Franţa i-a omagiat pe eroii din tren: Cei trei americani şi un britanic, decoraţi cu Legiunea de Onoare

Data publicării:
spencer stone atac tren franta eroi getty

 Eroii americani Spencer Stone, Anthony Sadler şi Alek Skarlatos. FOTO: Gulliver/Getty Images

Marocanul urcase vineri într-un tren pe ruta Amsterdam-Paris şi a deschis focul cu o mitralieră Kalaşnikov. În momentul în care arma s-a blocat, cei trei americani şi britanicul au sărit pe terorist şi au reuşit să-l imobilizeze. Unul dintre cei trei americani, Spencer Stone, a fost rănit în timp ce s-a luptat cu atacatorul din tren.

Am văzut că avea o armă ce părea a fi un AK-47. Părea că se blocase şi că nu funcţiona. Încerca să încarce arma. Atunci Alek m-a bătut pe umăr şi mi-a spus "Să mergem". Am alergat spre el şi l-am pus la pământ”, povesteşte Spencer Stone.

Fapta eroică a celor trei americani i-a făcut mândri pe cei de acasă.

Sunt mândru. Mândria a venit mai târziu. Întâi, am fost şocat, apoi am fost îngrijorat şi recunoscător că nu a fost rănit sau ucis”, a mărturisit Tony Sadler, tatăl unuia dintre soldaţii americani.

În faţa anchetatorilor, bărbatul de origine marocană a susţinut că a găsit puşca întâmplător în Bruxelles, într-un sac, alături de nouă cartuşe şi un pistol, şi a urcat în tren cu gândul de a-i jefui pe călători. El le-a spus poliţiştilor că a consumat droguri înaintea atacului pentru a se linişti.


Atacatorul se arată şocat de acuzaţii şi insistă că nu a tras niciun glonţ.

El se descrie ca fiind un lup singuratic. Nu ţine legătura cu familia şi a întrerupt orice contact cu rudele sale. Nu ştim deocamdată de ce”, a declarat Sophie David, avocata atacatorului.

Atacatorul a fost şocat să afle că există victime, neagă că voia să ucidă pe cineva sau că ar face parte dintr-o reţea teroristă şi insistă că nu a tras niciun glonţ, pe motiv că arma era blocată.

„Simţeam că e complet detaşat de ce se întâmplă, dar nu detaşat în sensul că nu îi pasă, ci mai degrabă că nu ştia ce căuta aici sau ce s-a întâmplat. Mi-a spus că e complet neadevărat, că nu are nicio legătură şi că e doar un hoț. Asta mi-a spus: "Sunt doar un hoț. Am vrut să comit un jaf"”, a mai spus avocata atacatorului.

Deşi a recunoscut că a călătorit în Germania, Austria şi Franţa, marocanul spune că nu a ajuns niciodată în Turcia şi Siria, aşa cum afirmă anchetatorii. Ceea ce nu a convins pe nimeni. Filajele realizate de serviciile spaniole arată că acesta este un adept al islamismului radical. Bărbatul a ţinut chiar discursuri projihadiste într-o localitatea din sudul Spaniei. El a intrat apoi şi în vizorul serviciilor belgiene, fiind bănuit că are legături cu o celulă teroristă care a şi fost destructurată după atacul din Franţa asupra publicaţiei Charlie Hebdo.

Conform legii din Franţa, suspecţii de terorism pot fi interogaţi până la 96 de ore, astfel că atacatorul ar putea rămâne în arest până marţi seara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...