16 este un sistem de arme puternic. Este o capabilitate foarte puternică. Dar nu va fi disponibil foarte curând (pentru Ucraina) şi, desigur, preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski ştie asta”, a subliniat responsabila olandeză, cu aluzie la insistenţele şefului statului ucrainean de a primi rapid F-16 sau alte avioane de luptă occidentale.

Zelenski a declarat săptămâna trecută că a primit o ofertă „serioasă, puternică” din partea liderilor unor state dispuse să furnizeze Kievului avioane F-16 şi că aşteaptă acordurile finale în acest sens cu principalii aliaţi.

Reprezentanta guvernului olandez nu a precizat numărul piloţilor ucraineni care ar urma să fie instruiţi în prima fază a programului, dar două surse din domeniu au declarat agenţiei Reuters că ar fi două grupuri, fiecare cu câte 12 piloţi care au experienţă în operarea avioanelor ruseşti MiG-29 sau SU-27.

Diferenţele dintre aceste avioane şi F-16 sunt însă notabile, iar după standardele forţelor aeriene olandeze este nevoie de circa doi ani şi jumătate pentru instruirea unui pilot de avion de vânătoare. Conform unei surse militare, piloţii ucraineni deja formaţi pe alte avioane de vânătoare ar avea nevoie de circa patru luni numai pentru însuşirea noţiunilor de bază ale pilotării avionului F-16, dar Ucraina ar avea şi opţiunea contractării unor piloţi străini deja formaţi.

Rusia pregătește o „catastrofă” la uzina Titan din Crimeea. Avertismentul serviciilor secrete ucrainene

ACTUALIZARE 20:15 Rusia pregătește o „catastrofă” la uzina chimică Titan din Crimeea, a precizat luni Direcţia de Informaţii Militare a Ucrainei (GUR), potrivit Newsweek.

Forțele de ocupație ruse exploatează atelierele uzinei, situată în Armyansk, în nordul peninsulei de la Marea Neagră, pe care președintele rus Vladimir Putin a anexat-o în 2014, potrivit GUR. Ucraina a promis să recucerească Crimeea într-o contraofensivă.

„În Armyansk, ocupată temporar în nordul peninsulei Crimeea, rușii se pregătesc pentru evacuarea atât a reprezentanților administrației de ocupație, cât și a populației locale”, se arată în comunicat.

GUR a mai precizat că, în urma distrugerii barajului Kahovka săptămâna trecută și a lipsei ulterioare de apă în canalul din nordul Crimeei, procesele de producție de la uzina Crimean Titan din Armyansk „au fost perturbate la un nivel critic”.

Citește continuarea AICI

Marea Britanie: Ucrainenii pregătesc un atac major în Donbas 

ACTUALIZARE 16:20 Preşedintele Comitetului restrâns de apărare al Regatului Unit, Tobias Ellwood, spune că ucrainenii se pregătesc pentru un atac masiv în Donbas, relatează Sky News. „În următoarele câteva zile ar trebui să anticipăm un atac major într-o parte a Donbasului sau alta”, a spus Ellwood, precizând că e nevoie de „prudență oricui presupune că Ucraina va „ataca” și „totul se va termina foarte repede”.

„Rușii nu știu unde va fi asta, dar vedem că se formează haos între Grupul Wagner și forțele ruse”, a spus el pentru Sky News. 

Ellwood, fost ministru al Apărării, le-a cerut aliaților să furnizeze mai multe tancuri, avioane de luptă F16 și rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei.

Ucrainenii au eliberat a cincea localitate de sub ocupație rusă

ACTUALIZARE 16:00 Forțele ucrainene au eliberat satul Novodarivka din regiunea Zaporojie, a confirmat Brigada separată de apărare teritorială Zaporojie, relatează Sky News. Potrivit anunțului, numeroase încercări ale forțelor ruse de a recâștiga așezarea nu au avut succes.

Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) a scris luni despre eliberarea așezării, citând surse ucrainene și ruse.

VIDEO Contraofensiva ucraineană. Imagini cu luptele intense pentru recucerirea orașului Bahmut

ACTUALIZARE 15:40 Forțele ucrainene au transmis luni că Rusia se află în defensivă în regiunile Zaporojie și Herson, în timp ce armata ucraineană a reușit să recucerească mai multe localități în regiunea Donețk. Tot în est, se duc lupte intense pentru recucerirea orașului Bahmut.

În imagini surprinse pe front și publicate pe rețelele sociale pot fi văzuți soldați ucraineni însoțiți de tehnică militară, care atacă pozițiile rușilor.

O filmare de peste un minut surprinde intensitatea bătăliei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Povestea lui Rambo, care a supraviețuit miraculos după ce a fost mutilat în Harkov. Acum se antrenează cu poliția din Budapesta

ACTUALIZARE 15:35 Un ciobănesc german al armatei ucrainene, care a fost la un pas de moarte după un atac cu rachete, se antrenează acum cu poliția din Budapesta și va folosit în campanii cu mesajul că și animalele, și oamenii, pot face lucruri extraordinare, chiar dacă au o dizabilitate.

După un atac cu rachetă în estul Ucrainei, jumătate din fața lui Rambo a fost mutilată. S-a întâmplat anul trecut, în timpul unei misiuni în Harkov, unde câinele îi însoțea pe militarii ucraineni, scrie Sky News. Explozia l-a rănit atât de grav, încât nimeni nu putea spune dacă va supraviețui sau nu.

Partea dreaptă a craniului a fost zdrobită, maxilarul și urechea fiindu-i grav rănite. După o operație de urgență care i-a salvat viața, Rambo a ajuns într-un centru de recuperare, unde a stat opt luni. I-a fost reconstruit maxilarul, urechea dreaptă i-a fost amputată și mai mulți dinți i-au fost scoși pentru că nu au mai putut fi salvați.

Citește continuarea AICI

Ucraina a pierdut 17 blindate Bradley în ultimele zile, 15% din totalul celor furnizate de SUA Kievului

ACTUALIZARE 15:30 Ucraina a pierdut 17 blindate Bradley furnizate de SUA în ultimele câteva zile, în timp ce forțele Kievului continuă să câștige teritoriu, potrivit unei analize a serviciilor de informații din surse deschise. Vehiculele de luptă americane care au fost fie distruse fie avariate și abandonate reprezintă aproape 15% din cele 109 pe care Washington le-a dat Kievului, susține Jakub Janovsky, un analist militar de la site-ul olandez Oryx, care strânge dovezi foto sau video despre pierderile de echipamente militare în Ucraina de la începutul războiului.

Vehiculul de luptă Bradley, care se deplasează pe șenile, are o capacitate de aproximativ 10 soldați și este folosit pentru a transporta personalul în luptă, oferind în același timp foc de sprijin. Când primul lot de peste 60 de Bradley a fost trimis în Ucraina la sfârșitul lunii ianuarie, locotenent-colonelul armatei americane Rebecca D’Angelo, comandantul Batalionului 841 de transport al armatei, a declarat că vehiculele blindate vor fi importante pentru operațiunile ofensive ale Kievului.

„Sperăm că acest lucru le va spori capacitățile de a avansa pe câmpul de luptă și de a recâștiga terenul pierdut, având echipamente care se potrivesc sau depășesc ceea ce au rușii”, a spus D’Angelo într-un raport al armatei SUA.

Citește continuarea AICI

Cecenii lui Kadîrov au semnat cu Ministerul rus al Apărării contractul refuzat de Prigojin

ACTUALIZARE 15:25 Ministerul rus al Apărării a spune că a semnat un contract cu grupul Ahmat al forțelor speciale cecene, coordondat de Ramzan Kadîrov la o zi după ce șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a refuzat să facă acest lucru, relatează Reuters.

Troops and military hardware review in Grozny, Russia
Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei și aliat al președintelui Vladimir Putin FOTO: Profimedia Images

Anunțul vine după ce ministerul rus al Apărării a dat ordin ca toate „unitățile de voluntari” să semneze până la 1 iulie contracte care să le aducă sub controlul ministrului Serghei Şoigu. Moscova încearcă să îşi impună controlul asupra armatelor private care luptă în numele său în Ucraina. În baza acestui contract, luptătorii voluntari ar primi aceleași beneficii și protecție ca trupele regulate, inclusiv sprijin pentru ei și familiile lor dacă sunt răniți sau uciși.

Prigojin, care este în conflict cu Ministerul apărării, pe care îl acuză că nu a furnizat suficientă muniție mercenarilor Wagner din Ucraina, a spus duminică că va refuza să semneze un astfel de contract. „Acele ordine și decrete pe care le semnează Șoigu se aplică angajaților Ministerului apărării și personalului militar. Grupul Wagner nu va semna niciun contract cu Șoigu”, a spus Prigojin.

Citește continuarea AICI

Lupte intense în Donețk și Zaporojie. Trupele ucrainene înaintează de-a lungul unui râu

ACTUALIZARE 15:20 Trupele ruse şi ucrainene poartă lupte intense în provinciile Doneţk şi Zaporojia din estul şi sud-estul Ucrainei, unde armata ucraineană a recucerit un şir de sate după lansarea mult aşteptatei contraofensive prin care încearcă recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, consemnează luni CNN şi Reuters, potrivit Agerpres.

Mare parte din lupte se desfăşoară la sud şi sud-vest de oraşul Velika Novosilka, unde trupele ucrainene încearcă să înainteze de-a lungul unui râu îngust, Mokri Iali, zona unde a recucerit respectivele sate. „(Trupele ucrainene) înaintează de-a lungul ambelor maluri (...) În unele zone au reuşit să ocupe poziţii pe înălţimi. Şi vor presa cu şi mai multe resurse, forţându-ne să mutăm rezerve dintr-o altă zonă”, scrie pe Telegram un cunoscut blogger militar rus, Alexander Koţ.

Recuperarea a cel puţin patru sate reprezintă primele succese ale contraofensive ucrainene, operaţiune care însă a provocat deja pierderi notabile trupelor Kievului, inclusiv tancuri şi blindate occidentale. Potrivit website-ului olandez de informaţii din surse deschise Oryx, printre echipamentele grele pierdute de armata ucraineană în primele zile ale contraofensivei se numără şi 16 blindate americane Bradley. În total, Washingtonul a oferit Kievului 109 blindate de acest tip.

Ministerul rus al Apărării i-a decorat duminică pe soldaţii ruşi care au distrus în ultimele zile aceste blindate şi patru tancuri germane Leopard. Acelaşi minister a susţinut luni că trupele sale au respins cinci acţiuni ofensive ucrainene în provinciile Doneţk şi Zaporojia.

Recucerirea satelor anunţată luni reprezintă cea mai rapidă înaintare a trupelor ucrainene în ultimele şapte luni, dar încă nu se poate vorbi despre o străpungere a liniilor defensive ruseşti. Ultimele progrese înseamnă o înaintare de circa cinci kilometri, astfel că armata ucraineană mai are de pătruns încă aproximativ 90 de kilometri în interiorul teritoriului controlat de ruşi pentru a putea atinge Marea Azov şi a tăia astfel coridorul terestru al Rusiei cu Crimeea.

Ucraina mizează pe armele performante în valoare de zeci de miliarde de euro oferite de aliaţii săi occidentali, plus informaţiile primite din partea acestora şi instruirea oferită militarilor ucraineni, dar eficacitatea acţiunilor ofensive a trupelor sale este diminuată de sprijinul aerian insuficient, în timp ce Rusia şi-a fortificat liniile defensive.

Statul Major ucrainean a anunţat luni că trupele sale au fost angajate în ultimele 24 de ore în circa 20 de bătălii, lângă oranşul Bahmut, de asemenea mai la sud aproape de oraşele Avdiivka şi Mariinka şi tot către sud lângă Bilohorivka. Ministerul rus al Apărării a semnalat la rândul său că luptele cele mai grele au loc în zona localităţilor Avdiivka şi Mariinka.

Dar armata ucraineană nu a angajat încă în luptă toate rezervele pregătite pentru contraofensivă. Fostul comandant al trupelor americane în Europa, Ben Hodges, estimează că principalul asalt ucrainean, atunci când va veni, va implica formaţiuni de sute de tancuri şi vehicule de luptă ale infanteriei.

Cel puţin 14 morţi şi 35 de dispăruţi după distrugerea barajului Kahovka. Mii de persoane au fost evacuate

ACTUALIZARE 10:20 Cel puţin 14 persoane au fost murit, iar alte peste 2.700 au fost evacuate din zona inundată în regiunea ucraineană Herson (sud), după distrugerea Barajului Kahovka, anunţă Guvernul ucrainean, relatează CNN, potrivit News.ro.

Aproximativ 190 de copii au fost evacuzaţi din zonă, a anunţat duminică ministrul ucrainean de Interne Igor Kîmenko.

Cinci persoane au murit, iar alte 35 au fost date dispărute - inclusiv şapte copii - în zona inundată aflată sub controlul Ucrainei, a anunţat el. O persoană a murit în regiunea Mîkolaiv, a precizat ministrul. Aproximativ 162.000 de oameni nu au apă în regiunea Dnipropetrovsk, a anunţat el.

Cel puţin opt persoane au murit în zona inundată aflată sub control rus, în localitatea Oleşkî, declara duminică comandantrul Administraţiei Militare a regiunii Herson Oleksandr Prokudin. El a acuzat ocupaţia rusă de împiedicarea evacuării de pe malul de est a Niprului, „prin instalarea unor puncte de verificare prin care nu lasă oamenii să iasă”.

Numai ucrainenilor care au acceptat paşapoarte ruseşti li se permită să plece din zonă.

Administraţia Militară din Herson acuză forţele ruse de bombardamente în pofida evacuării. „Inamicul a comis 41 de atacuri în ultima zi, cu 247 de obuze, artilerie, MLRS GRAD, drone şi aeronave”, a acuzat duminică pe Telegram administraţia.

Ucraina deţine controlul asupra malului vestic al fluviului Nipru şi a cucerit oraşul Herson într-o contraofensivă, în toamnă. Trupe ruse staţionează pe malul de est al Niprului, în regiunea Herson.

CPI investighează prăbușirea devastatoare a barajului din sudul Ucrainei, spune Zelenski

ACTUALIZARE 09:20 Curtea Penală Internațională a început o anchetă cu privire la prăbușirea barajului Nova Kahovka, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său, scrie CNN.

Distrugerea barajului Kahovka este unul dintre cele mai mari dezastre industriale și ecologice din Europa de zeci de ani. Catastrofa a distrus sate întregi, a inundat terenuri agricole, a lipsit zeci de mii de oameni de energie și apă curată și a provocat daune masive mediului.

„În ultimele zile, reprezentanții CPI au vizitat regiunea Herson”, a spus Zelenski. „În prima zi după dezastru, procurorul general a trimis o cerere către Oficiul Procurorului CPI pentru a investiga dezastrul, iar lucrările au început deja”.

Serviciile ruse Urgenţă au evacuat aproximativ 7.000 de oameni din zona inundată asupra căreia deţine controlul, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass.

Cel puţin 14 oamni au murit în inundaţii, au anunţat duminică oficiali ucraineni.

Ucraina spune că Rusia se află în defensivă în Zaporojie și Herson

ACTUALIZARE 09:00 Forțele ucrainene au transmis luni că Rusia se află în defensivă în regiunile Zaporizhzhia și Herson, în timp ce forțele ucrainene intensifică activitățile de-a lungul liniei frontului, scrie CNN.

Rusia „a tras cu artilerie” în multe așezări mici din regiune, adaugă ucrainenii.

Într-o declarație, Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina „lansează tot mai multe atacuri înspre Zaporojie”, dar a susținut că a distrus vehicule blindate ucrainene.

Ucraina anunţă eliberarea unei alte localităţi din Doneţk

ACTUALIZARE 08:50 Armata ucraineană a anunţat luni eliberarea localităţii Storojove, în sud-vestul provinciei Doneţk şi în apropiere de regiunea vecină Zaporojie, într-o înaintare în care au fost capturaţi patru soldaţi ai forţelor ruse, ce au suferit aproximativ 50 de pierderi, transmite EFE, potrivit Agerpres.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acesta este cea de-a treia localitate recucerită de forţele armate ucrainene în mai puţin de 24 de ore, după eliberarea, duminică, a satelor Blahodatne şi Neskucine, tot în provincia Doneţk.

Storojove a fost recucerit de Brigada 35 de puşcaşi marini Mihail Ostrogradski, care a publicat o înregistrare video cu intrarea în sat, redată pe reţelele de socializare de mai mulţi purtători de cuvânt ai armatei ucrainene.

Ucraina a lansat în ultimele zile contraofensiva mult aşteptată în trei sectoare ale frontului, două în provincia estică Doneţk şi o alta în provincia vecină Zaporojie, în sud-estul Ucrainei.

O persoană a murit în urma luptelor din Donețk, anunță armata ucraineană

ACTUALIZARE 08:40 O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în orașul Avdiivka din regiunea Donețk din estul Ucrainei, unde luptele grele continuă, potrivit unui comandant superior ucrainean, relatează CNN

„În acest moment, este imposibil să se dea numărul victimelor pentru Mariupol și Volnovaha”, a declarat Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare a regiunii Donețk, referindu-se la alte puncte fierbinți din regiune.

Organismul ONU, îngrijorat de nivelul apei la centrala Zaporojie

ACTUALIZARE 08:00 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat - duminică - că are nevoie de un acces mai extins în jurul centralei nucleare Zaporojie, aflată sub controlul Rusiei în sudul Ucrainei, pentru a verifica o „discrepanţă semnificativă” în datele privind nivelul apei de la barajul Kahovka, distrus săptămâna trecută şi utilizat pentru răcirea reactoarelor centralei, potrivit Reuters.

Şeful AIEA, Rafael Grossi, care urmează să efectueze o vizită la centrala Zaporojie în cursul acestei săptămâni, a declarat că măsurătorile primite de agenţie arată că nivelurile de apă ale barajului la intrarea în uzină au fost stabile timp de aproximativ o zi în weekend.

„Cu toate acestea, înălţimea ar continua să scadă în alte părţi ale imensului rezervor, provocând o posibilă diferenţă de doi metri”, a declarat Grossi într-un comunicat.

„Înălţimea nivelului apei este un parametru esenţial pentru funcţionarea continuă a pompelor de apă”, potrivit acestuia.

Distrugerea barajului hidroelectric Kahovka, săptămâna trecută în sudul Ucrainei, a inundat oraşele şi satele din aval şi a forţat mii de locuitori să-şi părăsească locuinţele.

Atât barajul hidroelectric Kahovka, cât şi centrala nucleară Zaporojie au fost ocupate de Rusia încă din primele zile ale invaziei sale în Ucraina în februarie 2022.

Apa din acest rezervor este utilizată pentru răcirea celor şase reactoare ale uzinei şi stocarea combustibilului uzat, a declarat AIEA. „Este posibil ca această discrepanţă în nivelurile măsurate să aibă drept cauză o masă de apă izolată, separată de masa mai mare a rezervorului”, a indicat Gross în comunicat. „Dar vom putea afla aceasta când vom avea acces la centrală”, a spus el.

Grossi a declarat că centrala „joacă un rol-cheie pentru siguranţa şi securitatea centralei nucleare aflate la câţiva kilometri distanţă”, de unde şi necesitatea accesului şi a unei evaluări independente.

AIEA a declarat anterior că centrala Zaporojie poate recurge la alte surse de apă atunci când apa din rezervor nu va mai fi disponibilă, inclusiv un bazin mare de răcire cu o rezervă de apă pentru mai multe luni.

Zelenski critică dur forțele ruse care au tras asupra bărcilor de evacuare din zonele inundate

ACTUALIZARE 07:40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacurile asupra bărcilor de salvare care transportau civili în zona de război inundată a Hersonului din sudul ţării, informează dpa, potrivit Agerpres. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Chiar şi fiarele sunt mai morale decât tine, statule rus”, a declarat preşedintele Zelenski în mesajul său video de duminică seara. „Teroriştii ruşi continuă să tragă asupra rutelor de evacuare, punctelor de evacuare, a bărcilor care evacuează oameni”.

O ambarcaţiune care transporta 21 de persoane a fost atacată de forţele ruse duminică în timp ce civilii încercau să ajungă în siguranţă din oblastul Herson ocupat de ruşi, potrivit autorităţilor ucrainene. Trei persoane au murit şi 10 au fost rănite, a confirmat bilanţul şeful statului ucrainean.

Preşedintele Zelenski a mai informat că reprezentanţi ai Curţii Penale Internaţionale de la Haga au vizitat regiunea Herson pentru a evalua situaţia la faţa locului.„Această anchetă este foarte importantă pentru securitatea întregii lumi”, a spus Zelenski.

Potrivit liderului de la Kiev, aproximativ 4.000 de persoane au fost salvate până acum din zonele afectate de inundaţii. Zeci de oraşe şi sate sunt încă cuprinse apă, dar situaţia cea mai gravă se înregistrează în zona ocupată de forţele ruse pe malul stâng al Niprului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ucrainenii au eliberat trei localități din Donețk

ACTUALIZARE 07:00 Ucraina a anunţat că a eliberat trei localităţi din sud-estul țării, în regiunea Doneţk, acestea fiind primele câştiguri teritoriale obţinute în urma „acţiunilor contraofensive” menţionate cu o zi înainte de preşedintele Volodimir Zelenski, scrie BBC. Pe rețelele sociale au apărut imagini cu soldați ucraineni care sărbătoresc victoria.

Moscova nu a confirmat căderea niciuneia dintre localitățile respective, vorbind în schimb despre respingerea atacurilor ucrainene din regiune.

Pe frontul de est a fost eliberată localitatea Blahodatne. La mai puţin de trei ore după acest anunţ, serviciul de grăniceri ucrainean a asigurat că un al doilea sat, Neskuchne, din aceeaşi regiune Doneţk, se afla la rândul său „din nou sub stindardul ucrainean”.

Duminică seara, viceministrul Apărării Ganna Maliar a anunţat că o a treia localitate, orăşelul Makarivka, din apropiere de Blahodatne, a ajuns în mâinile trupelor de la Kiev. „Le sunt recunoscător soldaţilor noştri pentru această zi (...). MULŢUMIRI ! Vă mulţumim pentru fiecare pas, pentru fiecare luptă, pentru fiecare ocupant distrus!”, a declarat preşedintele Zelenski.

În imaginile distribuite de conturile pro-ucrainene pe rețelele sociale, se văd soldați care pun steagul ucrainean în fața unei clădiri incendiate din Blahodatne. Un polițist de frontieră a publicat videoclipuri în care forțele de la Kiev anunțau că „Neskuchne din regiunea Donețk este din nou sub steagul ucrainean”, anunț însoțit de strigătul victoriei „Glorie Ucrainei”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acestea sunt primele câştiguri teritoriale anunţate după mai multe luni de zile de către autorităţile ucrainene, în afară de cele câteva sute de metri recuceriţi recent la periferia oraşului devastat Bahmut, din regiunea Doneţk, a cărui cucerire a fost revendicată de Moscova în mai.

În sudul Ucrainei, evacuările continuă după creşterea bruscă a nivelului apei cauzată de distrugerea barajului hidroelectric Kahovka, pentru care ambele părţi se învinuiesc reciproc. Potrivit ultimelor date disponibile duminică seara, furnizate de ministrul de Interne Igor Klimenko, 2.722 de persoane, dintre care 205 de copii, au fost evacuate din regiunea Herson şi alte 982, inclusiv 167 de copii, din provincia vecină Mikolaiv. Șapte persoane au murit şi aproximativ 30 sunt încă date dispărute în urma acestor inundaţii în teritoriile aflate sub controlul Kievului.

Un total de 77 de localităţi au fost invadate de ape, dintre care 14 în teritoriile ocupate, a spus Klimenko, potrivit căruia 162.000 de persoane sunt lipsite de apă curentă în amonte de barajul Kahovka.

În zonele aflate sub controlul Rusiei, oficialii instalaţi de Moscova au raportat săptămâna aceasta peste 7.000 de persoane evacuate, precum şi opt morţi şi 13 dispăruţi.

În Herson, capitala regională, apa a început să se retragă în anumite cartiere, în pofida ploii, scrie Agerpres. Există, de asemenea, îngrijorare cu privire la posibila contaminare a apelor, care au înghiţit cel puţin trei cimitire, terminale de stocare a petrolului şi gropi de gunoi. De asemenea, aproape 450 de tone de ulei de turbine s-au vărsat în Nipru şi apoi în Marea Neagră.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a reiterat duminică, în faţa unor date divergente, solicitarea de acces la locul unde este măsurat nivelul apei din rezervorul ce serveşte la răcirea reactoarelor centralei nucleare Zaporijie, situată la 150 km în amonte de barajul distrus şi ocupat de forţele ruse.

Cele mai importante informații din ziua precedentă:

  • Rusia şi Ucraina au anunţat un nou schimb de prizonieri
  • Rușii au deschis focul asupra unei bărci care evacua sinistrați, la Herson. Sunt 3 morți și 10 răniți
  • Ucraina anunță că a recucerit o localitate de pe linia frontului
  • Medvedev amenință un mare producător european de arme: „Trimiteți coordonatele exacte ale viitoarei fabrici. Danke”
  • ISW: Contraatacuri ucrainene în patru zone de pe front
  • Bloggeri militari ruși: Armata Kievului profită de tehnologia avansată din Occident pentru a lansa atacuri noaptea
  • Două drone s-au prăbușit într-o regiune învecinată cu Moscova
  • Tren de marfă deraiat în apropierea graniţei cu Ucraina
  • AP: Distrugerea barajului Kahovka se transformă rapid într-o catastrofă pe termen lung
  • Aprovizionarea cu apă în Crimeea va înceta în curând (Ministerul britanic al Apărării)
  • Un muzician american a fost pus în detenție provizorie în Rusia pentru că ar fi „organizat vânzarea de droguri unor tineri”

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri